Categoria: flori cu mâner (Pagina 24 din 33)

Ne place babydoll?

Nouă cam da, vouă … şi vouă?

Ştiţi, să vorbeşti în industria modei despre valuri şi răcnete e mult out-dated, over out-dated, dacă-mi permiteţi. Eah, şi tre’ să-mi permiteţi, că n-aveţi încotro… :p Specialiştii sunt întrebaţi de trenduri, de ce e cool vara aceasta şi care sunt must-have-urile, am închis ghilimelele. Revistele fac liste cu ce e hot şi not, de parcă ăştia doi chiar ar avea şi altă treabă unu’ cu altu’, în afara nevinovatei relaţii de paronimie. Liste cu in şi out, de parcă e un fel de mesaj subliminal, la care CNAul ar da amendă. Noroc că şi minorii au fumat formulările astea demult..

Şi ca să fie clar despre ce tot vorbim atâta: e croiul ăla tipic de “păpuşă”, unde materialul porneşte de sub sâni şi cade în greutatea lui, cu uşoare pliuri. Acuma, fetelor le place stilul ăsta babydoll. (Din următoarele motive:

  • nu se lipeşte materialul de tine. Ceea ce e o binecuvântare la orice oră de vară.
  • nu se mulează fidel pe drepţii abdominali, mă-nţelegi, ăia bine ascunşi sub straturile adipoase
  • poţi şedea în voie şi în orice poziţie, că bluza nu capătă colăcei. Ăia sunt numai ai tăi.
  • îţi dă un aer de puştoaică, de cuminte şi inocentă. Din punctul ăsta de vedere, babydoll-ul ar fi echivalentul blondului în materie de păr.)

Dar pe domni i-am auzit adesea bombănind că aşa şi pe dincolo, că nu e feminin să te porţi aşa, fiindcă maschează formele. Că ei nu înţeleg unde-i frumosu’ şi de ce mai tre’ să şi coste atâta. Domnii ăştia sunt în general ăia de acasă, că ceilalţi, cei puţini, de altfel, sunt ori creatorii care au făcut invenţia, ori vânzătorii de la magazin. Tata mi-a zis şi când ieşeam pe uşă să merg la banchet în a 12a, că încă nu e prea târziu ca să mă răzgândesc. E drept, nu vă imaginaţi că am purtat rochie lungă cu spatele gol. Dar nici încă una ca mine nu mai era! :p

O fi adevărat că tipele se imbracă mai mult pentru alte tipe? Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu am atenţia distributivă necesară pentru a diferenţia perechile de blugi ale prietenei mele cele mai bune. Însă, atenţie, nu toată lumea e aşa! Da’ nici cu domnii nu mi-e ruşine, când vine vorba de detalii…

sursa

E ciudat că am timp?

Sau cel puţin, mai nou, aşa mi se pare…

Ştiţi senzaţia aia când citeşti în metrou şi te detaşezi de gălăgie, trimiţându-o undeva în fond, ca un fel de certificare a faptului că ai pierdut legătura cu ea şi cu orice ar putea să te atingă din jur. Exact aşa mă detaşez eu din oala clocotindă a lumii în care bolborosiţi voi. Cei care nu mai au timp nici să citească articolul ăsta până la final. Cei care nu mai au răbdare să pronunţe cuvintele întregi. Care caută frenetic altă melodie la radio, care au activat apelul în aşteptare.

Sunt într-o fază incredibilă a lui “am timp” în viaţa mea. O fi dintr-un refuz acut de a-mi asuma ceea ce ar trebui să fiu sau dintr-un fel de spaimă care mă încremeneşte în a copilări nişte clipe de final. Sau, din contră, imaturitatea care se ţine cu dinţii de mine, agonizându-mi trecerea spre ce urmează?

Tinereţea mi-e stare de fapt. Iar prezentul, singurul adevăr. Căci ziua de mâine e o variabilă mult prea largă pentru a mă consuma în numele ei. Mai ales că suportă amânare atâta timp cât, deocamdată, eu AM TIMP.

E ciudat. Dar e ciudat pentru voi, pentru mine e minunat. Şi poate e normal să vă fie ciuda(t). Doar v-aţi dori şi voi…

sursa

Cine a inventat sufletele-pereche?

clişee, Dumnezeu şi perechea de la pantof

Dintr-un oarecare ciudat punct de vedere, sunt singurele certitudini din care ni se ridică existenţa. A unora în lumina reflectoarelor înţelepciunii, a altora în turbarea stroboscoapelor mute.

