În unele case, copiilor le e mai greu fără televizoare decât fără tați

Poate vi se întâmplă și dumneavoastră: orice aș citi despre relații și comunicare, fie că e într-o carte despre cum să îți crești copilul mai ușor și mai cu succes ori cum să nu te cerți cu partenerul pentru o pereche de șosete, multe, dar foarte multe dintre concluzii se pot adapta între oricare doi oameni. Indiferent de vârsta lor. Indiferent de gradul lor de rudenie sau de obligație socială. 

Ba dimpotrivă, eu cred foarte mult că nu e bine să-i respingem apelul soțului, doar fiindcă în momentul acela eram într-o discuție cu vecina de la doi. Și doar fiindcă știm că el nu se supără oricum. Sau, și dacă se supără, îi trece. Întrebarea e: dacă ar fi sunat șeful în fix acel moment, nu i-aș fi răspuns?

Mie mama mea îmi răspunde întotdeauna la telefon, chiar dacă uneori e doar ca să îmi spună: Nu pot vorbi acum, te sun mai târziu. 

Așa că, încerc să fiu disponibilă de fiecare dată când mă solicită copilul meu. De la o vreme, mă ia de mână și mă duce în locuri după el. Poate doar până la ușă sau până la mașinuța de pe hol. Alteori până în dormitor să îmi arate fereastra. Rareori mă duce la bucătărie să ceară apă sau mâncare. Ce-mi arată nu pare deloc ceva important (pentru mine). Dar e pentru el.

Așa că, mă străduiesc să răspund. Să îi arăt că sunt disponibilă pentru el, chiar dacă nu am chef întotdeauna. Atunci mă întreb: Ce mesaj vreau să îi transmit în fix acest moment băiețelului meu? Că îmi place de el, că e o persoană cu care aș vrea să îmi petrec timpul, că îi ascult nevoile? Sau că nu îmi place de el, mă agasează și aș vrea tare mult să mă lase în pace și să își găsească ceva singur de făcut.

Orice relație între oricare doi oameni se bazează pe timp petrecut împreună. Timp petrecut împreună nu înseamnă că trebuie să mergem undeva. Putem rămâne și acasă. Poate mai ales acasă. Asta înseamnă să fim doar amândoi. Altfel relaționează un om când mai e doar cu un alt om. Altfel se hrănește apropierea.

Timp împreună înseamnă contact vizual. Priviți-l pe celălalt. Ați văzut cum oamenii obișnuiesc să se uite în ochii celuilalt când îl ceartă? Studiile arată că părinții tind să aibă contact vizual cu copiii mai ales când îi ceartă. Când tatăl îi spune copilului pe un ton răstit: Mihai Andrei Popescu! … Haideți să ne privim unii pe alții nu numai în situațiile de criză, când suntem foarte supărați ori foarte bucuroși. Ar cam intra în fișa postului de iubire necondiționată, nu-i așa?

Timp petrecut împreună nu înseamnă neapărat să desfășori o anumită activitate (mamele moderne sunt disperate după ”ce activități să mai fac cu copilul” și nu le e ușor să vină cu idei), ci și să îți cunoști mai bine copilul. Să îl asculți. De exemplu, una dintre părțile mele favorite ale mersului la tenis era drumul până acolo, când mă ducea tata și povesteam în mașină. Că tenis propriu-zis cu mine n-a jucat niciodată. Nu eram destul de bună pentru el, am înțeles că nici nu o să fiu vreodată, așa că am abandonat rapid și m-am ales cu aversiune față de orice fel de sport.

Știți că se spune că o relație de succes nu e aia în care cei doi parteneri se uită unul la altul, ci în care se uită în aceeași direcție. Ei, direcția aia precis nu se referă la televizor!

Timpul petrecut la TV nu poate fi considerat ”împreună”, nici dacă stai unul în brațele celuilalt: tu în brațele iubitului sau copilul în brațele mamei. Flash news, nici timpul în care îi citim copilului o poveste nu e cu mult diferit, dacă nu întrerupem acea poveste, să punem întrebări, să cerem părerea copilului și să animăm lectura cu un aport personal.

