Categoria: leapşa (Pagina 5 din 7)

Continuarea “începutului”

Că tot am fost întrebată de ce am pornit blogul ăsta. Am mai zis, oricum nu e prea interesant. Important, însă , pentru fiecare fiinţă raţională şi posesoare de calculator cu conexiune la net este nu de ce şi-a făcut blog, ci de ce l-a întreţinut.

Văd multe referiri la “bloggerii mici” sau la “oamenii cu blog”. La toţi cei care şi-au făcut un cont (gratuit sau nu) şi au început să scrie. Primele zece posturi stânjenitor de ridicole, urmând ca obişnuinţa să umbrească ridicolul. (Ca şi cu postatul meu pe Twitter, unde încă nu m-am obişnuit). Iar regula asta se aplică şi în cazul bloggerilor de profesie. În cazul vedetelor cu blog. În cazul VIPurilor din online. Pentru că toţi făceam caca pe noi la începuturi.

De voie, de nevoie

  • Unii scriu pentru bani, pe bune, nu pe poveşti. Că or fi început ei pe bâjbâite treaba asta cu blogurile, părându-li-se un update auxiliar jobului, nu discut. Dar din primăvara lui 2006 încoace, singura bucurie profesională e plimbarea cu liftul de sticlă al faimosului Howard&Johnson din buricul Romanei.
  • Tot din categoria celor care scriu de musai sunt ăia pe care îi obligă şeful. Că doar nu poţi lucra în branşă fără a te alinia şi supune trendului. Am auzit în repetate rânduri “Pe mine m-a pus şefu’ să-mi fac blog”. Suuuper, ai toate şansele să-l faci cu drag. Ca atunci când te punea mama să dai cu aspiratoru’. Ştiai şi singur că ar trebui, dar tot să baţi mingea-n curte ai fi preferat.
  • Şi dacă suntem la categoria obligatoriu, în ordine descrescătoare intensităţii, urmează ăia care vor să fie ca cei de la primul punct, tot pentru bani. Longevitatea lor e însă relativă şi discutabilă. Succesul – supus legilor probabilităţii.

Dar nesiliţi de nimeni

  • La graniţa dintre cele două clasificări principale stau cei care au început dintr-o pasiune cu iz patologic, pe care au transformat-o în realitate, iar blogul e un fel de must în munca lor actuală. Sunt cei care şi-ar dori mai mult timp pentru cele 24 de ore.
  • Apoi sunt cei care scriu pentru trafic. Fără a scoate vreun ban. Cei care ştiu că e bine să scrii cât mai multe posturi pe zi. Care ştiu ce-i aia SEO şi-l înjură pe zoso. Cei care delcară că online-ul românesc e un rahat puţitor, dar trag niscaiva speranţă să-i bage şi pe ei careva în seamă. (eu aş zice că e mai mult gălăgios decât puţitor, şi asta din cauza agitaţilor de gen)
  • Când hobby-ul devii tu însăţi/însuţi. Când gândurile ţi se proiectează pe lumină. Când te loghezi chiar şi pentru două fraze, indiferent de cât (n-)ai dormit. Când te enervează baba din metrou şi îţi aşezi un text în capul tău ca topic. Când îţi râde-n nas o doamnă chioşcăreasă cu mai puţină scoală decât toate vacanţele tale, la un loc. Când îţi vine să pici cu ceară, să calci cu maşina, să împarţi pumni şi bobârnace.   Ne place, fiindcă ne jucăm. Cu cuvinte, cu imagini, cu stări şi cu emoţii. Ne construim o realitate paralelă, echivalabilă cu cea a jocului din copilărie. Unde toţi ascultă regulile tale. Şi nimeni nu îţi ia jucăria. Unde suntem, pe rând, preşedinţi, blonde sau sfinţi. Sunt convinsă că oameni hanicapaţi social pot trece bariere imaginare prin instrumentul blogului. Oameni complexaţi îşi pot descoperi calităţi şi profita de ele. Oameni cu potenţial pot căpăta încredere în sine. Regăsindu-se printre rânduri. Pe blogul personal.
  • Şi-aş mai aduce vorba despre cei care suferă deja de oaresce (vezi ghilimelele unde e cazul) notorietate în topuri şi, automat, multă cenzură în scriitură. Sunt ăia pe care i-a concediat şefa, după ce a citit pe blog că îi mirosea gura a mortăciune. Sau şeful despre prestanţa lui jenibilă în anumite situaţii mai…scoase din context. Sunt cei care nu-şi mai postează toate gândurile de riscul supraexpunerii la judecata colectivă. Cu consecinţe la nivel individual. Aici e vorba, în primul rând, de cei aflaţi deja în lumina reflectoarelor. Cei care au de conservat o imagine sau de demolat nişte prejudecăţi.

