Categoria: o blonda in lume (Pagina 26 din 33)

Să ne punem linkuri

Chiar dacă e puţin ciudat să scriem şi înainte şi după ce facem o treabă, dar aşa sunt ăştia care stau mult pe net, nişte ciudaţi. Când în sfârşit mişscarea lor nu presupune deplasare de cursor pe monitor, tre’ să se laude în repetate rânduri! :p

Să zicem aşa,

  • mare greşeală sfatul cu parcatul la etajul 2. Abia am găsit loc de parcare, de fapt, nici nu am găsit, mai degrabă am improvizat.
  • împreună cu Ligia şi Ionuţ Oprea, ne-am învârtit un pic, până să găsim butonul la lift, care ne ducea la subsol. Concluzia: nu eram în liftul bun. Şi da, el a fost singurul care şi-a dat seama. Mda, niciodată nu am zis că femeile sunt cele mai orientate în spaţiu!
  • Am cunoscut-o pe Nina (care e foarte-foarte drăguţă, genul de mamă-chic, îmi pare doar foarte rău că nu m-am prins acolo că era nina-nina, eu am înţeles Alina când te-ai prezentat 🙁 şi, pe drum spre casă, chiar mă gândeam, că uite, nina nu a venit… blondă rău aseară am fost :p)
  • tot la capitolul lume nouă pentru mine sunt Bogdan, Ionuţ (care mi-a dat vreo 24,25 de ani. ce-am mai râs! :p ), Sandossu. Am ratat pe maniak, nu asociez figura cu omul, data viitoare poate sunt mai pe fază. Da’ puteai şi tu să vii să îmi zici, fată!!! Bună zîua! A, şi l-am cunoscut şi pe Cristian, care nu are blog, el are doar multe de comentat :p
  • Nu a fost aşa fun că am plecat singură acasă, când mergeam în gaşcă era mai bine. Cu Lucian şi Simona. Care nu prea erau în formă, dar prevăd o revenire straşnică! :p
  • De împuşcat ne-am împuşcat până ne-a ieşit pe ochi, Cristian, Irinel şi Costi deţin recordul la doborât blonde. Încă îmi piuie a “u are dead” în urechi. Grrr. Păcat că unii joacă pentru puncte şi uită de distracţie. Şi da, m-am enervat. Stalkers!!! :p
  • Au mai fost ciops, Etherfast cu Raluca a lui, care e o drăguţă-rău, Dana, BabyRacy, Sorin, Pirlok, Adi Popescu, Cosmin, sWamp.

Whew!

Ultimul cărucior din Carrefour

În Carrefour. Eu m-am jurat că nu mai calc în magazinul ăsta, dar se pare că mă încăpăţânez să mă conving că nu e rost de a 2,3,4a şansă…

O scurtă trecere în revistă a cretinităţilor care mi s-au întâmplat în acest magazin de doi lei cu angajaţi unul mai cretin decât altul, de-a lungul vremii:

  • L-am întrebat pe un din ăla cu tricou “Suntem la dispoziţia dumneavoastră”, care-şi plimba inutil gelul în freză, unde se află un anumit fel de cablu. Dar înainte să-mi pun punct la propoziţie, el ştia deja răspunsul: “Nu ţinem.” Nu ţineţi neuroni în cutia craniană sau bunăvoinţă în mădulare sau ambele, concomitent. Evident că aveau cablul respectiv, doar că a trebuit să îl identific singurică după ce am făcut inventarul tuturor firelor trase în plastic. Şi o grămadă de spume.
  • Altădată, m-am dus la ei să-mi iau chestii din alea de lipit de picioarele scaunelor, ca să nu frece gresia sau parchetul. Sau de lipit pe tocul uşilor sau la sertare, să nu se trântească.. Cu o zi înainte le văzusem cu mama, în acelaşi Carrefour idiot în care mă aflam, dar plecaserăm fără ele. Aşa că, a doua zi, am revenit eu. Şi fiindcă nu am mai ştiut unde să dau de ele, întreb o binevoitoare, bănuindu-i răspunsul standard cu nu ţinem. După ce i-am explicat că eu cu ochişorii mei văzusem la ei în Carrefour respectivul produs cu mai puţin de 24 h înainte, am constatat că individa habar nu are despre ce vorbesc. Buun, respir adânc, abordez un alt tânăr, care se conversa la un telefon. Telefon mare, probabil ceva din echipament. Aştept să termine. Aştept, aştept, nu mai aştept. Îl rog să mă ajute cu ceva când termină. La care cretinul îmi întoarce spatele şi-şi înfige figura într-un raft. A zis cineva ceva…undeee…pam-pam… Am plecat fără cumpărătură, doar cu nervi şi jurăminte nerespectate.
  • Când am luat bohrmaşina. Coadă pentru garanţie. Un băiat amabil, o desciocolează, o conectează la curent, doar că nu ştie mai departe, că nu el se pricepe. Da’ cine se pricepe? Păi, un alt băiat. Să vină băiatul. Păi, nu se poate, băiatul e în pauză. Nu-i bai, să vină alt băiat, nu facem discriminări. Păăăi… care alt băiat, doar unul există. Adică, să vă explic. Dacă ăla era persoană-cheie, unic angajat pe o anumită treabă şi se nimerea taman în pauza în care îmi cumpăram eu bohrmaşina să-l apuce şi pe om burta şi să ia buda în braţe forever, what next.. Cei de la ghişeu, foarte amabili, cică, vă semnăm noi garanţia şi puteţi pleca, doar că nu e valabilă în felul ăsta. Între timp i s-au dat tipului din pauză enşpe mii de telefoane, dar la capătul celălalt al firului răspundea un sictir: pauză. Până am început scandalul. Cu chemat după şefi şi feţe palide. Că doar am şi alte idei de conversaţii decât circ ieftin într-un căcat de Carrefour.
  • Şi ieri, ultima mea vizită în Carrefour. Ce credeţi că păţesc?! Îmi este furat coşul din magazin, cu produsele din el, cu tot. Adică, văzut produs pe raft, adăugat în cărucior (e foarte simplu, aproape seamănă cu felul în care se cumpără pe net :p), văzut alt produs, lăsat cărucior, deplasat om. Întors, cărucior -ciuciu, cumpărături intenţionate – rămase aşa. Intenţionate…

