Să nu-i uităm pe oamenii invizibili din viața noastră

Bunicii care nu ne sună, să nu ne deranjeze. Vecinii care nu ne aduc plăcintă, deși se gândesc. Prietenele care știu cât suntem de obosite și nu ne mai încarcă de ale lor. Părinții care ne dau bani și ciorbă, oricât am fi de mari sau de bogați.

Când una dintre prietenele din gașca mea de fete din liceu și-a găsit iubit și nu prea mai ieșea cu noi, i-am zis să nu își facă griji pentru asta (ea era genul care-și făcea), să se bucure de momentele cu el, că noi tot acolo vom fi, oricând va vrea să se întoarcă. În puțin timp, ei s-au despărțit fiindcă el era un ticălos (eu bănuiam asta, fără să împărtășesc; astfel de previziuni astrale nu ajută în niciun fel, pentru că oamenii trebuie să ajungă singuri la concluzii, nu să le servească gata mestecate de altcineva), iar ea -ghici ce- s-a întors.

Atunci când soțul meu învăța pentru examenul vieții sale, eu m-am făcut invizibilă un an. Am văzut sezoane întregi de seriale, am mâncat prea multe ciocolăți. El mă iubea la fel de mult, eu pe el la fel, doar că acela era alt moment. Unul de concentrare, în care unul dintre noi avea nevoie de spațiu și celălalt i-l oferea. În care unul dintre noi avea nevoie de susținere, nu de cicăleală, nu să i se amintească de câte zile stă gunoiul nedus sau rufele nespălate. E bine să ne înțelegem reciproc, cu zile rele și bune, cu nevoi și scopuri înalte.

De fiecare dată când nu știu ce să scriu, povestesc despre dinți. Sau despre gume de mestecat. La fel fac și într-o conversație. Când nu știu ce să mai zic, mă leg de ceva care e sănătos sau nociv, banalități din astea pentru mine care le știu pe toate corecte, normal.

Am avut și eu o perioadă în care am crescut niște vise și soțul meu a băut singur cafele. Copilul meu s-a jucat în liniște, pe covor. Iar părinții mei mă vedeau mai mult în poze. Și că indiferent dacă voi lua sau nu acest examen care n-are nicio importanță pentru nimeni, decât pentru mine personal, aș vrea ca ei să știe că știu și c-am apreciat.

Ce vreau să zic astăzi, de fapt, dar nu prea știu spune e că-i bine să nu râdem de lucrurile standard pe care le avem. De gașca de fete, când ținem un nou ticălos de mână, de iubitul/iubita când avem un proiect important și de nici primele alegeri de bază. Știți, eu am râs mult de stomatologia asta. Am urât-o cu pasiune uneori. Am vorbit-o pe la spate, ca și când mi-ar fi făcut ceva personal. Deși ea m-a lăsat toată viața în pace. Eu am fost cea care a ales-o la facultate, eu am fost cea care s-a încăpățânat să facă această relație să meargă.

Și știți ceva? Întotdeauna m-a primit înapoi acasă, ca un părinte cu brațele deschise. Fără să mă judece, fără să mă pună la grea încercare.
Astăzi mi-am amintit cât de grozave pot fi chiar și acele alegeri care la un moment dat ni s-au părut cel puțin bizare. Că ar fi mai bine să avem încredere în cei care am fost atunci, în mințile care nu de proaste au ales o anumită cale. Astăzi mi-am reamintit că niciodată nu e bine să uiți sau să râzi de ceea ce ai by default. Și că stomatologia a fost, într-un fel, a mea fără să mi-o fi spus în cuvinte, cam cum m-am făcut eu invizibilă în anul cu examenul fără să-i fi scos ochii omului că aș fi contribuit în vreun fel. Și că, orice am făcut, a fost pentru că cineva mi-a creat spațiul pentru asta. Fără reproș sau așteptare, doar cu libertate și iubire.

Să nu-i uităm pe oamenii invizibili din viața noastră. Fără să știm cum, ne fac existența mai frumoasă și ne cresc visele mai mari.

foto Unsplash

Articolul anterior

Să mesteci gumă fără să te speli pe dinți e ca și când te-ai da cu deodorant fără să te speli, numai că mai rău

Articolul următor

Cel mai greu e să accepți că un lucru pe care ți-l dorești nu se poate întâmpla

22 Comentarii

  1. Greta

    Mi-ai adus aminte de bunica. M-a adorat, și nu e nicio exagerare. Ar fi mers în vârful picioarelor oricât, numai să nu deranjeze odorul. Nu mi-ar fi refuzat nimic, nimic nu era prea mult când era vorba de mine.
    Și știi ce? Mulți ani I took her for granted. Atât de… nemernică am fost și n-o să mi-o iert niciodată. Mai mereu grăbită, mai mereu lipsită de răbdare. Abia în ultimii ei ani de viață (i-a supraviețuit propriei fiice, adică maică-mii, iar șocul trăit i-a rătăcit definitiv mintea…), abia atunci am văzut-o cu adevărat, abia atunci am avut timp pentru ea, abia atunci a primit de la mine ceea ce ar fi meritat să primească o viață întreagă.

    A murit acum 2 ani, dar și-n ziua de azi mă simt învăluită de dragoste când mă gândesc la ea.
    Singura consolare pe care mi-o aflu este că măcar în ultimii ei ani m-a avut mai aproape decât oricând până atunci. Că am făcut pentru ea cât s-a putut. Și că i-am spus ”te iubesc”.
    Mi-e foarte, foarte dor de ea, de iubirea ei…. și n-o să mă pot ierta niciodată.