Eu nu întreb de ce ai început. Căci eu însămi am început multe si-am terminat puţine. Eu întreb de ce ai continuat.

Wishlist

Moşule, dacă citeşti şi necesiţi ajutor de traducere, se rezolvă, numa’ să dai de ştire. Asta e o leapşă foaaarte drăguţă pentru una bucată autor de blog şi foarte eficientă pentru diversele figuri ale moşului de pretutindeni, care-şi dau cu stângu-n dreptu’ de sărbători. La drept vorbind, părerea mea rămâne că atunci când nu eşti în cunoştinţă apropiată cu omul pe care urmează să-l cadoriseşti, o carte şi o cutie cu bomboane salvează situaţia. Merge indiferent de sex, numa’ să ai grijă să nu fie omul alergic la alune. Că la ciocolată, şi de a fost vreodată, precis şi-o tratat reacţiile cu mânărici.

Deci, Raducea zice că tre’ să fac un top 10 cadouri de Crăciun. Şi fiindcă nemurirea sufletului şi sănătatea pentru mine şi tot neamul meu sunt dorinţe absolut nobile, dar deloc concrete, să nu băgăm moşul în ceaţă, mai ales că oferta e multă. Să spunem lucrurilor pe nume

  1. mi-aş dori un mixer să-mi pot face pireo-frişcă proaspătă la Bucureşti (cartofii am auzit că se fierb singuri :p)
  2. şi un coş de gunoi la baie, mic şi de inox. Nu roşu, nu albastru, nu galben ca lămâia. De inox. Şi mic.
  3. mi-ar plăcea să învăţ să instalez eu Windowsul că mereu mă milogesc de unul şi de altul (da’ cred că şi asta face parte tot din capitolul abstract forever )
  4. tare tare tare m-ar bucura perdeluţe colorate la bucătărie (când am fost la Ikea, fix modelul care mi-a plăcut mie lipsea. damn!)
  5. din capitolul cărţi, mi-aş dori aşa: Studiul China şi am mai văzut una, dacă îmi amintesc revin
  6. bine, ştiu, şi cărţile de specialitate că am început să urăsc xeroxurile
  7. o ramă nouă de ochelari. nu de trend, dar îmi lovesc genele de lentile. Şi le murdăresc imediat.
  8. găuri în perete (pentru cuieraşul de chei; am şi bormaşină)
  9. să citesc o dată şi să ştiu deja. că mă plictiseşte îngrozitor să tot repet. şi vine sesiunea. vreau o minune. m-am răzgândit. asta e de primul loc.
  10. să ningă de Revelion (sper să nu mă descalifice pentru îndrăzneală)

Mi-ar plăcea să nu-mi mai crească rădăcinile, sunt blondă din adâncul sufletului :p să nu mă mai fluiere greblarii pe stradă şi să nu mă mai agaseze cerşetorii în parcări. Mi-aş dori creier pentru unii oameni, sau măcar unul mai mic. Şi aş mai avea continuare la listă, da’ deja mă-ntrec.

Vă dau cuvântul.

