Am citit asta pe undeva, îmi pare rău că nu mai știu unde. Într-o carte. Inițial, am zis, ce prostie! Gândindu-mă la toți dinții ăia mulți fracturați pe care i-am reparat la viața mea. În UK, era în mare vogă rugby. Veneau puștii cu bucăți de incisivi în mână sau chiar cu ei întregi în șervețel, de ziceai că i-au primit la superofertă. Apoi nu mai spun de copii căzuți în freză, buze sparte, sânge, dinți înjumătățiți. Deci clar, era o prostie ce-am citit, autorul ăla nu știa nimic. Rolul unui părinte e să se îngrijească de copilul său, în primul rând de integritatea sa fizică. Oasele și dinții nu vi se par destul de importanți?

Continuare

Mi se întâmplă ceva fabulos, prieteni. S-ar putea prea bine să aibă zero impact pentru voi, dar pentru mine e de-a dreptul pur și simplu fenomenal. E o lecție pe care nu mi-ar fi putut-o da nici cinci psihologi, un coach (n-am nevoie de mai mulți, fiindcă știu unul grozav), zece doctori și șapte popi. E viața însăși, doamnelor și domnilor, acțiune, motor!

Continuare

(prima poză cu Tudor în scaunul auto, în casă. Încă era prea mic.)

Vă spun din start că acest articol nu este plătit, este scris din capul meu și după o experiență de aproape un an și jumătate cu acest scaun, nu cu altul. După ce-am trecut printr-un accident (minor) cu acest scaun, nu cu altul.

Am inclus în articol frânturi din lungile mele conversații cu Maria Apetrii, doamna Axkid România, care m-a ținut de mână în tot timpul alegerii, instalării și folosirii scaunului. Sunt explicațiile ei pentru mine personal, nu sunt comunicate de presă ori compuneri menite să vândă ceva. Nu e un articol compus în calitate de vreun expert, ci din postura unei mame care a căutat și ales pentru copilul ei ce a crezut că e mai bun și care a adunat informația pe care a strâns-o pentru uz personal, într-un articol care sper să vă lămurească pe cei în căutare de scaun de mașină pentru copilul vostru. Cea mai mare comoară. Știu că vreți să o păziți ca pe ochii din cap.

Continuare

Adevărul e că mulți părinți de acum 30 de ani, actuali bunici de toddleri, spun asta. Voi nu făceați niciodată tantrum, când erați copii. Poate asta e o boală modernă de care suferă pruncii zilelor noastre fiindcă părinții lor sunt așa niște experți.

S-o luăm pe rând.

Continuare

Părinți care-și caută cheile, chiloții și telecomenzile prin gunoi, pe după dulapuri sau chiar în WC. Îi cunoașteți? Sunteți unii dintre ei?

Continuare

Mi-a scris cineva în seara asta despre ceva ce s-a întâmplat cu copilul ei, un episod după care s-a simțit vinovată și zicea ceva de genul că și-ar dori să fie o mamă-eroină ca mine sau ca alte bloggerițe ale căror nume nu le vom da.

Continuare