Ieri? -Sub nivelul mării. M-am ridicat în asemenea hal la nivelul prejudecăţilor faţă de culoarea părului meu, că îmi venea să-i schimb numele blogului. Dar, whew, a trecut! Cer scuze maxime tuturor celor pe care i-am exasperat pe şosele. Într-un Cielo gri, de Iaşi, era chiar să intru tangenţial aşa (era chiar în unghiu’ mort din oglindă) noroc că atunci când raţiunea mă părăseşte, se activează intuiţia. Ce grozav ar fi să le sincronizez pe astea două. Non-stop. Dar tânărul de la volan mi-a zâmbit cu compasiune, probabil. Dar mie mi s-ar face mai întâi frică şi apoi milă dacă aş vedea pe una cum am fost eu ieri pe cărările patriei.
Azi-noapte, însă, balanţa a fost echilibrată din nou. Nu ştiu dacă de la minunatul ness Amigo, la care o să îi fac reclamă de câte ori va veni vorba de cafele, energizante şi alte droguri din categoria ţinutul ochilor deschişi, că arde! Mi-am revăzut o bună prietenă, la fel de blondă şi de sinceră cum o ştiam. E mare lucru să îţi poţi da jos hainele în faţa unui om. Şi să-l laşi să te vadă. Aşa cum eşti. Câteodată cu stomacul lipit de spinare, alteori cu zacusca în burtă. Şi mare lucru dacă acel om mai rămâne lângă tine 🙂 Am încheiat o perioadă frumoasă cu o ultimă noapte împreună. Acolo. Noi două. Cu greu am eliberat îmbrăţişarea. Dar mi-a căzut la suflet.
