Şi în mijlocul bucuriei mele, strângând cursurile din sală, mă gândeam la colegii mei rătăciţi din zona ISEului la medicină.
Mă gândeam ca un martor detaşat, fără eforturi de imaginaţie în ceea ce priveşte propria încadrare. Probabil, timpul va răspunde aici şi tot el va răsplăti eforturile. Uneori, pentru lucrurile măreţe trebuie să ai răbdare. Să aştepţi, uneori, merită…
Şi nu mă gândeam la ăia de şi-au tocit coatele prin amfiteatre şi şi-au ros unghii de au dat în ulcere, dar n-au picat pe subiect şi s-au ales cu programare la medic şi regim alimentar, nicidecum cu o vacanţă fără restanţe.
Ci mă gândeam la ăia care sfidează orice lege a firii. Şi tratează cu sictir nişte colegi, un sistem educaţional, o societate. De ăia care se închină trendului de a-şi înfige hands-free-uri în chiloţi şi urechi. Şi-ar înfige ei şi ştiinţa, de ar avea unde.
Şi la morfopat s-a mers cu ţinuta asortată trendului. Şi potrivită situaţiei: una bucată, două, trei, fără număr la unii, examen de susţinut, o vară călduroasă şi un curs stufos.
O foaie albă cu data şi numele pe ea. Plus câteva rânduri numerotate la început 1,2,3,4,5. (Să nu facă studentul febră musculară la antebraţ, că nu mai ştie să scrie decât pe mess. Că alte localizări ale acestei febre greu mi-aş imagina, nu de alta dar nu ar exista alţi muşchi suprasolicitaţi) Iar la albul imaculat al hârtiei, stă perfect asortată ştiinţa bietului. Noroc cu progresul ştiinţei că are şi el acces la câte un telefon mai performant, prins în tot felul de sârme de trupuşorul lui plăpând, tremurând şi tot *** la fundic , scuzaţi expresia, am cenzurat cât am putut.
Că are şi el emoţii, să nu fim răi.Că mare belea se poate pune în capul tău cel vid de cunoştine morfopatologice, de te gineşte “tata” Florescu în timp ce prestezi. Adio, şi rămâi cu dulcea imaginaţie a ceea ce ar fi putut însemna studenţia ta. Păcat că n-o să ţi se mai întâmple. Like ever…
Sau, şi de se întâmplă, tot aia-i, că oricum mare lucru nu pricepi din ea. Şi de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Dar Florescu nu e Dumnezeu. Oooooops.
Soluţia: sună un prieten, cel mai bine pe ăla cu hands-free-ul.
Dar noi, ceilalţi, plebea, ăia care măcar ne colorăm titlurile cărţilor cu marker şi ne îmbătăm cu cafele în nopţile de vară, îi tolerăm printre noi.
Ce scuză avem?
Nici una.
Iar garanţia pentru uzură morală nu se eliberează gratuit.
Miss Isa
Imi place felul in care cataloghezi oamenii.
shmirtzic
ma intreb daca studentul cu hands-free o sa-ti ia vreodata locul de munca
o blonda cazuta... pe ganduri
intrebarea e daca studentul cu hand-free o sa ia vreodata viata cuiva. cum ar fi o lume plina de studenti cu hand-free. cand suni la salvare, sa dai de el, cand face o boacana, ajutoru care vine -sa fie unu ca el… si tot asa…
3ditorial
La mine pe hubul de DC in sesiune erau fff dese mesajele de genu’ “inchiriaza cineva hands-free fara fir? imi trebuie doar maine.” Si eu sunt la ASE … daca nici aici nu poti sa inveti e nasol 😀
Un exemplu real: o colega de grupa care imi zice ca i-a luat 3 zile (!) sa confectioneze copiute pentru intreaga materie. Eu am invatat 2 zile si nu am avut probleme cu examenul respectiv …
Alexia
Da, deci eu acum nu pot să-mi dau licenţa din cauza a două examene, dar stimaţii mei colegi cu handsfree în chiloţi nu mai au nici o treabă de vreo două săptămâni încoace…