Eram tot pe un drum din ăsta infernal, eu terminată, obosită, răsjucată. Copilul (1 an și 2 luni) plictisit, obosit, înfometat. Vedeți, noi mergem des de la București la Sibiu și invers, deci pot spune că le-am încercat mai pe toate trucurile posibile de ținut pruncul în scaun.
Am tras pe dreapta să-i dau țîță (știți care-i amenda și pericolul dacă nu ții copilul în scaun de mașină în mers). Și i-am dat. Doar că ăsta micu’ nu mai termina. Adică, terminase de mult în sensul că se săturase. Doar că nu dădea drumul la țîță. Cum îi băgam degetul mic prin colțul gurii, cum începea circul de pe lume. Iar îl mufam la loc, liniște și pace pe pământ. Și tot așa, de vreo 3 ori, să zicem. Unul din momentele în care îți vine să arunci copilul pe geam. Doar că, în loc de asta, i-am zis printre dinți, că sunt și eu om:
-Hai, iubitule, știu că te-ai plictisit de mașină, și eu abia aștept să ajungem odată. Dar uite ce târziu e și noi doar stăm. Așteptăm să termini tu ca să te pot pune în scaun și să plecăm mai departe.
Și-a ridicat privirea, cu ochi mari.
-Când ești tu gata, puiule, dă-i drumul la țiți, eu te pun în scaun, tati pornește mașina și putem pleca.
Era ultima mea șansă. Mă și scăpa pipi, poate nu v-am spus.
-Aștept oricât, Broscuțule, când ești tu pregătit. Dă-i drumul la țiți.
A mai stat 2 secunde, a lăsat singur sânul, l-am așezat în scaun fără protest și asta a fost.
Secretul lui pentru a-și convinge mama să nu o ia pe jos
Derulați înainte, vineri, pe drum spre Sibiu, copilul (1 an și 5 luni), nu mai știam ce să fac. Iar ne-am oprit la alăptat, nu voia de nici un chip înapoi în scaun. E drept că trecuseră deja vreo 5 ore, dintre care mai mult am stat decât am mers.
Hai, Tudor, să sortăm culorile, să le băgăm în pungă, să citim din carte, nimic nu mergea. Cred și eu, în cele atâtea ore de stat în mașină simți că prinzi rădăcini ori mâncărici în fund. Atunci i-am zis:
-Ai vrea să ne ținem de mână și să ne uităm la lună?
Parc-am apăsat pe-un buton. Imediat a dat din cap aprobator, în secunda doi era în centuri copilul, ne țineam de mână și căutam luna de pe cer. Ce romantic, mă topeam să-i simt mânuța caldă înfășurată în jurul degetului mare al meu.
Câteva puține curbe și multe minute mai târziu, era aproape 11 noaptea, noi pe Valea Oltului -stăteam. M-au luat nervii pe sus, știți, unul din momentele în care îți vine să te arunci pe geam.
Atunci, copilul mi-a întins o mânuță și, cu cealaltă, mi-a arătat luna de pe cer…
foto via Shutterstock, iubire mamă copil
Cristina
Îmi aduc aminte perfect cum era să stau în spate, lângă Alex și să îl distrez până la Oradea (și înapoi). Noroc că dacă adormea, dormea și 2 ore și noi nu ne mai opream deloc cu gândul să ajungem odată. Când Sara era mică a avut o perioadă când urla în scaunul de mașină așa că am rărit-o cu plimbările. Acum ei se distrează în spate și eu mă chinui să îi văd din față. Nu de alta dar uneori mi-e ciudă că nu încap mai bine între scaunele lor ca să stăm toți trei și să facem party. 🙂
Miruna
Chiar mă gândeam azi când am văzut că te strecori între scaune, oare cum ai rezista până la Oradea :)))
Cristina
No way, Jose! :))
Simo
Sa ma bucur ca al meu e inca mic si sta linistit in scoica.
Miruna
Da’ si cand ti-o arata luna tinandu-te de mana… ❤️
Ivan Gheorghe Ion(Nelu)
Se plictisesc repede trebuie sa vi cu ceva nou sa-i atragi atentia ,dar drumurile lungi sunt de nedescris cu copil mic in scaun auto.Eu zic lasa ca vei creste mare si totul va fi bine.
