Bloggerii scriu pe prezervative

Buddha mă provoacă la confesiuni. Pretextul e din latex şi vine în cutii colorate. E vorba de un concurs organizat de Loveplus, care pune bloggerilor întrebări despre vieţile lor dincolo de realitatea virtuală. Asta în cazul în care au şi ei aşa ceva. Deci taman acolo stă provocarea. Da’ na, niciodată nu strică un prezervativ la casa omului, chiar şi atunci când casa, masa şi toată viaţa lui sunt pe net. *Glumesc, nu săriţi!*

Trebuie menţionat, premiile sunt în prezervative. Multe (108 cutii – locul 1, 60 cutii – locul 2 şi 24 de cutii – locul 3) prezervative. (cuvântul ăsta oare aduce trafic sau am tastat degeaba? nu de alta, dar va trebui să mă gândesc ce îi zic la mama când m-o întreba de unde ştiu eu asemenea vorbe :p Ea credea că m-a trimis la şcoală să învăţ de dinţi, nu să-mi îmbogăţesc vocabularul…)

Te vreau pe tine, nu pe ai tăi

Cică bărbaţii sunt nişte animale ceva de speriat! De speriat uşor, vreau să zic. Şi asta, doar fiindcă se sperie singuri. E suficient să pronunţi două cuvinte legat şi omul se pierde cu firea. Mai-Că-Mea. Fuge cu primul tren din gară, de nici nu se mai uită unde îl duce. Aşa rău se grăbeşte.

  • Pe primul meu iubit l-a invitat tata la ţuică, pe vremea când ăsta încă nici nu apucase să mă pupe zdravăn, ci doar plimba la mine până la poartă şi până târziu. S-au plăcut de la prima vedere, că tare bună era licoarea. Mai mult tare, decât bună, dar astea sunt detalii. /
  • Următorul pe care l-am adus în casă tocmai îşi vopsise vârfurile frezei, oricum înţepenite de gel. În roşu. I-a deschis mama.  :-O  Şi bună-mea, care e ochiu’ şi urechea, a început după, să întrebe seria aia de întrebări care numa’ de bun augur nu e: unde învaţă, ce note are, ce-i mă-sa, ce-i ta’-so. Acuma, detalii nu prea deţineam eu la vremea aia, dar cu imaginaţia am stat dintotdeauna bine: aşadar, frezatul meu era olimpic cu diplomă. Şi bunica, liniştită. /
  • Primul om serios pe care l-am prezentat părinţilor “mai serios” a generat panică în familie, de îndată ce a bătut ora colgate. Şi el era musafirul. /
  • Şi cum blondele tre’ să repete mult până să înveţe lecţia, pe ultimul ficior nici nu-l înţelegeau ai mei ce zice. Şi omu’ zicea. Inclusiv glume. La care nu prea râdea nimeni, că puţini pricepeau. Acustic zic, că de poante ne prindem uşor la noi în familie.

Până la urmă am învăţat să evit treaba cu “ea e mama, el e tata“. Fiindcă am învăţat că dacă e real, nu trebuie să faci să pară astfel. Am învăţat că certitudinile unei legături dintre doi oameni nu stau decât între ei doi. Şi că să ieşi în afara acestui spaţiu e o prostie. Care mănâncă timp şi resurse. Eventual şi potenţial.

Aşadar, nu numa’ ei

Iar când mama mă ducea până la el (nu locuiam în acelaşi oraş, dar învăţam la Cluj amândoi), mereu o rugam să mă lase la colţ şi să plece repede. Sau când părinţii lui s-au nimerit cu maşina în faţa casei mele părinteşti (pentru a ne parca acolo pe “noi doi”) şi mama lui a zis cu jumătate de gură…că nu mai intră, că se face târziu, eu am aprobat cuminte şi-am răsuflat uşurată. Chiar dacă invitaţia iniţială nu-mi scăpase dintre buze nici măcar ca fapt divers. Am menţionat doar că mai bine o lăsăm pe atunci când vor veni să-şi ia fiul acasă, peste două zile. Şi pe asta am spus-o, convinsă fiind, că zic ca ei, da’ fac ca mine. Iar peste două zile, l-am dus eu pe băiat la ei. Şi m-am făcut că plouă.

Concluzie: legăturile nu se strâng prin forţă exercitată asupra lor, ci prin puterea lor interioară. Sforile astea exterioare sunt şantaje sentimentale de care nici nu ne dăm seama. Şi care nu ţin locul realului. Mie mi-e teamă de episodul “părinţii noştri”. Ei au rolul lor în viaţa unui cuplu, dar nu pe cel principal.

