Sau cel puţin, mai nou, aşa mi se pare…
Ştiţi senzaţia aia când citeşti în metrou şi te detaşezi de gălăgie, trimiţându-o undeva în fond, ca un fel de certificare a faptului că ai pierdut legătura cu ea şi cu orice ar putea să te atingă din jur. Exact aşa mă detaşez eu din oala clocotindă a lumii în care bolborosiţi voi. Cei care nu mai au timp nici să citească articolul ăsta până la final. Cei care nu mai au răbdare să pronunţe cuvintele întregi. Care caută frenetic altă melodie la radio, care au activat apelul în aşteptare.
Sunt într-o fază incredibilă a lui “am timp” în viaţa mea. O fi dintr-un refuz acut de a-mi asuma ceea ce ar trebui să fiu sau dintr-un fel de spaimă care mă încremeneşte în a copilări nişte clipe de final. Sau, din contră, imaturitatea care se ţine cu dinţii de mine, agonizându-mi trecerea spre ce urmează?
Tinereţea mi-e stare de fapt. Iar prezentul, singurul adevăr. Căci ziua de mâine e o variabilă mult prea largă pentru a mă consuma în numele ei. Mai ales că suportă amânare atâta timp cât, deocamdată, eu AM TIMP.
E ciudat. Dar e ciudat pentru voi, pentru mine e minunat. Şi poate e normal să vă fie ciuda(t). Doar v-aţi dori şi voi…
nenea
asta e un fel de asta:
http://www.nenea.ro/2009/06/despre-cat-timp-avem-sau-nu-avem/
🙂
sabina
nu e frumos sa le vezi fetele celor din jur cand le spui ca tu ai timp?
si eu am timp!sa citesc,sa scriu,sa ma uit la stele,timp pentru mine,timp pentru altii,timp pentru orice!e minunat! 🙂
Sergiu
Şi eu am timp! Ce-mi lipseşte, e înţelepciunea de a-l folosi.
artistu
Pe vremuri si eu mai aveam perioade din astea. Si probabil din frica de a nu ma plictisi ma inhamam la diverse proiecte care sa imi haleasca timpul, dupa care vedeam ca nu am destul pentru toate. Era un ciclu interesant! Astazi ciclul nu mai exista, insa nu ma plang, momentan inca imi place ACTIVITATEA si ma face sa ma simt viu! Vom vedea mai incolo. Insa pana atunci soer sa reusesc sa organizez activitatile din jur astfel incat sa pot pune din cand in cand PAUZA! 😉
Nicu
ai timp pentru ca ai timp sau ai timp pentru ca ai abilitatea de a-l folosi corespunzator …?
Tomata cu scufita
Postul tau vine ca o palma dupa cap pentru ca ma pregateam sa scriu un articol in care vorbesc despre lipsa de timp, despre cum fac cate 2-3 lucuri in acelasi timp. Cred ca o sa ma justific in el, da’ oricum m-ai pus pe ganduri. nici nu mai stiu cum e bine. cred ca o sa stau sa cuget mai bine cand o sa vad ambele variante. O sa stau cu posturile in fata si o sa iau o hotarare. ;))
Bushuna
Sincer te invidiez 🙂 dar stiu ca nu au intrat zilele in sac si la un moment dat o sa-mi fac timp sau o sa-mi iau timp si o sa las restul lumii la o parte. Spera sa fac asta cat mai curand.
copila blondă
nenea, sau un fel de asta, cu semn schimbat
sabina, hai faaaiv! :p
Sergiu, bine că eşti tu filozoful zilei! :)) lasă, domne, şi asta se antrenează, doar repetiţia e mama învăţăturii!
artistule, cred că tu chiar ai parte non-stop de una din cele mai frumoase activităţi de pe lume, cea de tătic!
Nicule, să nu vorbim de lucruri sfinte…
Tomata, adică te pui cu blondele?! :p
Bushuna, timpul e al nostru, astfel încît facem ce vrem cu el. Tocmai am venit din parc, unde m-am dat vreun ceas pe leagăne, cu muzica-n urechi. E genul de activitate “pentru mine”
A.Faith
şi, ce planuri ai pt vara asta dacă tot ai atât timp liber :D?