    Vă rog să nu faceți ca mine.

    24+
    • Greta, cred ca e minunat ca ti-ai aratat totusi grija si sentimentele pana la urma. Si sunt sigura ca bunica te inca te iubeste, de asta simti iubire cand te gandesti la ea.

      4+
      • Greta

        Mulțumesc, Miruna. M-ai făcut să mă simt mai bine.
        Ți-am mai zis că ești un om al naibii de mișto? 🙂 Dacă nu, îți repet 😀

        5+
  2. Gabriela F.

    Mulțumesc 😘
    Dai rezi? Sau anyway bafta multa!!! Și îți mulțumesc azi sunt mai bine. 😘😘😘

    0
    • Hahaha, eram sigura ca asta o sa crezi!!! Stii cat de sigura eram?
      Nu dau rezi, dar iti multumesc ca ai crezut, pentru o clipa, asta despre mine.

      P.s. Anul asta s-a scos unnr dublu de locuri la stoma, deci ar fi fost un moment bun.

      2+
      • Gabriela F

        Serios? Ce bine ma cunoști 😘😘😘îți dau adresa de mail a lui C. sa ii mai spui și lui una alta despre mine 😅😅😅. Never say never. De aia am întrebat stoma sau presa 😎ai doua iubiri mari după cele doua și mai mari de acasă 😊

        0
        • Stiu. Raspunsul e stoma. Pe principiul, once you go black, you can nevr go back. Hahah

          0
          • Florentina

            Ma pregateam sa te intreb acelasi lucru, dar am vrut sa vad daca a mai gandit cineva ca mine. Sigur nu? Sigur sigur? Nu iti doresti?

            0
          • absolut deloc. Nu mai pot să învăț prostii, sunt în punctul în care vreau să învăț doar chestii care îmi folosesc, strict pentru mine și pacient. Pentru rezidențiat înveți multe bălării. Nimeni nu învață nimic cu adevărat în rezidențiat, totul se face pe cont propriu oricum. Știu asta nu că îmi imaginez, ci de la alți colegi care au trecut pe acolo.

            1+
  3. Iulia C

    E la cel mai mare fix ce ai scris tu acum. Anul asta am examenul de specialitate intr-un centru strain mie unde nu am facut rezidentiatul. E cel mai “grav” dintre toate in sensul ca acolo este The Master, proful din ale carui carti invatam, in conditiile in care centrul meu e sub nivelul respectiv. Si am fost foarte suparats, si deprimata si plansa toata si nopti nedormite. Si intr-o zi mama m-a parat la bunicul. Si tataie m-a sunat si mi-a zis: ” Ma’, tata, eu am dat 2-3 examene in viata mea, tu faci medicina de 10 ani; ma’, tata, ai trecut prin atatea si plangi? Sa plangi cand oi muri eu, sa plangi cand e cineva bolnav dar pentru examen sa nu plangi, chiar daca nu il iei. Dar eu am mare incredere in tine ca stiu cum te-am crescut.” M-a facut praf dar mi-a luat piatra grea de pe inima. Mi-a dat forta dar tot urasc Nefrologia din suflet.

    6+
    • Uneori, Horatiu statea la masa, citea si injura. Eu imi scoteam castile din urechi, crezand ca vorbeste cu mine, el isi baga alte chestii prin alte locuri. Cred ca e parte din proces. Sa te enerveze ceva ce te transforma. Sa urasti ceva-ul, pentru ca ti-e frica de necunoscut, de cine vei deveni cand procesul se va fi terminat.
      Iar a doua zi venea acasa si imi povestea ce raspunsuri a mai dat, ce idei i-au mai venit si cat a mai fost de laudat.
      It’s part of the process. Injuri, plangi, urasti, te transformi. Bunicul tau avea dreptate. Sunt altele necazurile pe pamant.

      2+
  4. m

    Ce leitmotiv e aici aia cu gunoiul nedus. Gunoiul trebe dus numai când pute. Și nici atunci,daca te depărtezi de miros
    Sa fie clar

    8+
    • Daaaa, e un simbol :))) ar trebui sa-mi gasesc altul. Buna observatie.
      Mi-a zis si sotul ca am o obsesie pt gunoaie si ca e un pic ciudat, mai ales ca, la noi, chiar el il duce cel mai des dimineata, inainte sa plece la serviciu.

      2+
      • m

        In fond, e una din problemele României: prea puțin gunoi în casă și prea mult pe afara 🙂

        6+
  5. “… libertate si iubire.”
    Mintea mea nu poate, inca, cuprinde mesajul.

    1+
  6. Felicitari, Miruna, ca reusesti sa inveti si in acelasi timp scriind atat de mult pe blog! Eu ma tot socotesc mental la cate ar trebui sa renunt pentru a dedica timp studiului si o scald de muult timp fara sa am curaj sa sparg gheata. Asteptam vesti pozitive si mai multe relatari despre motivatie. Ar fi util pentru a pune rotitele in miscare!

    0
    • Hey, dar nu ai văzut ghilimele de la examen :p eu nu mai pot să mă apuc de învățat, cu acest gând m-am împăcat cu aceeași maturitate cu care am înțeles despre mine că niciodată nu mă mai apuc de sport, pentru că nu mă țin.
      Dar tot un învățat este și ceea ce mi se întâmplă acum, doar că nota mea de la final va fi una care va conta cu adevărat și va atinge mult mai mulți oameni decât un titlu pe o diplomă.

      0
  7. Pentru tine s-au inventat smileyurile :-*

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 188 queries in 0.411 s