*Leapşa merge mai departe către Simona, BabyRacy, Nicu, Somnulescu, Sorin, Olix şi nenea. Şi cine mai doreşte, cine mai pofteşte…la prezervative 😉

Articolul anterior

Pro, dar mai mult contra: guma de mestecat

Articolul următor

Centrul istoric al Bucureştiului

19 Comentarii

  1. Mersi blonduto de leapsa…Cu ocazia asta fac 2-in-1:)…:*

  2. Andrei

    Pai da ca pentru parinti necunoscutul e doar un strain, de care nu sunt indragostiti si care nu a dovedit cu nimic inca, ca merita increderea lor

  3. Le merg prost vanzarile…d’aia..se simte criza pana si la prezervative! Nu ca ar fi cumparat romanii prea multe anul trecut…

  4. Preluat!!
    Ahhh la cazne ma pui tu pe mine 😀 . Trebuie sa sterg praful de pe o arhiva cam veche.

  5. Rares

    dap frumos subiectul…frumos spus. citeam si ma gandeam ca nici eu n-am fost prea departe.

    eram undeva in cls a 12a si trebuia sa mergem la meditatii. cu chef nevoie mare de pe drum o sun pe profa si-i zic ca ziua urmatoare avem teza la mate . toate bune si frumoase si ne miscam posterioarele la o amica (pe vremea aia era amica) ajungem la ea, stam de o cafea, incepem o disctie cu bataie lunga, mai apare o prietena de-a ei…toata lumea bucuroasa. Cand deodata, in spatele meu aud pasi…(ehhh va fi picica) si cu o grohaiala aud o intrebare la care m-am albit! “Care-i Rares?” Ca pana la urma sa aflu ca era mama fetei dar dupa voce….slabe sanse de ghicit.
    Suparat ca nu exista intimitate, 🙂 o invit la mine si ne uitam noi la tom si jerry si dai rasete, cu gadilit, cu prajituri, cu mutre de copii tampiti, pana la momentul primului sarut. Totul ok…si cand eram si noi in intimitatea noatra, hop tzop apare tata, ca-i trebuie nu stiu ce naiba de surubelnita…

    apare altcineva in viata mea, o colega de liceu. La banchet a fost perechea mea si cum sa ma duc sa o iau de acasa cu mana-n fund. Cumpar un buchet mare de trandafiriil dau fetei…ma vede mama ei…ma ia ma pupa, ma strange in brate, ma rujeaza, ma mai strange in brate, eu destul de rusinos, ma simteam penibil, ca la saraca femeie nu-i adusesem nimica, din contra o luam pe fica-sa de acasa. (in mintea mea imi ziceam ca nu-i a buna) Soarta a facut ca dupa ce am terminat liceul sa ne indragostim unul de celalat. Dupa ceva timp, la o discutie cu mama fetei, la o cafelutza ca asa ii place sa zica….sa imi propuna sa nu mai plec noaptea sa raman sa dorm acolo ca se bucura de o prezenta masculina in casa (na boule in ce te-ai bagat, sa vad acum cum te scoti). zambesc, trag o privire din aia de pui de catelusi cu ochii mari…si scap.
    la vreo cateva saptamani, in preajma craciunului, se sparge conducta de apa acasa la mine, centrala termica nu mai functiona. iau atitudine si ma duc la ai mei si le zic…stiti voi doi va puteti incalzii reciproc, eu nu pot sa dorm in frig…ma duc si dorm la doris. au ramas masca amandoi, pun mana de bagajul facut dinainte si tzusti pe usa.
    si uite asa…incet am inceput sa o cunosc pe doamna si dragilor va spun ca imi era mai apropiata in unele chestii mai mult decat ai mei parinti. dansa fiind medic, una dintre specializari fiind si sexologia.

    o singura data s-a intamplat sa intre peste noi (mare noroc am avut cu plapuma) sa ne invite la masa, facuse snitele (este un banc pe tema asta). rusinat tot, ma duc la masa…se uita la mine, eu rosu ca un rac imi zambeste si face un gest de aprobare (va dati seama ca toata mancarea imi statea in gat) dau cu niste apa, ajunge mancarea in stomac si fuga in camera. cea mai tare faza a fost ca intra in camera si mai si intreaba….”rares unde-i?” oareeeee….thaaaa 🙂

    apare alta fata…care dupa vreo sapt imi zice…stii m-am tot gandit…ce ar fi sa treci pe la mine sa-mi cunosti parinti (verisori, matusi, unchi ca sa te obisnuiesti cu ei pana facem nunta…cam asa suna) :O de atunci n-am mai vazut-o!

    una peste alta….cu tanti rodica am pastrat legatura si de fiecare data cand o intalnesc imi creste inima…stiti cum ii cand va intalniti cu un prieten f bun pe care nu l-ati mai vazut de 10 ani? asa ma simt eu cand vb cu ea.

