Oamenii aştia mici vin din oameni mari.
Mai întâi scot nasul la realitate, se sucesc uşor şi mintenaş te trezeşti că încep să urle din toţi plămânii lor mici.

Bebeluşii vin în sala de naşteri. Azi, la ora 22, în Cluj-Napoca, la secţia de gine-obstetrică s-a născut Maia, o fetiţă sănătoasă de 3500 g.
Avea pielea încreţită ca atunci când faci o baie lungă, avea plete şi ochi negri. Şi o gură mare-mare. Semn bun la bebeluşi.

Oamenii ăştia de la gine au cea mai frumoasă meserie din lume. Căci sunt zilnic martorii unui miracol. Sunt doctori pentru oameni sănătoşi. Şi lucrează într-o încărcătură emoţională extraordinară.

De-abia mi-am ţinut lacrimile în ochi. Şi genunchii drepţi.
Am fost şi eu martorul unui miracol.
Maia, 3500g, 4 iulie 2008.
O zi de povestit nepoţilor.

Să revin la fabulosul meu prezent.

Vremea e din ce în ce mai căcăcioasă. La şcoală aud, în continuare, fraze din seria: “din motive obiective”, capitolul “sunteţi prea mulţi”. Şi greaţa mi se cronicizează.
Dar să nu mai vorbim de astea, că visăm urât la noapte…

Bucuria de azi s-a petrecut în templul de est, Iulius pe numele său. Am revenit, după ce, ieri, mi s-au lipit ochii de o pereche de pantofiori de la Il Passo. Dar cum scopul prezenţei mele la mall era altul decât shoppingul, nu mi-am permis mica deviere. Mai ales că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă reped la un parfum şi să-l pulverizez după urechi. Oooops…

Îl ştiu de mult, îmi place, dar nu sunt sigură că mi se potriveşte. Aşa că vreau să văd dacă mă convinge… Nu spun despre ce parfum e vorba 😉

Să revenim la azi. (Pantofiorii erau mult prea coloraţi şi decupaţi pentru iarna care vine, deci nu fac subiect de discuţie)

După ce mi-am hrănit dependenţa -am pus-o la regim, deci nu vă imaginaţi găuri în buget- , cu o greutate evidentă a paşilor şi fără urmă de gloss pe buze, mi-am îndreptat paşii spre Cărtureşti.

Unde m-a uitat Dumnezeu.

“Cred în puterea cuvântului şi în reuşita bazată pe motivaţie. Vorbesc mult, analizez atent, critic acid şi mă decid greu. Sunt gemeni.
Într-o zi voi scrie o carte, care va deschide ochi şi va unge inimi.”

(Aşa suna o descriere a mea ce mi-a fost solicitată zilele astea. Mintea mea a întâmpinat dificultăţi, oarecum, în inventarea unui discurs creativ şi real, totodată. Mai ales că aveam limită de 300 caractere. Şi nici nu cred că le-am folosit pe toate :D)

Dar până să ajung la înţelepciunea de a o putea scrie efectiv, m-am gândit ca în locul unei liste cu blonde care gândesc, să inventăm o listă cu micile bucurii ale zilei. Chiar şi din cele mai negre zile ale existenţei noastre, să extragem printr-o sforţare creativă un mic fragment cu semn pozitiv.

(Iniţial, mă tenta o lista gen “mă enervează…” , dar important e să ne concentrăm pe afirmativ, pe pozitiv, pe sentimente de bucurie şi iubire. Pentru că astfel le amplificăm, şi avem tot interesul să investim în acestea şi nu în celelalte. De care am hotărât deja să ne debarasăm.)

O să încep eu:

Azi am găsit pe parbriz, prinsă de ştergătoarele maşinii o lalea. Galbenă.
Fără bilet, fără vreo informaţie despre destinatar ori expeditor. O fi uitat-o careva acolo… Şi fiindcă necesita urgent primul ajutor, am luat-o degrabă acasă. Doar când am ajuns, starea sănătăţii era jalnică.
Am aşezat-o cu drag în apă rece, am proptit-o cu grijă pe noptiera mea şi am rugat-o frumos să se trezească…

Ataşez o poză cu laleaua misterioasă, acum, la ora 12.08 am. TRĂIEŞTE!

Concluzie: Mi-a încolţit, la un moment dat, un gând referitor la un posibil astfel de gest rupt din vremurile cu domniţe şi cavaleri … Dar nu mi-a încolţit nimic în legătură cu vreun posibil cavaler iniţiator al gestului. Uneori e bine să te înşeli!