Astăzi am cunoscut un tip cu sindrom down. Ştiu, e un început penibil de “dragă jurnalule”, dar am rămas mută şi mică şi …mută. Sunt momente în viaţă când rămâi cu gura căscată în faţa forţei creatoare a naturii. În faţa  imensităţii ei. Acele momente în care te retragi în pliurile pielii tale şi te simţi tu însuţi o operă de artă. Pentru care nu faci nimic mai mult decât să fii.

Uneori mi-e dor de culoarea mea naturală de păr. Şi de când văd atât de multe guri fără dinţi, nici nu-mi mai place să-mi fac unghiile cu ojă. De cele de la picioare vorbesc. Să vezi un om doar în gingii e mai intim decât să-l vezi doar în chiloţi. E un act de apropiere profundă, dacă se poate despre intimitate spune aşa. O apropiere de natura umană şi de istoria ei firească. Nici cu scaunul ginecologic nu se compară.

Omul ăsta, la vreo 50 de ani. Singur, fără nici o mamă să-l ducă de mână. Cu o dezinvoltură care părea a face parte dintr-un simţ al umorului, nu dintr-o greşeală cromozomială. Cu nişte ochi vii, care parcă încercau să ţină o lumină aprinsă într-un bec spart. L-am văzut semnând nişte hârtii. În două locuri. Şi-a scris numele întreg. Cu atenţie şi litere mari. De două ori. Apoi s-a îmbrăcat cu haina, luat ghiozdanul pe umeri, şi-a amintit să nu uite o mapă şi a plecat fericit.

Suntem minunaţi pe dinăuntru, dacă vă mai îndoiaţi vreodată. Suntem atât de puternici şi atât de isteţi, încât şi atunci când greşim fără să vrem şi fără vina noastră, tot opere de artă ne numim. Am rămas mută şi mică şi mi-a fost o ruşine cum nu vă puteţi imagina. Mi-au venit lacrimi cum am mai păţit doar o dată fără să-nţeleg. Acel moment când necazul lumii îţi devine brusc foarte personal.

Nu ştiu de ce există cromozomi greşiţi şi ce lecţie am avut eu de învăţat astăzi. Dar vă garantez că nici nu bănuiţi cât de minunaţi suntem.

Articolul ăsta vine ca răspuns la simpaticul articol “De evitat: Prof. Dr. Ştefan Florian“. Ca să vă fac un rezumat, autorul se plânge că a fost consultat în privat de profesorul Florian (eu n-am avut ocazia să-l cunosc la Cluj), pe care-l acuză de lipsă de punctualitate, alcoolism şi însuşiri ca “nesimtit, sictirit, ingamfat si complet neprofesionist. “

Hai să vă explic de ce e comic:

1. Florian nu bea, deşi probabil şi beat ar opera mai bine decât 3/4 din restul chirurgilor din România şi poate chiar Europa.

2. E penibil, dar de înţeles oarecum, să ai impresia că o consultaţie de specialitate din mileniul 3 presupune mângâieri şi taclale. Nu, dragilor. În secolul vitezei, contează faptele, nu vorbele.

3. 200 lei pentru o consultaţie la profesor?! E jenant de puţin, între noi fie vorba. Probabil că atâta costă o vizită la Carrefour, după care ajungi acasă cu nu mai mult de-o plasă.

4. Cum spunea cineva în comentarii: mulţi văd, puţini pricep. Trist ar fi fost să stea 2 ore să interpreteze un RMN expirat, deşi pacientul precis ar fi plecat mult mai fericit acasă.