Adică, eu pricep: criză în economie, criză în portofele şi monezi de 5mii, criză de cărucioare, criză de civilizaţie, DAR CĂRUCIORUL CU LUCRURILE MELE NEACHITATE SĂ SE FURE nu mai înţeleg. Când am întrebat la informaţii de unde luăm alt cărucior, pe aia a umflat-o râsul. Apoi, am hotărât. Căruciorul acela, tocmai fusese ultimul meu cărucior de Carrefour.

Pentru asta au fost inventate Real, Mega Image şi chioşcul de vizavi.

p.s. ăştia îşi merită salariile mizere. Dacă nici la nivel de îndeplinire a sarcinilor de 7 milioane nu sunt capabili să se ridice, măcar să tacă din gură, să nu se mai plângă atâta şi să râncezească pe mut. Că mai rău încurcă.

Crist(ea)mas Blog Party

Unde multă lume merge la petrecerile de Crăciun de la birou mai de voie mai de nevoie (să nu zică lumea că te zgârceşti, chiar dacă în tu sinea ta, te-ai cam săturat de mutrele lor obosite, cu care îţi petreci oricum mai mult timp decât cu pruncii acasă), altă lume face şi participă la petreceri de bună voie. Şi ca la orice eveniment respectabil, am avut parte de o surpriză cu toţii, inclusiv organizatorii: a fost prea multă lume, domne. 🙂 Dar, cum oamenii buni încap oriunde, ne-a plăcut de numa’! Am băgat la maţ ca nişte păcătoşi ce suntem, am băut bine şi am râs mult. Au fost şi camere şi reporteri, blitzuri şi interviuri, blonde şi brunete. Unii doar temporar, alţii mai permanent (aşa scrie pe cutia de vopsea :p)

Seara a debutat cu faza, în care eu mă rătăceam blondă prin capitală, de a trebuit să mă recupereze hoinaru. Mulţumiri şi recunoştinţă veşnică, domnule. Şi chiar dacă eram în vreo oră jumătate întârziere, Raluca îmi păstrase locul din capul mesei. huh?     În rest, cam toată lumea era deja acolo. Doar Simona şi Lucian au venit mai târziu. Buddha, Olix, Sorin, Geo şi foarte drăguţa lui iubită, care îi este acum, şi în blogosferă, alături. Noi ne bucurăm, sperăm că şi el :p

Le-am cunoscut pe Diana şi Roxana , fashon-expertele care au făcut o observaţie mult prea provocatoare în faţa unei blonde: cică bloggerii ăştia nu-s prea “fashonable” şi că ar suporta nişte schimbări pe ici pe colo, în punctele esenţiale. Evident că mi-a plăcut ideea şi am zis că hai, pe care-l dezbrăcăm primu’?! Da’ nu e logic, pentru a-i putea “revestimenta”… Blondele care gândesc (re)cunosc intenţiile brunetelor 😉

Bobby a plecat imediat, Artistu chiar înaintea lui; nici Maria n-a stat până la spartul chefului; Adrian era ocupat cu researchul şi punea prea multe întrebări :p ; lui Ovidiu ţin să-i mulţumesc oficial şi public pentru toate linkurile alea multe către mine -trecute, prezente şi viitoare, ca să nu mai fie cu supărare (Ovidiu, atenţie, glumesc! 🙂 ) Pe Nihasa îl rog să păstreze tăcerea şi, altă dată, să nu mai apară aşa, pe neaşteptate. Că şi blondele se sperie.

La final, concluzia a fost trasă de dl Cristea: că treaba cu blondele e doar o prejudecată şi că ( unde aşteptam o empatie pentru numele blogului…)  toate suntem la fel. Deci, soţia dânsului precis e  brunetă 🙂

p.s. pe cine am uitat, rog să mă scuze. Nu e intenţionat.

