Când copilul e prea mic să înțeleagă ceva, dar totuși întreabă, nu-ți cere explicația științifică. Ci adevărul pe limba lui.
Când are patru ani și vrea să știe cum ajunge copilul în burta mamei, nu vrea să-i explici despre chemotactismul ovulului și părțile componente ale unui spermatozoid. Vrea să știe cum pot un bărbat și o femeie să facă un copil. De unde a venit el.
Știți fanta aia dintre lift și perete? E un spațiu mic la ieșirea și intrarea în cabina de lift. De când m-am urcat prima oară cu un cărucior în lift, m-am gândit: într-o zi o să-mi cadă cheile acolo. Ai grijă, să nu îți cadă cheile acolo. Apoi, după ce au început copiii să ceară cheile, mereu le atrăgeam atenția fix cu aceste cuvinte:
E o perioadă în care suntem cu toții cu nervii puși pe bigudiuri. Se termină un an complicat. Copiii iau vacanță, deși nu e ca și cum ar fi fost plecați la școală vreo zi.
Avem multe lucruri în plus de făcut față de zilele obișnuite și de livrat cu termen concret: seara de Ajun, ziua de Crăciun, telefon la x, să nu-l uit pe z.
Țevile au crăpat, primarul vorbește deschis despre asta, de parcă dialogul ne-ar încălzi în vreun fel.
Unele ornamente de Crăciun sunt foarte mici, altele au sârmulițe ascuțite sau seamănă izbitor cu chestii de mâncat. E un fel de rețeta perfectă pentru dezastru. Ca să nu mai spun că toate chestiile astea cu sclipici și strălucitor sunt practic o invitație pentru orice mic explorator.
Cea mai neînțeleasă m-am simțit când eram gravidă și vomam. Îmi era un rău teribil, vărsam de 4-5 ori pe zi, în fiecare zi. Slăbisem mult, mai și lucram (în perioada aceea m-a apucat zelul de a salva toți dinții din lume), și aveam nevoie să mă plâng.