Vedeți, copiii noștri cresc într-o lume tot mai influențați de forțele exterioare. Însă, în această competiție cu mediul, părintele pornește cu un avantaj nemaiîntâlnit pe lume: are câțiva ani buni la dispoziție, în care el, părintele, e centrul universului copilului său. Habar nu am de ce mulți nu profită de asta.

Vă spun sincer, mie îmi e frică de o lume condusă de copii crescuți la televizor.

Iar după ce anii ăștia esențiali au trecut, iar părintele își pierde avantajul, el își păstrează însă puterea de a întări copilul să rămână uman. Dar puterea asta nu lucrează prin vorbe, nici prin televizor, ci prin

timp

petrecut

împreună.

Nu zice nimeni că e ușor, eu sunt abia la început. Dar, dacă vrem să creștem oameni, să nu îi lăsăm educați de roboți.

foto vis Shutterstock, părinte și copil

Articolul anterior

Răspunde la o întrebare și câștigă un aspirator

Articolul următor

Visul american îndeplinit în București

15 Comentarii

  1. Foarte adevarat, trebuie sa le acordam mai mult tim si atentie copiilor nostri , vad oamneni mari care se impiedica de tine uitanduse in telefon copii la fel , internetul si retelele de socializare le ocupa foarte mult timp , nu mai vad nimic in jurul lor.

    0
  2. Așa simt și eu. Că timpul petrecut împreună și contactul vizual în momentele cheie sunt tare importante. Îmbrățișările fără un motiv anume sunt preferatele mele. Le-am oferit, iar acum le culeg pe neașteptate de la fetița mea sau de la el, sau de la amândoi. Iar televizorul îl folosim, dar cu întreruperea atenției, că unul dintre noi pune-n scenă mișcări cu cuvintele din cântecele :)))

    0
  3. Bibi

    Muuulte de zis pe tema asta, multe, multe. Noi ca societate abia incepem sa ne mai maturizam si sa intelegem cata responsabilitate e pe umerii unui parinte si ce importanta e interactiunea asta din primii ani si tot ce urmeaza dupa…
    Din pacate mai e mult pana departe si nu e zi sa nu vad copii mici crescuti de bunici violenti verbal sau fizic, ignorati de parinti, batuti (parca ceva mai rar macar la mine aci in fata blocului), mame care zic ca asta e, oricum o sa uite perioada asta, ce daca tipa la el sau ii mai da una. Etc, etc, etc… Suntem niste adulti nematurizati emotional din copii ignorati sau abuzati intr-o tara cu multe probleme. Dar e bine ca vad si tot mai multi parinti care isi asculta copiii, ii imbratiseaza si isi petrec si putinul timp liber in parc cu ei. Speranta exista si e f bine ca se vorbeste tot mai mult si des despre lucrurile astea.

    3+
    • mie mi se pare că încă mai e mult până departe, însă lucrurile se schimbă încet-încet. Văd multe mame preocupate, care vorbesc calm și cu blândețe, îmi povestesc bunici în parc despre metodele astea noi ”ale voastre” de educat copiii. Adică, niciodată nu vom fi toți perfecți, însă tot mai mulți ne străduim să fim mai buni.

      1+
      • Bibi

        Absolut. Asta voiam sa zic si eu. Desi la un moment dat mi se parea fara speranta, parca mai vad si schimbare. Doar ca mi-ar fi placut mai multa… 🙂

        0
  4. Luiza

    Cu băiatul cel mare( 9 ani ) am o regula, timp pt mama și el. Atunci vorbim, ne jucam, facem tot ce ne trece prin cap. Și normal, pupicii și îmbrățișările sunt la ordinea zilei la noi.
    Desigur ca sunt momente în care vrea sa-mi arate ceva, las totul balta si merg cu el.
    Televizorul a ajuns un obiect de pe care se șterge praful 😂😂

    0
  5. Frumos punctat. Mai ales ca acei copii crescuti la desene au toate sansele sa devina adolescenti dependenti de internet…iar ca adulti…nici nu vreau sa ma gandesc…

    0
  6. Oricat de obositi am fi este bine sa alocam ceva timp si pentru cei mici , fie ca ne place sau nu , noi mereu incercam sa avem cat mai multe activitati in aer liber si sa lasam internetul doar pentru informatii.

