- Dragoş Bucurenci va fi deseară la Universitate, la ora 8. Ne-a chemat şi pe noi. Durează 5 minute.
- Apoi e programată porţia creştinească de râs, din Club A. Cu trupa Deko. Eu voi fi acolo, haideţi şi voi.
Categoria: Micile bucurii ale zilei (Pagina 13 din 15)
Atenţie, Provincia e aşteptată în capitală! (cu toate că “provincia” nu îmi place cum sună) Însă ştiu că pe blogul meu intră mulţi Clujeni (:***) şi Sibieni (:***), pe care (dar nu numai) poate îi tentez să facă o excursie la evenimentul care urmează în domeniul ăsta de ştiinţe virtuale :p La Netcamp, mai exact. Haideţi, că e super iniţiativa, cică primiţi casă şi masă, aproape aş aplica şi eu, că tot îmi scrie Sibiu în buletin 😉 Detalii găsiţi la Cristian Manafu; ştiu că nu sunt invitaţii câte cereri, dar e un început de care vreau să profitaţi. Sau, măcar să ştiţi ce pierdeţi :p
Şi dacă tot sunteţi în zonă, daţi un semn, eu dau un ceai de scorţişoară. Spor la clickuri şi drum bun 😉
Azi am lenevit toată ziua. Afară bate vântul şi pare frig, da’ eu numa’ cu nasul am dat. Şi mi-e urât că trebuie să cobor după apă de băut. Dar am o linişte din aia de sărbătoare în casă…colindele cântă în surdină, deja se lasă seara, nu mai vreau să se termine ziua asta… şi ca să nu fiu singura nebună de pe lume, vă invit să lăsaţi atmosfera de iarnă şi în calculatorul vostru (am găsit nişte wallpapere de Crăciun aşa frumoase), să nu uitaţi că duminică aprindem prima lumânare din Adventskranz! Musai să-l aveţi pe masă până atunci….
Cred că îmi fac o ciocolată caldă şi o sun pe bunica. Ceea ce vă invit şi pe voi să faceţi 😉
Winter Waltz
De fapt, piesa asta voiam să o pun, da’ nu am găsit-o decât aşa.
Un zâmbet nu e de vânzare
Se întâmplă lucruri uneori care funcţionează cu efect de palmă, ia tembelule de cia, să te trezeşti puţin, că prea bîjbîi de bezmetic pe norişori pufoşi în stratul al nouălea de cer. Să îţi îngheţe şi ţie chiloţii la propriu şi să tremure carnea pe tine, chiar dacă ai maşină cu climă automată şi airbaguri săritoare. Să îţi chiorăie maţele cu ecou de gol, că tot îţi vorbesc nutriţioniştii despre reeducarea senzaţiei de foame. Şi să te taie pişu în toiul câmpiei întinse, fără OMVuri cu cafeluţe aromate şi toalete dezinfectate. Că poate ai uitat cum e.
Astea sunt lucruri care încă ni se pot întâmpla. Însă figura lu’ mamă-mea de pe retinele proprii n-o va putea şterge nimeni vreodată. Sau îmbrăţişarea mereu prea forţoasă a lu’ tată-mio nu mi-o va scoate nimeni din pori. Nici mesele noastre colorate, cu lumânări aprinse şi şerveţele parfumate. Sunt fleacurile alea care te încadrează în categoria norocos pentru simplul fapt că lipsa lor te trimite undeva prea departe de atributul ăsta. La un pol amar de opus.
Şi de aceea insist că orice ocazie trebuie exploatată pentru a trezi un zâmbet pe chipul cuiva, căci zâmbetul e protejat de natură. Iar când zic ocazie – mă refer la orice om cu o iniţiativă frumoasă, demnă de pus în vitrină şi arătată celorlalţi. Oana mi-a propus azi să susţin o campanie pentru pruncii orfani din Cluj. Îmi citise gândurile, care s-au oprit în faza aia, având în vedere că sunt asaltaţi copilaşii, probabil, în prag de sărbători. Apoi, vorbind cu ea, mi-am amintit cum mergeam cu clasa, în generală, înainte de fiecare Paşti şi Crăciun la orfelinatul din apropiere. Ştiţi ce făceam acolo? Nu mergeam cu mâna goală, dar nici cu sacii doldora… pentru că nu strângea o clasă de copii mare lucru. Într-un singur an am organizat un bazar cu turtă dulce şi prostioare de decor confecţionate de noi, iar de banii strânşi le-am luat copiilor ceva mai cât-de-cât. Şi ştiţi ce mai făceam? Ursu’ doarme şi visează, Flori-fete-şi-băieţi, Baba-oarba, asta făceam. Ei au crescut şi au ajuns la şcoala unde învăţam şi noi, colegii noştri mai mici. Ne împrieteniserăm nu pentru ce le duceam, nu de asta ne doreau, nu de asta ne aşteptau. Nu de asta se agăţau de picioarele noastre şi nu mai voiau să ne dea drumu’.
Atunci, propunerea mea este să ducem ideea la un nivel “mai” naţional. Atât cât ne duce conexiunea la net şi disponibilitatea la sărbătoare. Să sincronizăm acţiunile la Bucureşti, la Sibiu, Braşov, Timişoara, Iaşi, Constanţa etc, Să ştergem unul din ursuleţii din pod, de praf şi să-l dăruim cu drag. Cât de mare- contează mai puţin, nu acolo e bucuria. Personal, întregul meu timp e pus la bătaie în scopul acesta. Eu deja văd titlurile din ziare: blogosfera ia atitudine! :))
pentru Bucureşti sau/şi Sibiu contactaţi-mă la patty_maselutza@yahoo.com
pentru Cluj, îi scrieţi Oanei la oana.sarmasan@gmail.com
p.s. Nu ţin să mă ocup, nu ţin la linkuri şi nici statui nu vreau, dacă are altcineva contextul şi mijloacele mai potrivite, I am just happy to help!
alţi susţinători ai sufletelor deschise şi zâmbetelor care nu pot fi cumpărate :
încearcă să se zbată pentru cel mai frumos cadou de Crăciun cu destinaţia Erika.
Mai multe detalii găsiţi la Cabral, pe care îl felicit pe această cale pentru implicarea în proiect. Cu o floare nu se face primăvară, ştiu, dar măcar un copil fericit în plus. Ceea ce dă bine în ochii moşului, pentru cei interesaţi 😉
-prin prisma blogului, dacă cineva…
Citeam la Buddha postul ăsta (long time ago) şi raportam totul la persoana mea şi blogul ăsta. Indiferent că e de bine ori de rău. Un exerciţiu de imaginaţie:
Ana-Maria şi mama ei. De ziua mamei, Anemari i-a dedicat un post foarte frumos, de care mama nu ştia -asta se spunea în text. Şi de care -chipurile- nici nu urma să ştie prea curând. M-a impresionat povestea şi am lăsat un comentariu:
Fiindcă mai demult răcneam din toate tastele Hooooooţiii!!!, acum vin cu un exemplu bun de arătat lumii şi musai de urmat de către “alţii”!!! E prima publicaţie online, care îmi cere într-o manieră elegantă permisiunea de a prelua conţinut de pe Şi Blondele Gândesc.
Felicitări, profesionalismul e singurul care va rezista în timp!