    bancul pe mail 😛
    va pup

    al vostru rares

  6. Rareş, treci de-ţi fă un blog! 😉

  7. Interesant subiectul, m-a facut sa ma gandesc cum l-am cunoscut eu pe tatal fostului meu prieten. Parintii lui erau despartiti, iar eu fusesem pusa in garda ca tatal lui este un om deosebit, ironic, ce exploateaza slabiciunile interlocutorului si care nu ezita sa se lege de defectele fizice ale celorlalti. Asadar, iata-ma ajunsa in fata casei lui, cand prietenul meu m-a anuntat ca s-ar putea ca tatal lui sa-mi puna mana pe fund. Lucru zis si facut, pentru ca omul cum m-a vazut, inainte de a-mi zice buna, mi-a pus mana pe fund. Mi-am pastrat calmul, aparent, pentru ca nu stiam cum sa reactionez, eram deranjata, iar el a continuat sa faca aluzii despre formele mele pline. M-am obisnuit, in definitiv fusesem prevenita, am ras si eu de mine, ba i-am spus nemultumirile mele si ce-ar trebui sa corectez pe ici, pe colo, cu putin sport, iar el m-a placut… zic eu:)
    Nu o sa uit niciodata intalnirea asta, de fapt nici una din intalnirile ce i-au urmat. Poate o sa uit de fostul prieten, insa nu am sa-i uit niciodata tatal, un om extraordinar, un suflet bland si o minte sclipitoare, in ciuda aparentelor.

  8. will do, dimineata cand ajung la serviciu 😀

  9. Stiu multe povesti frumoase care s-au terminat din cauza parintilor.
    Bravos!

  10. Ada

    Si povestile siropoase si hazoase cu prezervative??? 😀 … pffffffff, ai cotit-o frumos 😛 , imi place! 😉
    Si m-a potcovit si pe mine Nenea cu leapsa asta… 😀

  11. Uite am luat Rar-ul, am dezarhivat, si a iesit ceva de genul.Din start iti zic ca am avut o eroare de genul ” archive broken”, asa ca s-ar putea sa am o coerenta indoielnica

    http://ridersonthesandstorm.blogspot.com/2009/03/meet-parents-leapsa.html

  12. clar baloane cu apă, pentru altceva nu sunt bune!

  13. Rares

    @copila blonda

    ar fi interesant sa mai citeasca si altii tampeniile debitate de tartacutza mea….dar

    1.
    “teoretic nu exista timp fizic” (din perlele colegilor pe la examene)
    2.
    daca as incepe si-ar pune toti mainile in cap si ar zice….frate ii lipsesc bucati mari din creier (dar compensez cu inima si gura cat o sura)
    3. nu sunt subtil, galopez prin viata ca o girafa incaltata cu galeti de tabla.
    4. vorbesc mult si numai tampenii in proportie de 90% mai am momente cand ma uimesc pe mine cat de obiectiv si frumos am scos-o
    5. cand merg incerc sa nu calc pe crapaturi sa nu omor furnici ca ploua
    6. am si o parte buna…pot sa fiu exemplu, dar unul negativ
    7. sunt oaia neagra a familiei, (sven pt cunoscatorii jocului) orice se intampla eu am facut sau sunt de vina.
    8,9,10…urmeaza in urmatorul comment

    @adela
    ehh…doar era si domnul barbat 🙂
    le fac cunostiinta la ai mei cu o tipa, draguta foc!!! ffff frumoasa. la al meu tata i-am facut semn sa se uite si-n alte parti….ca prea i s-au lipit ochii de lentilele ochelarilor, iar mama politicoasa incepe o conversatie de femei, intre femei cu nici o logica pt mine.o conduc pe tipa acasa
    ajung si eu la mine…undeva pe la 12 noaptea ai mei ma asteptau.
    tata: “sa stii ca mie din pct de vedere al unui barbat imi place de ea” (mamaaaaa….ia-uzi ce zice sotuto)

  14. Mama mia cunoscut doar logodnica si urmatoarea femeie pe care am de gand sa io prezint e nevasta in rest nu ma oosesc ma distrez 🙂 mai sa trezit una ca nu ma prezinti lu maicata … si eu de ce ? nu vad rostu …

  15. eu am luat leapsa …cele 3 probe de foc 😀 , despre parinti? eh, nu sunt multe de zis

  16. Desi nu crezi acum ai sa vezi ca parintii au un rol f f important cand se ajunge la lucruri serioase, atat ai tai cat si ai lui.
    Daca astia batrani nu se plac nici voi nu o sa aveti viata buna.
    iti zic din experienta 😉

  17. loveplus fac poc repede 🙂

  18. Perfect de acord cu partea “o sa-mi cunosti familia mai tarziu”. Insa eu am observat ca daca-l cunosc si ei, sunt linistiti cand iesim/mergem undeva, asa ca telefoanele curioase sunt mai rare [4 in loc de 10…] si inchisul telefonului in nasul curios e iertata atat timp cat ajungi acasa mai mult plutind decat pasind. Ideea e sa tina si sa iti fie bine.

  19. pe mine nu m-ai taguit … binee

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 151 queries in 0.460 s