Eram tot pe un drum din ăsta infernal, eu terminată, obosită, răsjucată. Copilul (1 an și 2 luni) plictisit, obosit, înfometat. Vedeți, noi mergem des de la București la Sibiu și invers, deci pot spune că le-am încercat mai pe toate trucurile posibile de ținut pruncul în scaun.
Poate vi se întâmplă și dumneavoastră: orice aș citi despre relații și comunicare, fie că e într-o carte despre cum să îți crești copilul mai ușor și mai cu succes ori cum să nu te cerți cu partenerul pentru o pereche de șosete, multe, dar foarte multe dintre concluzii se pot adapta între oricare doi oameni. Indiferent de vârsta lor. Indiferent de gradul lor de rudenie sau de obligație socială.
Am terminat o școală cu mii de ore de matematică și nici o oră de educație financiară. Ca urmare, sunt o victimă a sistemului și singurul lucru pe care îl știu face cu banii e să îi cheltui de vai.
Zilele trecute, vine H acasă și-mi zice din ușă:
-Trebuie să începem să-i zicem Petru lu’ Tudor. (Îl cheamă și Petru)
-Da’ ce te-a apucat?
adunate din experiențele și copilăriile noastre, nu din cărți.
Dacă rănile sufletești s-ar vedea, am folosi cuvintele mai înțelept.
Ce înțelege copilul: Ești un idiot.
Uitați, eu sunt o împiedicată. Mie îmi e greu să curăț doi cartofi și să îi pun la fiert. Asta înseamnă că nu îi curăț?
