Mi-a fost frica

Frica cea mai mare apare atunci când un lucru îţi pune în pericol viaţa, când se activează instinctul de apărare.
Eu am pâţit-o când eram mai mică şi i-am spart capul unui ţigănuş cu o piatră, după care tatăl lui a fugit după mine urlând “te omooooor” 😀

1. la primul nerv scos de la o măsea, cu o doctoră blondă de vreo 20 şi ceva de ani ce se mira cum să facă şi ce să îmi spună ca să nu mai tremur şi să nu ies pe geam/uşă.
2. prima dată când am fost la urgenţă şi m-am pricopsit cu 2 copci puse de unul dintre cei mai drăguţi medici din spital, asta că aşa am auzit, eu când l-am văzut putea să fie şi cel mai frumos bărbat de pe pământ, chiar nu mă interesa aspectul ăsta.
3. la înmormântarea străbunii când a trebuit să intru în camera aia în care mi-am petrecut toate vacanţele şi am dormit cu ea, şi să văd un corp şi multe alte chestiuni care m-au traumatizat pt. câteva luni.

1. Cand aveam vreo 9 ani si am cazut din nuc si nu mai puteam respira! A durat totul vreo 5 sau 10 secunde. Insa mi s-au parut cele mai lungi secunde din viata
2. Eram la operatia de apendicita si mi-a pus masca pe fata si mi-a spus sa respir adanc. Si am respirat rapid si adanc! Nu stiam ca acolo e gazul care te anesteziaza. Ei bine anestezia a fost scurta si ca o curentare! Asa ca pan’ la urmatoarea operatie pe care am avut-o am trait o drama cumplita. Acu am scapat…
3. Prima oara intr-un traseu de alpinism, undeva prin Cheile Rasnoavelor. Prima cadere in coarda cu haul dedesubt a fost cumplita. Dupa aceea m-am obisnuit, insa atunci prima oara mi-au dat lacrimile si mi-au tremurat picioarele de frica, asa cum nu mi s-a mai intamplat vreodata!
P.S. Iar asta e cel mai lung coment pe care l-am scris vreodata… GOD sunt 15 min de cand scriu la el, ca o duc mai prost cu memoria! 😀

1. La 12 ani, cand era sa-mi cada dulapul in cap; ca noroc ca am avut reflexe si nu m-am panicat. Cand am vazut ca vine dulapul inspre mine… au fost cele mai lungi 2 secunde din viata mea :))

2. La 15 ani, eram cu un amic în padure, escaladam un perete aproape vertical fara coarda de siguranta, dupa ce am urcat jumatate ne-am dat seama ca nu putem avansa… coborarea a fost intensa 😀

si 3… o sa-ti zic daca mai patesc ceva 😀

Saptamana asta ma intrebam si eu , de ce imi e cel mai teama. am ajuns la concluzia ca ma sperie cel mai mult ideea ca la un moment dat s-ar putea sa ma mi se opreasca creierul. Stiu ca suna amuzant…da ce o sa fac dc la un examen nu ar mai vrea sa functioneze , dc profu Lung o sa ma intrebe despre extractii si creierul meu nu o sa mai vrea sa facem echipa? , dc intr-o zi cand o sa lucrez la un pacient nu o sa mai vrea sa cooperam? toate visele mele , toate planurile , asteptarile, investitia pe termen lung a parintilor mei sta in el , in creierul meu. De asta ma tem cel mai mult , ca la un moment dat o sa refuze sa mai alerge maratonul in fiecare zi.

1. la 14 ani a fost la un pas sa imi cada in cap un bibelou destul de greu din cauza unui cutremur.

2.la 10 ani am cazut la tara in cap pe scari si mam umplut tot de sange

3.pe la 8 ani eram tot la tara,mia sarit in cap un lemn.

nenorocita de sarma

A da si era sa uit de faza cand am fost amenintat cu moartea de un derbedeu oltean care avea vise erotice ca e vreun mafiot si iubita lui era iubita mea da sa rezolvat 🙂 dar pt cateva momente am zis ca o sa mor ….

