va fi în curînd … istorie.
Categoria: o blonda in lume (Pagina 25 din 33)
Avea dreptate Andrei, când zicea ce scrie-n titlu. Şi mai povesteam eu însămi una – alta, mai demult.
Dar weekend-ul ăsta s-au actualizat în realitatea mea toate cele spuse. Asta în cazul în care mai credeam vreo secundă că până şi proştii ar mai avea o şansă pe lumea asta multă şi rea. Şi crizată, pe deasupra. Dar nici vorbă. Unii vor rămâne casieri în hipermarket toată viaţa lor, tocmai fiindcă nici asta nu sunt în stare să fie bine.
Nu ne permite sistemul! Să fim mai puţin proşti decât de obicei. Ajung sâmbătă la Chocolat, un local prea apreciat pentru ceea ce oferă. Adică, servicii mizerabile. Nu e prima dată când mi se întâmplă najpa la ei, că nu aş fi bombănit. Poveste similară, că pofta mea de cartofi persista. Însă aflu, că trebuie să-mi fie şi poftă de grătar dacă vreau cartofi, că ei nu servesc garnitura simplă. De ce? Fiindcă nu le permite sistemul. Şi cică şi căpşunile se bagă în tarta cu căpşuni doar în luna mai. Dar meniul şi clientul erau în martie. Bun, dincolo de faptul că deja aveam chef doar să-i secţionez carotida imbecilei cu şorţ de chelnăriţă, ne dă geniala replică: da’ eu cu ce sunt de vină?!
Fuga de responsabilitate şi nonşalanţa cu care unii se simt chiar bine în cretinitatea lor nativă mă bagă în sperieţi. Asta înainte de a mă enerva la culme. (Ştiu că nu e vina ei, dar ar trebui să ştie:
- că reprezintă legătura între mine- client- şi conducerea localului şi
- că asemenea răspunsuri imbecile nu se servesc. Nici măcar în loc de cartofi fără sare.)
Se închide casa! mă prinde ora blestemată a sfârşitului de program într-un supermarket. Aveam trei roşii şi o apă în coş, dar asta contează cel mai puţin. Şi pentru că educaţia m-a învăţat să nu doar iau, ci să mai şi plătesc, mă îndrept către casele de marcat. Dar în ţara asta şi ca să fii legal ai nevoie de bunăvoinţa unuia sau altuia. Ne-am plimbat pe la 3 case, care au urlat a “închidere” (nu era încă trecut de 22.00), până când am văzut-o pe o tanti menegeriţă, pe care am întrebat-o nedumerit unde putem şi noi achita roşile. A făcut femeia o ordine, de de-a dreptu’ s-a mai deschis o casă. Pentru roşile mele. Programul Carrefour de luni până sâmbătă până la 10 seara e pentru clienţi, nu pentru angajaţi. Ar trebui să li se explice asta.
Fuse şi se duse. Petrecerea în sine a fost ok. Adică, în afară de faptul că nu a fost aproape deloc petrecere, nu a fost nimic rău. În fond, zic. Acuma, că unii se aşteptau la cocktailuri şi stiletto de lac, e altă mâncare de peşte. Eu m-am bucurat să ajung, că în multe momente nu mai ştiam cum o să fie treaba asta…
- Am cunoscut-o în sfârşit pe Innocente, cu care am îndurat coada şi frigul de afară. L-am înjurat pe Nihasa, cu toate că nu cred că trebuia să ne oprim la el. Tare în reluare se mişcau treburile pe acolo. Coada era ca-n filmele americane, la cluburile exclusiviste. Fîs.
- Ce mi-a mai plăcut: să îi revăd pe toţi oamenii ăia mişto 😉
- Faza zilei a fost când am salutat-o discret pe Bogdana, iar ea m-a luat cu “Ce faci, Miruna, cum îţi place p-acia?” — cu greu mi-am susţinut mandibula în ocluzie după auzul numelui meu de botez (şi de blog ar fi fost mare brânză, d-apăi aşa!!) , mai ales asociat feţei mele
- să cunosc lume pe care îmi doream demult să o şi văd, nu doar citesc (Innocente, SufletPierdut, Dheo, Psaico, Vlady, Darius – aka Jeg, Ada, Marius Tudor, Copolovici, Pandutzu)
- mi s-a spus în repetate rânduri că nu semăn cu poza. Că acolo par mai mare. Hai, zău aşa?!