Clişeele. Ne hrănesc în fiecare zi. Şi ne ling rănile uitate de vreme. Ne motivează fragmentar şi ne inspiră termporar. Până ne revenim de sub efectul retard. Clişeul e puţină vorbă, puţin duh, o parte credinţă şi oarecum o alinare. Dar scuză? Un motiv înnăscut în conştiinţa noastră colectivă care furnizează combustibil pentru arderea propriilor greşeli pe altarul uitării. Sau al iertării. Nici nu mă pot hotărî. Cert e că orice clişeu s-a născut dintr-un adevăr care a existat în toată splendoarea lui. Chiar dacă doar preţ de o clipă. Ca iubirile jurate prin filme, de suflete-pereche, bot în bot, de se aburea lentila camerei de filmat de la atâta drăgăloşenie cu forţa.

Dumnezeu nu se discută pe bloguri.

Iar perechea de la pantof e singura disponibilă la un preţ afişat, cu garanţie estimabilă şi modificări previzibile.

Şi nici sufletele-pereche nu mai sunt ce au fost... întrebarea e: au fost vreodată? Pe viaţă sau doar pentru moment. Le-aţi văzut, umblă prin vecini sau doar prin poveşti?

Cutremurul aduce oamenii împreună

În faţa blocului, sub tocul uşii, pe firul telefonic, pe twitter, la teveu, în rugăciune… fiecare după pricepere şi putinţă. Adică, nu ştie tot muritorul ce e ăla twitter.

Am revenit în Bucureşti cu gustul vacanţei chinuitor de dulce în meniul şi orarul meu zilnic de somn. Şi chiar dacă praful juca pe masă ca la el acasă (fusesem 2 săptămâni plecată), de la mine din balcon dai cu nasul fix într-un pom în floarea primăverii. Vă zic, parcă mi-am plantat grădina botanică în faţa geamului. Dar mereu îmi place Bucureştiul.

Însă evenimentele ultimelor 48h mă aruncă pe nişte gânduri, pe care nu le vreau alimentate, mai ales că tot am hotărât de comun acord că e mai bine să facem lucruri decât să le despicăm în cinşpe mii. Şi ca să nu zic că mă bagă în sperieţi când visez cutremure şi ele se întâmplă, zic doar că nimic nu e la întâmplare pe lumea asta. Nici măcar atunci când derularea nu e cea aşteptată. Fiindcă timpul e preţios, mai ales când e al tău. Şi poate vei avea nevoie de el pentru o investiţie mai bună. Fiind ocupat să faci succes. (acum am vorbit pentru mine şi încă vreo patru suflete care m-ar putea înţelege. Pentru ceilalţi, îmi cer scuze) E singurul gând cu care mergem mai departe!

După cum spuneam, pe cutremur l-am visat cu o noapte înainte (sau doar am crezut asta), că de nesimţită sunt cu brio. Adică, nu am recepţionat nici o zdruncinătură în afara celor obişnuite. Iar instabilitatea fizică nu trage semnale de alarmă în viaţa mea, probabil că cea psihică a dat toleranţă. Ca la antibiotice, de nu mai au efect. Totuşi, e o parte care mi-a plăcut la cutremurul ăsta. Au început să zbârnâie telefoanele. Lume cu care nu mai vorbisem de ceva timp. Paragraful ăsta e intenţionat zdruncinat şi el.

Mă bucur că acest cutremur ne-a adus împreună, chiar dacă şi doar la telefon. Noroc că nu ne-a adus la televizor. Şi, da, sunt bine, mulţumesc de întrebare. Aştept următorul cutremur ca să ne mai auzim. 🙁

Pentru săptămâna viitoare

  • Luni se întâmplă un concert caritabil în El Grande Comandante, pus la cale de hoinaru şi Simona, împreuna cu întreaga echipă Inconcert.ro . Detalii aici.
  • Tot luni încep Serile Teatrului Studenţesc, un festival de teatru absurd. Toată figura ţine până miercuri, când se dau premiile. Detalii aici.
  • Later edit şi off-topic: congrats somnulescu şi nenea! Au câştigat premiul întâi, respecitv trei la concursul cu prezervativele. Ce v-aţi face voi, domnilor, fără blonde! 😀

Iar eu voi fi până pe la mijlocul săptămânii viitoare în Cluj. Dacă se întâmplă ceva făinuţ şi pe acolo, let me know.

