Poate că ceva a fost greșit la un moment dat. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri senzația de urechi care stau să ți se spargă de frig și păr împodobit de turțuri, asortate la ceea ce, pe vremea aia, părea un soi de demnitate subînțeleasă: “am cinșpe ani, n-am nevoie să-mi fie cald”. Aveam mai mare nevoie să fiu înghețată, în loc să port căciulă probabil, habar nu am. În această iarnă mi-am cumpărat, după 20 de ani în care am purtat doar gecuțe de sub care-mi sălta fundul care încălzea pe oricine și numai să se fi uitat la el, o geacă lungă cât o zi de post. Culmea e că acum, la bătrânețe, când nu-mi mai îmbrac (sau dezbrac, mă rog, chestie de nuanță) oasele decât pentru căldura mea personală, fundul îmi e considerabil mai mic decât pe vremea aia. Detalii.

Continuare

Să te zdrobești înseamnă că îți pasă. Înseamnă un fel de că te străduiești, dar nu fiindcă trebuie, ci fiindcă îți dorești. Ai tu ceva care vrei să iasă bine. Ai tu o bucurie de făcut. Știi tu care-s valorile de bază și că nu te-ai mulțumi cu altceva sau mai puțin de-atât.

Continuare

Știți lista aia de lucruri de făcut care rămân mereu nefăcute? Lucrurile alea reziduale ca aerul pe care nu-l dăm niciodată afară din plămâni? Alea. M-am luat de ele în ultima vreme, simt că am pierdut mult timp anul ăsta și e de parcă am ceva de dovedit. Universului, că merit tot ce mi-a dat, că nu s-a înșelat când a avut încredere în copila asta.

Continuare

Cred că să treci printr-un divorț e mai greu decât să treci peste decesul partenerului de viață, deși cine sunt eu să am păreri despre așa ceva. Diferența e de nuanță, dar mi se pare totuși importantă. Dacă în cazul unui deces, hotărârea nu a luat-o cineva, deși nu aș îndrăzni să spun că viața e un nimeni, în cazul unui divorț există cel puțin un vinovat. Și asta e mult mai greu de acceptat, de resemnat, de dus mai departe, fiindcă te pierzi în răzbunări și gânduri complicate. 

Continuare

Bunicii care nu ne sună, să nu ne deranjeze. Vecinii care nu ne aduc plăcintă, deși se gândesc. Prietenele care știu cât suntem de obosite și nu ne mai încarcă de ale lor. Părinții care ne dau bani și ciorbă, oricât am fi de mari sau de bogați.

Când una dintre prietenele din gașca mea de fete din liceu și-a găsit iubit și nu prea mai ieșea cu noi, i-am zis să nu își facă griji pentru asta (ea era genul care-și făcea), să se bucure de momentele cu el, că noi tot acolo vom fi, oricând va vrea să se întoarcă. În puțin timp, ei s-au despărțit fiindcă el era un ticălos (eu bănuiam asta, fără să împărtășesc; astfel de previziuni astrale nu ajută în niciun fel, pentru că oamenii trebuie să ajungă singuri la concluzii, nu să le servească gata mestecate de altcineva), iar ea -ghici ce- s-a întors.

Continuare

Sunt în bucătărie, despachetez. Întâi scot totul din gențile frigorifice (care, da, sunt mai multe, că așa e mama mea, ca orice mamă care te întreabă ”ce-ai mâncat” și vrea să știe răspunsul în avans), apoi le așez pe masă ca să sortez. Cutiile mari la bază, cele mici în vârf. Borcanele la borcane, sticle cu supă la congelator. Deschid frigiderul și observ niște resturi alimentare în semidescompunere prin el. Nu că ăsta ar fi vreu fenomen ciudat, este ceva perfect normal. Li se întâmplă tuturor alimentelor lăsate timp îndelungat în orice frigider din lume: se strică. Nu e ceva personal.

Continuare