Știți lista aia de lucruri de făcut care rămân mereu nefăcute? Lucrurile alea reziduale ca aerul pe care nu-l dăm niciodată afară din plămâni? Alea. M-am luat de ele în ultima vreme, simt că am pierdut mult timp anul ăsta și e de parcă am ceva de dovedit. Universului, că merit tot ce mi-a dat, că nu s-a înșelat când a avut încredere în copila asta.
- Am făcut ordine în dulapuri și pe niște etajere. Am aruncat 3 saci de gunoi, cu diverse boarfe care strângeau praful și nu plăteau chirie. Îți era imposibil să te apuci să faci curat, doar la gândul, câte chestii ai de ocolit în cale. Am scăpat de ele, vreau să zic! Și am golit 2 rafturi dintr-un dulap, DOUĂ, frații mei! Să mă mai auziți vreodată că mă plâng de lipsă de spațiu în apartamentul nostru uriaș, cu 2 camere, la bloc!
- Am făcut plimbări regulate printre dinții mei, câte cel puțin 4 minute, în fiecare seară. Nu vă imaginați că dimineața nu mă spăl pe dinți, că mă spăl. Dar nu mă plimb. Nu îi mângâi, nu le spun povești, nu îi întreb cum le-a fost ziua. E diferit. Ritualul ăsta de seară a funcționat ca o psihoterapie, deși nu îmi explic. Uneori încep din stânga sus, alteori din dreapta jos, ca să nu se supere domnii dinții mei. Îi iubesc pe toți la fel și nu aș vrea să creadă că fac diferențe între ei.
- Mi-am făcut albumul foto restant. Nu pot declara public cât a costat, deși cel mai frică îmi era că o să plătesc cu nesomn. Că o să le aranjez în pagină noaptea, când altcândva? Soțului i-am mărturisit cu jumătate de gură; el e primul care mă ceartă când nu dorm. Cheltuitoare n-am fost niciodată 😛 S-a bucurat: O să avem ce face la bătrânețe, ce bine că le-ai comandat așa mari. Pozele, zicea. Excursia la Roma, Crăciunul, apoi vacanța din Cipru, zilele de naștere și toate selfie-urile din pat și din parc. N-am putut alege dintre toate, pentru că, deși aveam cea mai mare variantă disponibilă, cu cele mai multe poze, toate nu încăpeau. Trăiască editorul automat! Mi-a luat vreo două ceasuri, curierul tocmai l-a livrat. Bătrânețe, te-am aranjat!
- M-am dat cu cremă pe față zilnic, uneori chiar și pe picioare. E tot un fel de terapie, deși nu înțeleg de ce se spală femeile ca să se unsureze imediat la loc. Dar, cum timpul nu ține cu mine, iar pielea prea des mă strânge de gât, am zis că e un efort care merită făcut.
- Am citit două cărți în concediu, proaste amândouă, dar ce era să fac, să mă uit la televizor? :p
- N-am deschis laptop-ul decât pentru urgențe, adică cel mai recent episod din Grey weekend-ul ăsta, ceea ce a fost aproape un exercițiu extrem. Mai ales că urgențele n-au fost multe, ca alte dăți când mi se păreau the end of the world dacă nu sunt la zi.
- A, și într-una dintre dățile în care ne-am întors din deplasare, am și despachetat în ziua aia. Asta, doar așa, să văd cum e viața oamenilor ordonați. Nu mi s-a părut mare șmecherie, așa că hainele din geamantanul pe care l-am avut la maratonul de estetică stau ca pedepsite pe un colț de covor. În geamantan, nu vă imaginați că le-am lăsat așa, grămadă, pe jos 🙂
Rămân în continuare chestii de îmbunătățit, scrisori de trimis, haine de donat. Am senzația că pe unele nu le fac intenționat, cum e să sortez lucruri din Sibiu, ca să-mi las un motiv de a mă întoarce acolo. De a mă trezi și mâine dimineață. Să-mi las un scop și pe mai târziu. Să știu că e nevoie de mine să fac ceva foarte important.