Miruna
păi deja e bine, că mă uimește el pe mine cu răbdarea lui. Totul stă să nu ne-o pierdem toți deodată :))
Andreea D
So, so sweet. Partea cu luatul de mână, nu aia cu ziua pierdută pe drum. 🙂
Simona
M-ai topit cu finalul 😍
Miruna
imaginează-ți pe mine!
Raluca
Noi am avut noroc, nu faceam nici foarte des drumuri (2-3 pe an), dar si cand faceam, pe ruta Constanta-Pitesti, copilul dormea si cate 3 ore. El era fan masina, iar pentru noi era o placere sa putem pleca cu el.
Miruna
Nu înțelege greșit, nici drumurile noastre nu sunt horror, că altfel nu ne-am mai porni. Tudor e obișnuit în mașină, circulă des de când avea 3 luni… Doar că sunt momente în care îți vine să-ți iei câmpii. Mai ales că acum nici nu am făcut pauze, fiindcă oricum am stat mult în mașină, în coloană pur și simplu.
Ioana
Aaa, ce amintiri! Ce cosmar! Am incercat tot, de la catei pe casa pana la pisici care inoata. Adevarul este ca lor le trece ceva prin cap, insa pana apesi butonul potrivit dureaza. De cate ori am facut ca avionul… in zbor.
Miruna
mor de râs :)))
Otilia Ciulanescu
Si pentru noi e greu cu masina…in fiecare an mergem in concediu pe Cheile Nerei. Acesta e al doilea an cu bebelina. Anul trecut, cand avea 3 luni am facut un drum de 3 ore in 6 ore…cu opriri, alaptat, schimbat si plans…mult. Anul acesta am ajuns in 4 ore jumate…si cu plans mai putin, deci am progresat.😊 Trei adulti ne-am perindat pe rand in spate ca sa diversificam joaca. Se obisnuieste pe masura ce creste si sper ca va fi din ce in ce mai usor, mai ales ca locul unde ajungem e de vis.
Miruna
Se obișnuiește dacă mergi des. La noi sunt perioade când se uită singur pe geam sau își face de lucru cu câte ceva. Dar apoi își pierde la un moment dat răbdarea, e și normal. Vă doresc drum bun și concediu plăcut!
Alta Miruna
My god. Ne asteapta un drum de 20 de ore cu masina. E drept, ai mei sunt puutin mai mari… brrrrr
Miruna
20 de ore??? Dar avion?
Alta Miruna
Too mainstream:)))
Ioana
Eu cam vreau sa ii invat pe ai mei sa se plictiseasca. Sa ma explic, facem jocuri in masina, de-a telefonul, de-a gps ul, cautam culori pe camioane, numaram eoliene, daca sunt in spate cu ei, ne mai uitam pe o carte, mai lipim, etc. Dar in general, cum avem si masina cu 4 locuri pentru drumurile relativ scurte adica sub 5 ore pe sens, nu prea vreau sa se obisnuiasca sa fiu eu mereu acolo.
Si cred ca e bine si pentru viitor, pentru ca uneori ne aflam in situatii in care nu avem nimic cu care sa ne ocupam si pur si simplu trebuie sa avem rabdare, sa ne plictisim.
Incercam mereu sa programam plecarea astfel incat macar unul din ei sa doarma in masina cat mai mult. De pilda am plecat la un drum de o ora jumate pe autostrada pe la ora 9.30 pentru ca cel mic de multe ori e obosit si daca i se da ocazia doarme la ora aia. Cand ne-am intors, erau deja obositi dupa o zi de joaca, au dormit in masina si i-am transferat usor in pat. Cand facem drumuri mai lungi, de obicei avem o masina cu 5 locuri, clar ca nu or sa doarma tot drumul, dar macar o parte din drum tot e bine daca dorm, ajuta si la destinatie sa fie odihniti. Uneori stau in spate, cu ei, dar in general, am observat ca daca sunt eu acolo, ei nu dorm.
Miruna
da, fix despre asta discutam și noi acum. Dacă oare e momentul să mă mut în față.
Lavinia
Noi nu mai oprim pentru alăptat de vreun an, de când am început să exersez poziţii de room service (mai mult sau mai puţin comode, de obicei mai puţin) – aplecată peste scaunul ei. 🙂
Problema e că sună cam des la room service, iar eu n-am centură. Dar trăgând linie, e avantajos. 🙂