- I was pretty overdressed 🙁
- a, şi mi-a mai mult plăcut de Sana. Dovada că detaliile contează şi sporesc farmecul unei ţinute. Unde mai pui că nu e doar atât de capul ei… şi ţineţi cont, e blondă! 😉
Acu’ din categoria lu’ nu mi-a plăcut:
coada de la intrare, locaţia (pfui!), insistenţa unui domn care m-a luat de mai blondă decât sunt, perseverenţa celor de Hi-Q (au urcat pe scenă, dar au uitat să mai şi coboare- no offense, chiar a fost prea mult. Asta e ca şi cu posturile, cu cât mai scurte, cu atât mai bine. Era mult mai mişto dacă rămâneaţi doar 30 minute, cum era anunţat. Că aveţi piese antrenante.)
A, şi despre câştigători, că, până la urmă, de asta ne-am adunat acolo… decernarea marilor premii a fost fără fast, stătută spre seacă, iar publicul nasol, după cum încerca şi Cabral să explice. Felicitări laureaţilor!
Nu vă duceţi! Am fost azi la Teatrul de Operetă după mărţişoare şi am dat de chestii faine, nu neapărat ce căutam, da’ na.. În special nişte ineluşe din cristale Swarovsky (din principiu le urăsc, mi se par un kitsch pe exagerat de mulţi bani, dar astea chiar erau frumoase) şi nişte coroniţe, buchete uscate şi mărţişoare confecţionate din mirodenii. Erau atât de drăgălaşe că am zis musai să-mi iau şi eu.
Doar că am ieşit să vorbesc la telefon, iar când să mă întorc – prietena mea era încă înăuntru- domnii nu m-au mai lăsat să intru. Am revenit peste vreun ceas, târgul era la fel de închis. Treaba e că închis doar pentru unii, că înăuntru încă mişuna lumea. Am întrebat cât mai ţin aşa, cică nu se ştia. În faţă însă erau nişte domni foarte supăraţi, ziceau că e bătaie de joc, că ei au plătit chirie 10 milioane şi acum şi clienţii sunt ţinuţi pe la uşi. Mna, eu voiam doar mărţişoare… LE: Iar când au fost întrebaţi dacă se mai deschide vreodată, domnii au dat pesimişti din umeri. Probabil că nu.
Oricum, ruşinică!
LATER EDIT 2: retrag ce am zis, e deschis, pe verificatelea, am fost azi, 01.03. Iar mirodeniile de care vă povesteam sunt de găsit pe bungust.ro. Acum ştiu, pentru că mi-am luat 😉
Drag mi-e Clujul, ce să zic, mereu îmi va fi.La fel şi studenţia, cu studenţii ei cu tot.
Cei care ştiţi blogul de mai demult, poate vă amintiţi de campania împotriva handsfree-ului la examene, din primăvara anului trecut, campanie pusă sub semnătură Ziarului Studenţesc. Unii îşi amintesc cu cât talent am dat din guriţa mea mică, da’ răsunătoare, până mi-am atras toate simpatiile colegilor prestatori. În asemenea hal, că am ajuns să merg la examen şi să plec de la examen neschimbând prea multe poveşti, să zicem. Decât cu două ameţite de pretene de-ale mele, copile la fel sau mai naive decât mine, care mergeau cu cearcăne la examen, nicidecum cu coliere electronice.
În fine, rezultatele au fost nule, nimeni nu s-a speriat. Decât de mine.
Zilele astea, plimbându-mă pe străzile frumosului oraş mai sus menţionat, prin zona Clinicilor, unde e nucleul mediciniştilor, ce-mi văd ochişorii şi telefonul mobil:
Întrebare: ce ne facem? Ziceţi voi, că eu abia ce mai câştigam o bilă albă la categoria simpăticuţă.