5. Nu mai veniţi cu chestia asta “s-a uitat nici 20 de secunde peste film”!!! Un ochi format pricepe imediat ce vede, unul neformat se poate holba şi cinci ani. (Ca fapt divers nostim, dar foarte sugestiv: am avut un pacient, cu o anumită problemă la un dinte, am făcut radiografie ca să confirm diagnosticul, dar ştiam deja după simptome şi semne ce are. Când mi-a adus asistenta radiografia -că ea developează filmul- mi-am dat seama că a încurcat filmele şi mi-a adus un film de la alt pacient. -În clinica unde lucrez, suntem mai mulţi dentişti şi toţi folosim aceaşi maşină de developat. Mă rog. Omul era din ăsta la cravată, cu pretenţii intelectual-medicale crescute cu google şi-mi cere să-i arăt filmul. N-am mai vrut s-o trimit pe ameţită sus special să-mi schimbe radiografia, că ar fi durat prea mult, iar ei îi place să meargă-n poveşti. Aşa că i-am arătat omului ce-am vrut eu pe radiografie şi m-a crezut. Nici măcar nu erau aceiaşi dinţi! Dacă i-aş fi spus că oricum nu pricepe, că, de aia, între noi sunt 6 ani de medicină şi niscaiva experienţă, s-ar fi supărat. Şi, dacă ar fi avut blog, poate m-ar fi înjurat. Aşa, a plecat omul fericit şi împăcat. Problema i-am rezolvat-o în altă şedinţă, dar aţi înţeles că nu despre asta e vorba. În medic eşti obligat să ai încredere, când te duci la el. Nu ai altă opţiune, atât de simplu e. Doar să te-apuci tu însuţi de medicină sau să schimbi medicul. Ultima variantă ar închide însă un cerc vicios, nu-i aşa?)

6. Probabil că în privat, pacientul devine client şi trebuie să-i gâdili un pic orgoliul, cum zice Dojo. Ceea ce mă face să mă gândesc la un alt zeu:

Să vă spun cum funcţionează sistemul în Anglia, că tot ridicaţi vestul în slăvi.

Nici un pacient nu are acces direct la profesor. Nu are şi punct. Sistemul de “trimitere” se face prin medicul de familie, singurul în măsură să decidă unde trimite pacientul. Iar biletul de trimitere nu i se dă pacientului în mână, nici vorbă, să stea ciorchine la uşa specialistului. Ci se trimite scrisoare medicală către specialist. Specialsitul contactează apoi pacientul, în limita timpului disponibil şi-l invită la consultaţie. Toate astea se pot petrece şi în 9 luni!!! de zile, aveţi cuvântul meu de onoare. Urgenţele stomatologice au termen de 2 săptămâni în care spitalul e obligat să vadă pacienţii. Dar ţineţi-vă bine, că abia acum urmează incredibilul: pacienţii cu cancer la creier au timp de aşteptare pentru operaţie până la 3 luni!

Nimeni nu se duce la uşa profului sau de capul lui la specialist. Toată lumea aşteaptă şi nimeni nu se supără, fiindcă toţi înţeleg că aşa-i sistemul, iar medicii sunt foarte ocupaţi. Iar pe mâinile profului ajung doar cazurile deosebite. Acesta fiind şi motivul pentru care, anul trecut, m-am întors în România şi m-am operat în privat, la unul dintre cei mai renumiţi specialişti din domeniu.

Iar, în final, atât vă spun celor care judecaţi un chirurg după cum vorbeşte: mi-e milă de voi. Deschideţi-vă ochii şi mintea, nu numai urechile. Lorand, ştii vorba aia: te faci frate cu dracul, numai să treci puntea. Să te faci bine şi să nu mai suferi atâta, indiferent câţi fraţi ai de făcut pentru asta.

În rest, din suflet ne doresc tuturor să-l chiar evităm pe proful Florian şi, mai ales, pe mâinile lui celebre!

Vă las cu un episod din Brainhospital, poate vă cade bine la stomac.

foto 1, 2

Copiii ăştia-s la schi la mine-n Sibiu, la Arena Platoş, eu sunt departe şi invidioasă, iar nebuloasa-şi laudă picioarele de căprioară trasă prin inel. Io am dormit cu femeia-n aceeaşi cameră şi pot infirma nişte lucruri în ceea ce-o priveşte. Să scapi de celulită e super uşor când ai 18 ani şi 50 de kg ca autoarea. Nu a acestui blog, desigur.

Nebuloasa recomandă sport, Valy vine şi aprobă.

Blonda îndrăzneşte să-şi dea şi ea cu părerea. Aşa că, recomandă ceva neconvenţional, care nu ţine la nesfârşit, dar funcţionează fără să transpiri. Ceea ce-i ideal pentru o babă leneşă ca ea, nu pentru o căprioară ambiţioasă ca nebuloasa (şi apropo de dormit în cameră, femeia arăta beeeeton şi înainte de cele 3 luni cu care se laudă).