Sunt blondă 😀 şi ce îmi mai place! :))

Pe copii nu-i întrebaţi de vârstă

Că nu ştiţi niciodată cât de rău gafaţi. Şi rar se mai drege busuiocul. Cu demnitate. Iar oamenii iartă, însă nu uită. Nici măcar copiii.

Cât număram ani câţi degetele de la membrele superioare, nu se punea problema de întrebări stânjenitoare şi presupuneri marcante. Ulterior, situaţia a început să se schimbe în viaţa unei fetiţe. Şi chiar dacă în adâncul sufletului meu -în slabă proporţionalitate cu buletinul- încă mă lupt cu pubertatea, au fost momente când m-a enervat faptul că au mai observat şi alţii chestia asta. Şi nu mă refer la coşuri pe figură, că bubele au înregistrat incidenţă preponderent pe creier, mai rar la suprafaţă.

Întâi, să mă explic. Am 22 de ani, 6 luni şi 4 zile (mulţi înainte, mulţumesc), prefer jeanşii, tricourile şi adidaşii. Mai încerc să fentez cu ceva tocuri, dar faţa nu m-ajută şi rar îmi iese. Repet am 22 de ani, merg pe 23.

În vara anului întâi (spre doi) de facultate, eram cu mama, ne întâlnim cu o tanti doctor (!) care începe a se minuna ce fată mare m-am făcut. Cu prinsul de fălcuţe şi nervi incluşi, tot tacâmul. Când dintr-un exces de politeţe se gândeşte să facă şi niscaiva conversaţie, mă întreabă în ce clasă sunt. (şi eu ziceam mereu că e mai complicat cu ăia micii, la care se cer scălâmbăieli, maimuţăreli şi variate interjecţii pentru o comunicare complexă). Notă explicativă: chiar dacă nu eram blondă pe atunci, eram convinsă că femeia glumeşte. Cum, frate, să mă întrebe în ce clasă sunt, mai eram şi cu fii-su la liceu. Şi ca să mă dau glumeaţă şi pe poziţie de primire glume cu copii, mă risc şi servesc: Păi, trec într-a cincia. Femeia mă crede. Faza se blochează tehnic. Mama -verde, albastră, violet, cu reluări din gama coloristică. Haha? Face, lasă va fi bine, o să te obişnuieşti repede cu trecerea de la învăţătoare la… gizăz craist! (că tot n-am mai zis asta demult). Tanti, eşti varză. Şi fără simţul umorului. Iar eu, fără faţă de douăjde ani.

Vara anului trecut, într-o capitală europeană, părinţii şi cu mine vrem să ne dăm cu busul ăla turistic. Necesităm bilete, ca tot românul fără potenţial infracţional. Eu fiind cea mai poliglotă din familie, ca să zic, că la vorbăreaţă nu întrec pe nimeni. Din familie (Nu solicitaţi detalii! :p)- îi cer la tanti 3 bilete. Care tanti mă întreabă cu un zâmbet tâmp un fel de “da’ tu câţi ani ai, puiule” pe limba dânsei, evident. (fac referirea cu respect, am toate motivele, o să vedeţi). Eu fiind mai blondă ca un pui la vremea aia, am divina inspiraţie să-mi declar o vârstă minoră de bun simţ şi zic: cinşpe. Tot pe limba dânsei.  Şi primesc …. !!! bilet cu reducere pentru copii!!! (acordat până la 14 ani, după regulă). Şi ca să nu pară tanti chiar o tâmpită (că-i port respect pentru gafa convenabilă) vă mai spun despre mine: aveam la purtător un maieuţ, pantaloni scurţi, flip-flopşi, rucsac pe spate şi o şapcă pe scăfârlie. Nu întocmai unei domniţe de douăjde ani.

Şi de atunci, întâmplările ca asta se ţin lanţ. E un fenomen cascadă, care- o dată declanşat- e de nestăvilit. Azi m-a întrebat o altă tanti dacă sunt la şcoală. Şi nu eram în flip-flopşi, promit.

Recomandat in cura de slabire

– postul ăsta, amintirea întâmplării, amintirea postului. Deci, dacă începi de luni o cură de slăbire, eşti în locul potrivit. Dă-i un save, un print şi ai scăpat de necazuri.

Pentru restul populaţiei, care se hrăneşte de la normal spre excesiv şi vrea să lase cantităţile aşa: reorientaţi-vă azi de la blonde şi mergeţi de umpleţi maţul, luaţi-vă un răgaz de digestie, şi reveniţi, când o să vă roadă curiozitatea la stomacul gol. Nu-mi asum răspunderea pentru resturi organice pe tastatura dumneavoastră.

Continuare

Daţi fiţele mai tare


Iar imaginea nu e din Bucureşti, ci din Cluj-Napoca. Poza am făcut-o în vară, dar am uitat de ea. În Cluj, maximul în materie de fiţă, pe lângă maşina super-bengoasă, este lipsa plăcuţei de înmatriculare în faţă. Ştiu că la americani se poartă, dar la ei legea permite. La noi, permite numele din buletin asociat cu notorietatea lu’ tata şi ADNul lui. Daţi mai tare!

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 119 queries in 0.527 s