    0
  7. Stoichita Irina

    Extrem de frumos articolul..frumos spun siadevarst! Uneori ne folosim de Tb pe post de bona si nu e bine deloc..fiul meu are 1an si 7 luni si am aflat cu lacrimi in ochi cat de mult la afectat..

    0
  8. Al meu are 1 an jumate si din experienta de pana acum mi-e foarte greu sa inteleg ce anume gasesc alti parinti mai bun de facut decat sa petreaca timpul asta magic cu piticii. Am fost destul pana acum si la bere cu baietii si la fotbal si prin cluburi. Apoi, daca petreci tot timpul la lucru, ce rost mai are sa castigi bani daca nu te bucuri de ei. Eu sunt constient ca cel mai valoros lucru pe care il avem e timpul si ca anii astia zboara cat ai clipi si nu zic asta doar pentru ca e dragut sa o zic, chiar fac eforturi constinente de a imi petrece timpul mai bine.

    In fine, unde voiam sa ajung este ca daca timpul asta petrcut cu copilul este ceva natural si nu impus, daca vine din curiozitate, fascinatie, dragoste si instinct matern/patern, e cu adevarat magic. Odata conectat cu cel mic este absolut fascinant sa observi si sa dezvolti ce se intampla in capsorul lui. Pe mine ma da pe spate aproape in fiecare zi cu ce face, nici macar nu vorbeste cine stie ce. De multe ori am impresia ca sunt intr-un film in care se arata cliseic o familie fericita, doar ca e pe bune si de o mie de ori mai misto. Si in continuare ma intreb, ce poate sa fie mai bun de atat? De ce nu ai petrece timp cu el?

    1+
  9. Miruna, iti cunosc parerea despre televizor si ti-o respect.

    Pentru mine, tot ce tine de tehnologie – de la tv, pc, tableta, smartphone, aparat foto si gadget-uri este o provocare in acest context. Tehnologia nu este dusmanul parentingului. Eu mi-am propus sa invat cum sa-mi invat fiica sa o foloseasca in favoarea ei si a comunitatii din care face parte. Nu o tin la distanta de ea. Dimpotriva, i-am acordat libertate maxima. Nu o folosesc ca pe un obiect de santaj cum fac unii parinti.

    Daca ea sta singura in fata tabletei este vina mea si a sotiei. Noi nu am avut timp sa ne jucam cu ea. Noi nu am avut timp sa iesim cu ea afara. De regula, stam impreuna. Ne uitam la cantece, la cum se joaca alti copii.

    Cat despre tv. Vrei sa-ti spun ca ne-am uitat impreuna la Transformers? Si eu care credeam ca am o pintesa. La tv, cel mai mult ne uitam impreuna la animale pe National Geographic – incerc sa-i atrag atentia la detalii. Ai vazut cum zboara? Ai vazut cum a sarit din apa? Ai vazut cum alearga? Discut cu ea. Cand mergem cu masina (telefoanele noastre sunt doar telefoane / nu exista jocuri sau video pe ele) a inceput sa ne spuna ce vede. Tati, uite o vaca! La desene se uita singura.

    In practica, smartphone-urile sunt mai nocive pentru copii; tv ramane acasa, smartphone-ul inlocuieste suzeta si este mereu la indemana – daca vrei sa stea linistit, baga-i telefonul in ochi si tace – vedem in parc, in masini, la cumparaturi, in metrou, in casa.

    2+
  10. Denisa

    Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor – G Chapman & R Campbell

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 175 queries in 0.463 s