Perioada mea ELLE mi-a deschis capul în multe privinţe, fiindcă puteam ceea ce se chema “testa” gratis

diverse nebuneli de tratamente, masaje şi aparate. Uneori “testele” durau şi câteva săptămâni, ca să mă conving că nu e frecţie la abdomen de pofticios. Bun.

Mai întâi şi mai întâi (ca să nu-mi săriţi de taste-n sus), aflaţi că şi după umila şi puturoasa mea părere, stilul de viaţă sănătos e cheia tuturor succesurilor pe termen lung. Însă când tu ai de mers la mare într-o lună (ziceam) ori de intrat în rochia din liceu până la nunta lu’ frate-tău, nu mai ai timp de stiluri şi vrei sănătăţi rapide.

Continuare

Cultura mea medicala si diploma din dosar ar da raspunsul stiut de toata lumea. Astfel incat, nu voi dezvolta subiectul ca si cand as avea 4 clase, desi am cunoscut si vorbit cu medici care pot contrazice stiinta cunoscuta la ora actuala. Si nu o data. Si cu mai multe exemple. Insa cum stabilim unde se intalnesc medicina cu credinta (aceea ca se poate, nu la religie ma refer), stiinta cu realitatea si cunoasterea cu limitele ei. Domnilor, nu avem timp sa asteptam  dupa explicatii! Ieri consultam un pacient de 62 de ani, care alearga 15 mile in fiecare zi. Si acum tocmai se pregateste pentru “niste maratoane”, oh my, cum ar zice in viciile lui Grey. Suntem foarte diferiti, dar putem fi asemanatori in succese. Weekend-ul asta, am vazut scris pe un perete in Londra: Avem prea multe legi si prea putin exemple!  Ce vreau sa spun e ca intotdeauna SE POATE. Nu de multe ori e si usor, asta e important de tinut minte. Si puneti putina disciplina in orice, cu un strop de blandete.

Acesta va fi un guest post scris de cineva patit. Un exemplu, nicidecum o lege. Multumesc lui Ioan Sabadus de la miere de albine. Luati si rumegati:

Traimi vremuri in care alergam pentru supravetuire, pentru  un trai mai bun, pentru  multe lucruri importante, mai putin dupa sanatate.

Aceasta greseala am facut-o eu si mi-am neglijat sanatatea printr-o alimentatie cu multe dulciuri care contin zahar. Langa aceasta greseala, s-a mai alturat  putin stres, nervi si diagnosticul DIABET tip 2, care m-a surprins cand a aparut.  De ce m-a surprins ? Analizele pe care le faceam in fiecare an imi aratau glicemia in limitele normale. Au aparut mici dureri de cap si oboseala si-a facut mai repede aparitia . 
Am cutreierat multe cabinet de stat si particulare pana cand un doctor  m-a trimis sa-mi fac glicemie provocata, in ciuda analizelor care rezultau o glicemie in limitele normale.
Este indicat sa faceti o glicemie provocata deoarece diferenta este mare si am sa va spun si de ce.
Glicemia normala se face printr-o intepatura in varful degetului, iar picatura de sange este  rezultatul testului de glicemie.
span style=”color: #000000;”>Glicemia provocata se face pe nemancate, cu o intepatura in varful  primului deget si se ia prima proba, dupa care se bea un sirop foarte dulce. Dupa ce s-a baut acel sirop dulce  (ceva praf din glucoza cred) se face cate o intepatura in alt deget, la 4-5 degete,  la fiecare 30 de minute.
In urma acestui test, am simtit un gol mare in stomac.
Am inceput tratamentul cu Xiofor si un regim alimentar, dar glicemia refuza sa scada.
Dupa aproximativ 6 luni m-am hotarat sa incerc un tratament cu produse de la Forever Living, pe baza de aloe, dar acum 8 ani cand am auzit suma de 8.500.000 lei (850 ron) pt un tratament, am avut un gol in stomac mai mare decat cel de la glicemie. Purtand discutii cu sotia si persoana care ne-a propus acest tratament, prin care garanta ca o sa-mi scada glicemia in 3 luni, am observat ca este singura sansa sa-mi cobor glicemia. Am analizat propunerea si fiind o suma mare de bani am facut-o pe sotie sa roseasca si sa lase privirea in jos cand a auzit : “ok, ramane tratamentul, dar daca nu-mi scade glicemia in 3 luni, pot sa va dau foc la casa?”  Raspunsul a venit fara sa stea pe ganduri din partea doamnei Varga,  “da !”.
Am renuntat definitiv la zahar, l-am inlocuit cu miere de albine si am inceput tratamentul cu produse de la forever, dar rezultatul nu a venit dupa 3 luni. Dupa 45 de zile am observant cum glicemia incepe sa coboare, iar eu ma simt mult mai bine.
Am repetat tratamentul dupa 6 luni si dupa 1 an, dar mierea de albine nu lipsea din bucatarie.  Consum si acum produse de la forever impreuna cu familia, dar nu urmez tratamentul pt diabet, in schimb nu lipseste din casa mierea de albine NEFALSIFICATA, polenul si tinctura de propolis, produse care sunt din stupina propie, iar glicemia este normala.