Voi cu ce scuze din astea penibile vă lăudați? 😛
foto Shutterstock
Otilia
Eu tocmai mi-am facut in dulap rocada de haine vara-iarna…si sunt tare mandra de lucrul asta. As mai vrea sa si renunt la hainele ce nu le port, dar inca nu sunt pregatita…😅
Miruna
Da, măi, ce-i cu hainele alea???
Silvia G.
Ordine in dulap am tot facut si eu. Si am dat saci intregi de haine. Dar tot am mai pastrat unele… poate totusi le mai port. Dar tot va trebui sa scap si de alea. Crema o folosesc si eu rar, doar dimineata imi dau constant pe fata. Altceva… tot zic ca ma apuc de citit, dar tot pe telefon stau 🙄
Miruna
Telefonul e principalul nostru dușman. De vreo 2 săpt îmi apare un raport: cât am stat pe telefon în săptămâna respectivă, în medie, pe zi. 3h? Adică, TREI ORE???? E enorm!!! 10 minute dimineața, 10 seara, un pic până-l adorm pe Tudor, omg, omg, omg
Steluta
Pai hai ca incep ca tot m ai invitat la lauda (fie ea si penibila):
• mi am propus sa citesc 1 carte/luna, ma tin de treaba asta cu mici pauze ptr ca mai fac cursuri de job si le citesc si pe alea 😁
• m am reapucat de scris intr o carticica menita sa ma ajute sa constientizez niste chestii (asa terapeutic) si nu mai stiu de ce m am oprit in iulie din completat in ea. E faina, deci m am reapucat.
• fac prajituri in fiecare weekend, mi am dat seama ca e terapeutic ptr mine si ma relaxeaza. Ai mei parinti si sculptorul sunt incantati de terapia asta 😂😂
• m am lasat de seriale, ptr moment. Am multe de ajuns la zi cu ele, dar for now, sunt in stand by.
• m am reapucat de scris pe blog, dar n am curaj sa postez 😭
Pupaturi.
PS nu ma mai invita la lauda ca uite ce mesaje lungi ies 😬😂
Miruna
Ba da, e un exercițiu grozav. Ești grozavă tu și ești un pic și mai grozavă de la punctul ăla cu ”fac prăjituri” :))
Bookish
Ce cărți ai citit? Și, de curiozitate, unde ai aruncat lucrurile de prin casă? Eu stau cu munți de cartoane/hârtie în casă pt că în sectorul 5 au înlăturat clopotele alea pt reciclare și caut unde altundeva le pot duce. Știu de Sigurec dar văd că nu au și opțiunea hârtie 🙁
Miruna
La noi nu se reciclează. E o ghenă și atât. Când avem cutii mai mari sau cartoane, le lăsăm separat, dar nu știu dacă doar le ia femeia de serviciu și le pune sau ce se întâmplă cu ele.
Am citit Matt Haig, cum să oprești timpul. Mi s-a părut atât de groaznică, încât mi-aș fi cerut banii înapoi. Fluturi am citit, a fost o experiență. Dar eu nu sunt o cititoare avizată, ca tine. La mine e foarte simplu: mi-a plăcut, nu mi-a plăcut.
Simo
Ai desfacut bagajul in aceeasi zi??? Asta da treaba! :)) Mie nu cred ca mi-a iesit vreodata.
Avem si noi multe pungi cu haine de dat. Mai trebuie sa ma tin de sot sa le ducem undeva unde se strang pentru altii.
Ce frumos a zis H, referitor la albume!
Miruna
daaaa, o investiție excelentă!!! Super și editorul ăla automat.
Catalina
Buna!Imi poti spune despre ce editot este vorba,te rog?
Elena P
Eu mi am propus sa dezghet frigiderul, sa fac ordine prin dulapuri, sa vad cat mai multe filme. Traiasca netflixul ca asa mai pot si eu sa vad cate un film pe telefon:-)! Te pup!
Irina Hăisan
Curățenia prin dulapuri şi rafturi la vedere o practic zilnic, cåte puțin ici, puțin colo, niciodată până la capăt. Avem o grămadă de spațiu de fapt, dar e nefolosit. Mă omoară. 😂 Dar altceva mi-ai amintit acum, vreau şi eu un album pentru noi, poate şi două pentru bunici, unde l-ai facut pe al vostru? Nu întreb de preț, dar eşti mulțumită de calitate?