la 5 ani era sa ma inec de doua ori in aceeasi zi. am invatat sa inot imediat dupa a doua incercare nereusita
la 8 ani era sa ma inec cu o bucata de lamaie, am inspirat adanc pe nas si am regurgitat (scuzati va rog)
intre 4 si 10 ani am fost muscat de patru caini, mai am si azi urmele
la 18 ani am cazut de pe o stanca in timpul unei escalade. cam 4 metri, cam pe spate. am ramas fara aer si credeam ca-i gata
la 20 de ani mi s-a taiat filmul in urma unei lovituri in figura (era un concurs care implica schimb de lovituri)
m-am speriat in fiecare dintre aceste ocazii dar nu mi-a fost frica niciodata(ceea ce e cam nasol, frica te ajuta sa previi in timp ce spaima te ajuta sa-ti revii sau te poate pierde, in functie de constitutia psihica)pana recent, cand am inceput sa pretuiesc viata si starea mea tot mai mult.daca ma tem de ceva, apoi ma tem de boala, boala aceea care te face din om neom, care te schimba iremeiabil si poate sa te inraiasca. in momentul in care s-a instalat in mine frica asta am inceput sa dau mai multa atentie oamenilor, dorintelor lor, sa-mi dau mai multa atentie mie, felului in care mananc si ma port, felului in care conduc masina, felului in care ma imbrac. nu sunt ipohondru, nu gasesc la mine boli, nu sterg praful tot la cinci minute, nu ma spal pe maini imediat dupa ce am atins pe cineva, sunt doar ceva mai atent cu ce bag in mine:-)

Let’s see:

1. Pe la 16 ani cand mergeam sa il invat pe un coleg probleme de chimie. O duminica seara de sfarsit de ianuarie, frig de inghetau pietrele, amurg afara, periferia orasului, si..o haita de 11-15 caini care ma incojoara si incep sa “ranjeasca”. Unul se decide sa atace si ii dau un picior..zboara vreo 15- 2 m, altu’ ruseste sa ma prinda din spate putin mai sus de glezna. -> sange pe zapada alba. Pe strazi pustiu, incep sa fug ( nu stiam ca pot atinge asemenea viteze) + Echilibrul in viata e ca fuga pe gheata :P. Ma refugiez intr-o scara de bloc, si rup o scandura dintr-o sanie lasata lang o usa. (sorry posesorului saniei, nu era vandalism ci supravietuire :P). Am stat vreo 10 min. in scara pana cand latratul s-a stins. Am iesit tiptil cu scandura in maini, muschii incordati si genunchii cam moi. Dupa care am ajuns la colegul meu si mi-am dezinfectat rana ( care era doar superficiala..si aparent fara contact direct cu caninii cainelui pentru ca eram imbracat gros) cu alcool etilic distilat. Nu am facut antirabic, mare prostie la vremea resp. , dar nu am avut probleme.

2. Pe cand avem vreo 11 ani la tara. Am luat o scurtatura in padure, la un moment dat ajungand la un parau care sapase o prapastie in terenul nisipos. Pentru stabilizare ..se construise un “baraj” din beton armat.Cararea lata de 1m trecea pe langa barajul respectiv si undeva la inaltimea maxima a prapastiei se subtia. Evident atunci cand am trecut pe acolo..pamantul nisipos de sub piciorul stang s-a prabusit in gol. M-am prins de o radacina de copac ramasa in aer. Genunchiul drept il aveam inca pe poteca si imi sustinea mare parte din greutatea corpului. Mi-a inghetat sangele in vene. Ceilalti m-au ajutat sa ma ridic.

3. 13-14 ani. Impreuna cu un amic. Mijloc de octombrie, spre seara. Am facut prostia de a ma urca pe o macara ce urma a fi dezasamblata de langa un bloc cu 9 etaje in constructie. Cand am ajuns sus, paralel cu etajul 9, pe platforma de la imbinarea bratelor am constatat ca se “unduia” putin in bataia vantului . Curentul de aer era destul de puternic. La coborare nu mai stiam daca ma dureau mainile pentru ca imi inghetasera pe otelul rece sau pentru ca m-am tinut prea strans. Mi-am simtit inima in gat vreo 10 minute dupa ce eram din nou pe sol. Un gest necugetat desi am urcat prin interiorul schelelor de metal pe scara verticala care ducea catre cabina de sus, si erau platforme din 3 in 3 etaje.

Si au mai fost ceteva dar mai putin intense. 😛

Offf.. ce tie si cu blondele astea.. 🙂 Cred ca blodele acuma incep sa aiba alt defect.. Gandesc prea mult 🙂