Copiilor noştri, cu cel mai mare drag

Întotdeauna în sesiune citesc cele mai faine cărţi, cu cel mai arzător interes şi în cel mai scurt timp. Tot în sesiune ating culmile creativităţii din tot anul şi mă implic în diverse chestii care mă solicită pe mai multe planuri. De parcă e singura perioadă “fertilă” din punct de vedere intelectual pentru mine. Aş clona vremurile astea câteodată.

Sexualitatea feminină, Françoise Dolto

Tipa este o psihanalistă renumită, care descrie întreg traseul sexualităţii feminine din scutece. Cartea se citeşte greu, sunt mulţi termeni de specialitate, adesea trebuie să reiau fraze întregi, ca să nu mă pierd într-un citit mecanic. Vorbesc serios. Mă enervez când nu pricep din prima, dar e totodată o provocare când reuşesc să culeg câte ceva dintre rânduri. V-am spus că îl admir pe Jules Verne şi pe Eminescu, dar din păcate nu învăţ prea multe de la ei. Să citim cărţi care ne învaţă ceva. Cum ar fi să înţelegem lucruri.

Iar cartea asta o citesc cu gândul la finuţa mea de 6 luni, care e un mic diamant în plin proces de şlefuire. O citesc cu gândul la mine, în relaţia cu la mama şi tata. Şi cu gândul la un ipotetic viitor de mamă de fetiţă. Am descoperit gesturi de o incredibilă importanţă şi influenţă benefică în comportamentul părinţilor mei faţă de mine, pe care le-au aplicat şi propovăduit de când mă ştiu. Mă întreb dacă a fost cunoaşterea lor sau intuiţia extraordinară.

Am citit în Lazarev cât e de nociv pentru sistemul energetic al pruncului, dacă părinţii se găsesc dezamăgiţi de sexul lui. Chiar şi pentru o clipă. Pruncii trebuie să se simtă doriţi. De aici atâtea dezechilibre la cei veniţi din contexte familiale nefericite. / Când mi-au spus că toată lumea îşi dorea băiat, în afară de bunica după tată, eram mică şi îmi amintesc că m-am bucurat să ştiu asta despre bunica, nicidecum nu am perceput treaba ca pe o decepţie din partea celorlalţi. Nu era ca un abandon, ştiam că mă iubesc şi fără puţă, mă scuzaţi. Dar bine tot nu mi-a căzut./ Azi citesc în minunata carte, că e foarte bine să îi spui copilului treaba asta. Că îţi doreai băiat, dar nu e nici o problemă, că a venit o gingăşie de fată. Cică e importantă verbalizarea acestui fapt pentru identitatea copilului, care trebuie scos din nesiguranţa în care bâjbîie. Chiar dacă nu la nivel conştient. Adevărul eliberează. Chiar şi atunci când nu pricepem de ce.

Pentru copilul mic e foarte important ca părinţii să îi numească părţile corpului. Fiindcă ceea ce nu are un nume nu există pentru el. Penis şi vulvă nu sunt cuvinte ruşinoase. Şi fără porecle care să devalorifice organele genitale ale copilului. Tipa povesteşte despre un băieţel, care îşi numea penisul “păcatul meu”. Fiindcă aşa se refereau părinţii lui la el.

(continuarea postului urmează mâine, că e prea lung şi nu vreau să vă plictisesc dintr-un foc)