Alex
Esti tanara. Inca ai timp. Eu de la 18 ani am fost ingrijorat cand aveam prea mult timp. Munceam non-stop si cand aveam timp ma gandeam “Ceva e in neregula… am uitat sa fac ceva”.
Acum, la 26 lucrez de marti pana joi, cam 3-4 ore pe zi (cand le vreau eu). In rest … ma plictisesc. Asa ca de multe ori muncesc din plictiseala. Am prea mult timp liber. In week-end-uri sunt chinuit ca nu pot sa muncesc, nici daca as vrea si asta ma plictiseste si mai tare.
Asa ca … ai grija ce-ti doresti. Universul iti da exact cat ceri si doar ce-i ceri.
Acoustique
exista vreo reteta pentru a “avea timp”? pentru ca de cele mai multe ori simt cum imi scapa printre degete si realizez mult prea tarziu ca nu mai am cum sa il recuperez.
Sergiu
Copilă blondă, sper că nu ai avut intenţia, asemenea domnului preşedinte, ca în loc de “filozof” să spui altceva 😀 . Nu de alta, dar m-aş supăra tare, chit că nu ne cunoaştem. :)) În rest, tot să ai timp.
copila blondă
A. Faith, o sa circul, evident. Nu am spus cam am timp liber. Doar ca timpul e de partea mea. E o senzatie…
Alex, probabil multi te vor invidia dupa comentariul asta 🙂 iar eu ma refer la timp pe termen lung, nu in echivalentul celor 2 ore pe zi de facut nimic. Eu alea 2 mi le iau oricand, din oricata agitatie. Sunt ardeleanca, domne! :p
Acoustique, nu stiu, mie varsta din buletin imi da asa o incredere nebuna, de parca pot face ce vreau eu. Mi se pare ca anii vin gratuit acum, si i-as investi in orice directie mi-ar veni in cap, fara a considera o pierdere de timp.
Sergiule, de unde stii tu ce intentii avea dl presedinte? 😉
nina
Cunosc senzatia asta. Venea de fiecare data cand un proiect, la care lucram intens, se sfarsea. Cateva zile dupa, aveam impresia ca am tot timpul din lume si ma bucuram de el ca un copil mic.
Bucura-te cat poti, pentru ca nu va tine mult. 😀
another cherry
Draga copila, blonda din mine ti-a dat o leapsa, uite http://2smartcherries.blogspot.com/2009/06/hope-avenue.html.
M-as bucura daca ai chef sa imi zici ceva:)
morbo
de cand nu-mi mai da nimeni teme pentru acasa pot sa spun ca lumea e mult mai frumoasa.
Dr. W
Pana la urma, nu crezi ca timpul cu adevarat e controlat in mare masura de noi, adica avem chiar posibilitatea sa alegem totdeauna, chiar daca nu o facem obisnuiti fiind cu o anumita rutina? Daca ai o slujba, poti alege sa mergi sau sa nu mergi si deci sa ai timp(caz in care, bineinteles, iti asumi responsabilitatea pentru ceea ce iti va aduce alegerea asta). Ramane intrebarea, acum ca ai timp, ce faci cu el? Am auzit multe cunostiinte care se plangeau(!!) ca au prea mult timp. Ma indoiesc ca tu esti in situatia asta, dar cu ce ti-l umpli?
copila blondă
Dr. W, de cand a dat caldura, am descoperit parcul din cartier, imi bag castile-n urechi si o iau la pas. Mai culeg cate un pet, mai sun o prietena veche sau ma uita Dumnezeu cu orele pe leagan. Ultima data am stat aproape doua ore, de mi-am prajit picioarele. Dar nu mi-am dat seama ca arde, atat de mult imi placea…
BLOG VEDETE
dupa aproape un an de serviciu pana la 7-8 seara am si eu timp liber si la inceput nici nu ma puteam bucura de el. Ma trezeam din obisnuinta la 6 dimineata, imi placea sa ma agit tot timpul…dar acum as vrea sa stea timpul in loc, sa pot savura in fiecare zi cafeaua asa cum fac acum, sau sa pot sa citesc o carte ca acum