Şi să nu uităm că e Săptămâna Mare.

p.s. şi feriţi-vă copiii pe la terase, nu ştii unde dai de una bucată blondă păcătoasă 😉 Be aware, I could be anywhere!

Cum să scrii un mail de succes

Ştiu, sună ca aia: cum să faci primul tău milion de dolari. Dar în ultima vreme am primit prea multe mailuri prost scrise, încît îmi dau seama că poate-poate postul ăsta serveşte cuiva. Mai ales că, în general, mailurile pe care le primesc vor ceva de la mine (în afară de cel al lui Andrei, care a fost atît de amabil să îşi ofere ajutorul) ar fi bine măcar să nu mă enerveze…

  1. Cui scrii: e important să cercetezi puţin terenul, măcar cît să vezi dacă sunt fată sau băiat. Ca să adaptezi genul pronumelor şi adjectivelor folosite. Mai întîi trebuie sa fiu eu importantĂ pentru tine, ca să ajungi şi tu să fii pentru mine. Sau măcar un reply să capeţi.
  2. De ce scrii: cel mai des, vrei ceva de la mine. Fie că mă inviţi undeva, fie că îmi aduci o informaţie, fie că îmi ceri binecuvîntarea, tot o formă de cerere este: vrei să îţi promovez evenimentul mergînd acolo, vrei să aflu ceva, căpoate-poate mai zic şi altora sau vrei să îmi gîdili orgoliul ca să îţi dau feedback. Eu ştiu deja toate chestiile astea, deci nu are sens să ne mai pupăm în fund. Unidirecţional, that is. Point: Fără linguşeli!
  3. Cum scrii: încearcă să fii afirmativ. Evită exprimările de genul “Cu ruşine trimit mailu sperând că n-o să mă cataloghezi drept…” sau “Speram sa nu ne arunci intr-un colt. Dacă tu te desconsideri în asemenea hal, cum să facem să te iau eu în “considerare”…ce să mai zic de “ochi buni”. E o tîmpenie să sugerezi omului ce are de făcut. Ştiu şi singură, crede-mă. Plus, asta e ca atunci cînd spui copilului, de ce eşti aşa de rău?! Sau cînd întrebi omul dacă e obosit. Poate el nici nu şi-a pus problema să fie aşa, dar dacă tot ai zis, acum o să se gîndească la asta. Plus, negaţiile trimit o vibraţie proastă, ascultă ce zic.  *De cei care nu ştiu să pună subiectul lîngă predicat astfel încît să se îmbuce armonios :p : să fie sănătoşi, da’ să se lase de meserie. Şi să treacă din nou prin clasa a patra.
  4. Nu-mi spune:Stiu că sunteţi ocupată” sau “cred că ţi-ar plăcea să …“. Nu mă interesează nici ce ştii şi nici ce crezi. Mai ales dacă e despre mine. Subiectul ăsta îl cunosc cu siguranţă mai bine decît tine. Reformulează: ţi-ar plăcea să…? Vrei să…?
  5. În ce scrii: ÎN LIMBA ROMÎNĂ, gizăz craist! :p Asta, dacă nu eşti ceva marchiz de Piţiponţolărn sau vreo regină rătăcită prin spaţiul virtual romînesc.
  6. Cum închei: fără doar şi poate ne contactezi pe mail”. Îndrăzneşte să lansezi rugăminţi. Frumos şi scurt formulate. La obiect. “Poate” e un termen care oferă prea multă libertate de acţiune şi, mai ales, furnizează o scuză bună pentru a nu da curs propunerii. Şi linişteşte conştiinţa. A celui care primeşte mailul şi nu răspunde la el. La “poate” nu e grav dacă nu răspunzi, că doar există şanse să nu se supere nimeni…
  7. Semnează-te! Cu un nume normal, nu poreclă. Vrei să fii luat în serios, sau?!

* dau copy/paste după un mail recent primit:

You probably won’t want to …
Anyways.
Sorry for the disturbance , sorry for the time stolen by reading this idiot mail…
Thanks
p.s. Exemplele sunt reale.

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 119 queries in 0.622 s