(Moşule, şi BabyRacy are un top 😉

Cel mai frumos Craciun din viata mea

Povestea asta s-a scris singură (chiar dacă nu sub forma de leapşă de la Spit it Out) anul trecut, după Crăciun. Sărbătorile acelea au şi fost motorul pentru a-mi relua eu activitatea -şi aşa jalnică -de pe blog. Au fost motorul atragerii mamei aici. Postul: I love Christmas. Îl recitesc cu drag pentru încărcătura emoţională pe care mi-o reactivează de fiecare dată (cu toate că rar am răbdare să mai citesc o dată, cred că se şi vede adesea :p)

A fost Crăciunul în care am găsit sub brad, în 8 cutii băgate una în alta, cheia de la cea mai frumoasă maşină din lume şi, apoi, maşina în curte. Toate astea fără ca eu să ştiu nimic. Că a fost cel mai cel Crăciun, că a fost Crăciunul de care le-am vorbit prietenilor şi că este cel de care voi vorbi nepoţilor, am mai zis. Însă este şi acel Crăciun care cu greu va putea fi întrecut de un altul.

Am ieşit din sărbătorile trecute convinsă fiind că Moş Crăciun există într-o formă sau alta. Eu mereu am primit câte un vis împlinit în perioada asta. Şi poate, fiecare am avea un prilej de bucurie, dacă am şti doar unde să ne uităm mai atenţi. Un Crăiun ca al meu îţi doresc şi ţie!

*Leapşa merge mai departe oriunde este primită. Lăsaţi un comentariu şi eu pun link.

Mi-a fost frica

Zilele astea m-am tot gândit la nişte lucruri aşa abstracte, de nici eu nu înţeleg de unde mi se trage. Inclusiv azi, după ce am dormit de amiaz ca un bebe răsfăţat, m-am trezit conştientizându-mi relaxarea totală a trupului … până la gât. De acolo în sus, aveam senzaţia că mintea-mi aleargă. Şi cum sunt blondă, proba de rezistenţă la capitolul ăsta nu mă prea avantajează. Atât, că ieri nu mai eram capabilă să pronunţ cuvintele decât pe jumătate.

Şi mă gândeam, când mi-a fost cel mai teamă dintotdeauna. Cel mai frică. Din aia care te paralizează. Sau care te activează indiscutabil până la soluţionarea situaţiei, după care pici ca musca lovită de plici. Încercam să stabilesc o ordine, dar dincolo de cea cronologică, habar nu am dacă pot atribui nişte indicatori universali unor sentimente atât de diferite în nuanţă, nu neapărat în intensitate sau substrat.

Şi vă întreb pe voi, care au fost trei momente în care să îţi fie o frică din aia, de să faci pe tine?

  1. maratonul groazei, Constanţa – Sibiu, cu prea puţine ore de somn şi mama în urgenţă chirurgicală
  2. vijelia de la revelionul 2006/2007, când am crezut că vine sfârşitul lumii, m-am urcat în maşină şi am fugit de acolo :p Revelionul l-am făcut cu ai mei, acasă. Mi-a mers la suflet.
  3. un drum Cluj-Sibiu, în Dacos, simţeam că o să mor atunci, iar la staţia din Alba Iulia mi-am luat o ciocolată cu lapte, că am zis, dacă tot aşa, … măcar să mor fericită. (Mi s-a făcut un rău colosal, că obişnuiam să nu mănânc nimic în ziua în care mergeam la mama acasă, la pireo-frişca ei şi plăcintele bunicii, iar obiceiul ăsta cu Milka în autocar…a  cam dat cu virgulă)

Inquisitive leapşa

Leapşă primită de la Alina, cu o modificare în regulament* E poate cea mai personală leapşă pe care am văzut-o. Care o preia, lăsaţi un comentariu şi pun link mintenaş 😀

The rules of the game:

RULE #1 : People who have been tagged must write their answers on their blogs and replace any question they dislike with a new question formulated by themselves.

RULE #2 : *Tag 6 people to do this quiz.”

1. If your lover betrayed you, what would your reaction be?

Continuare

Balcon misto

Sau mop mişto, că nu mai ştiu la care să mă uit :p Apropo de asta. Nu e din vecini, dar, din Bucureşti. Imaginea o am de vreo săptămână în telefon, dar aşteptam să fie iar altu’ cu trei secunde mai deştept! :p glumesc :o)

Continuare

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 119 queries in 0.559 s