Cel mai important lucru in asemenea tratamente am observat ca este calitatea produselor.

Socoteala e simplă: dacă 4,2 g = 1 linguriţă cu zahăr = 1 cub

Am primit pozele astea pe mail, eu nu le mai ştiam şi mă gândesc că poate unii dintre dv le văd pentru prima dată. Merită publicate, deşi cu regretul de a li se fi pierdut sursa şi autorul.

Mai multe poze aici şi aici (cu fructe). Îmi aduc aminte de lecţia din facultate, care se numea exact ca titlul acestui pseudoarticol.  Ok, am câteva observaţii:

Continuare

Postul acesta se va învârti în jurul unei jumătăţi de oră. A acelei jumătăţi care poate recompune întregul şi continua nişte poveşti. Adesea m-am gândit, departe fiind, că eu şedeam la adrese englezeşti, în timp ce acasă era cutremur. Un exemplu. Ca să nu mai vorbesc de lucruri cu analize şi doctori şi rezultate şi programări, că Doamne fereşte. Ştiţi sentimentul ăla când îţi scapă din mână cana preferată şi se face ţăndări în chiuvetă? Când ai face orice să dai timpul înapoi cu măcar o secundă, ca să-ţi ştii mişca mai graţios cele două mâini stângi încă o dată. Când ai vrea să mai citeşti o singură dată primul curs înainte de ultima-ntrebare. De câte ori mi-am dorit a doua şansă! Noroc că mie doar căni frumoase mi s-au dus, iar examene nu poţi scăpa, orice ai face. (Singura soluţie-i să le iei!)

Ca să mă explic, citesc la Simona Tache despre construirea în Oradea a unui loc de aterizare pentru elicopterul SMURD:

În cadrul programului Împreună pentru fiecare, Rompetrol finanțează, la spitalul județean din Oradea, construcția unui heliport ce va reduce cu 30 de minute durata transportului cazurilor grave, de la Oradea la Cluj sau Timișoara, sau, din zonele limitrofe ale județului Bihor, direct la spitalul din Oradea, crescând șansele de intervenție în timp util la pacienții aflați în stare foarte critică. Va fi al doilea heliport autorizat din România (mai sunt spitale la care elicopterul aterizează în parcări), primul fiind la Spitalul Județean Târgu Mureș, încă din 2002-2003.

În jur de 1000-1200 de pacienți/anual ar câștiga, astfel, minutele care pot să însemne viață.

E un articol foarte bun. Probabil cel mai lung, pe care-am avut răbdare să-l citesc după ce-am numărat dinţi toată ziua. Proiectul aparține SMURD Bihor și a câştigat finanţarea în urma unui concurs. Simona a stat de vorbă cu dr Hadrian Borcea, medic-șef la SMURD Bihor, cel care se ocupă de proiect.

Vă doresc şi îmi doresc să nu avem niciodată nevoie de heliporturi, elicoptere sau de SMURD. Şi nici de 30 de minute în plus. Dar NICIODATĂ în viaţa noastră sau a celor dragi nouă. Vă doresc să cunoaşteţi medicii doar la bere, pe bloguri şi la televizor. Şi ne doresc să fim sănătoşi “Împreună pentru fiecare”. (Îmi place enorm sloganul!)

———————————–

Despre alte proiecte susținute de Rompetrol puteți citi aici și aici. Iar aici puteți da tradiționalul LIKE. Iar, dacă aveți idei pentru comunitate, puteți să aplicați și voi pentru vreo finanțare, la anul.

foto