Boala de care mă tratez: Așteptarea

Mi se întâmplă ceva fabulos, prieteni. S-ar putea prea bine să aibă zero impact pentru voi, dar pentru mine e de-a dreptul pur și simplu fenomenal. E o lecție pe care nu mi-ar fi putut-o da nici cinci psihologi, un coach (n-am nevoie de mai mulți, fiindcă știu unul grozav), zece doctori și șapte popi. E viața însăși, doamnelor și domnilor, acțiune, motor!

Se dă una bucată de soț plecat la un curs câteva zile. Perioadă care se suprapune pe una și fix aceeași bucată în care și mama e plecată din țară, că așa-i când se aliniază astrele și universul vrea să îți arate lucruri evidente. Că altfel ar fi venit precis mama la mine, pe scurt. Și atunci eu aș fi plecat într-un concediu din gospodărie, din mămicie, cam din tot. Fiindcă ăsta e efectul mamei mele: când e ea prin preajmă, eu dorm. Ăsta e concediul meu ideal de la momentul ăsta.

Deci se dau câteva zile doar eu și pruncul meu de doi ani și-un pic.

Perspectiva unui timp petrecut singuri nu mă sperie. Mă bucură nespus, chiar. Fac planuri, fac program, fac de mâncare. Ba chiar și cu mătura dau, așa să vă imaginați.

În prima zi, mergem la Zoo cu mașina. Seara adoarme la 8 jumătate, frânt, la sân. Nu prea a fost cine-știe-ce la Zoo în București, probabil la Viena ar fi fost diferit, dar a fost ceva nou, am alergat 90 de minute neîntrerupte, am mâncat fructe pe băncuțe, am purtat dialoguri cu papagalii desenați pe pereți. A fost altceva.

Doar că, după 40 de minute de somn neîntors în patul mare din dormitor, s-a auzit din sufragerie un glas de bebeluș semiadormit, dar destul de bine trezit, încât să pronunțe perfect: ma-ma. De două ori. Ma-ma.

Mama înseamnă multe, dacă nu știați, atunci când ai doi ani. Doar că, de data asta și în acest context, nu însemna: mi-e somn, hai să mă mai adormi un pic. Era un ”mama” care însemna mai degrabă ”m-am trezit, gata, sunt pregătit, hai să ne jucăm”.

Doar că cea nepregătită eram eu. Și vecinul de deasupra, care n-are nicio vină că noi ne-am dus la zoo și am dat bis somnului de prânz seara, la 8.

Hmmm…

Sunt momente în care toate strategiile unei mame de a convinge sau determina copilul să facă ceva, în acest caz să doarmă, dau greș. Acesta era unul dintre acele momente.


În a doua zi, ne-am alergat prin casă, ne-am ținut strâns în brațe și am stat ilegal de mult în pijamale amândoi. Am mâncat căpșuni la amiaz și el a sărit peste somn. Apoi a mers să ude florile la doamna Vasilica, eu am mers la o întâlnire scurtă, cu mașina, în trening, ca o doamnă ce sunt. Seara ne-am mai ținut un pic în brațe (am văzut un colț de molar ce răsare de sub gingia din partea stângă, deși s-ar putea să n-aibă nicio legătură și pur și simplu să mă iubească foarte mult), ne-am mutat trupurile la loc în pijamale și el a adormit neașteptat de rapid. Iar eu mi-am petrecut seara cu zece degete mute și o mamă aproape supărată că băiețelul ei a adormit. Ceea ce nu mi se întâmplă prea des.


În a treia zi, am fost la ferma animalelor, nu mai fuseserăm niciodată până atunci. Eram acolo trei vaci și noi doi, iar vacile nu sunt o metaforă. Puțină lume adică, ceva nemaipomenit în acest loc. A fost minunat, obositor, interesant, cineva mic a mai zis vreo douăsutecincizeci de mii de cuvinte noi cu această ocazie, dintre care maică-sa a înțeles mai puțin de opt, dar asta e. Trecem printr-o perioadă în care aș putea băga mâna în foc că băiatul meu ori vorbește ceva dialect de greacă veche ori inventează o nouă limbă secretă. El vorbește mult, eu înțeleg puțin, dar nu îmi pierd speranța. Dezavantajul e oricum la mine, căci el înțelege tot ce zic eu. Nu și invers, deși uneori ai putea crede că-i citesc gândurile. E cam singura explicație oricum.

Seara, ne aștepta mâncarea caldă acasă, curățenia păstrată în colțuri, toate jucăriile împrăștiate pe covor, fix așa cum le-am lăsat.

În a patra zi, a venit taică-său, în a cincea, bunicii. Și viața noastră a reintrat în normal.


Ce m-a dat peste cap a fost cam ca în bancul ăla cu evreul. Sau legenda sau ce-o fi. Când se duce la rabin să-l roage să se roage pentru o casă mai mare sau așa ceva, că el locuiește cu nevasta și amândoi copiii într-o singură cameră. Și sunt, cum se spune, destul de înghesuiți. Iar rabinul îi zice să facă așa: să bage în casă calul, vaca, porcul, câinele și să locuiască o săptămâna așa. Apoi, să îi scoată pe rând și să vină să-i spună cum e.

Pracic, i-a schimbat perspectiva.

Iar pe mine, zilele astea, m-au vindecat de așteptări. Atâta tot.

În prima seară, când el nu dormea și mie îmi era somn pe la doișpe noaptea, după a nu-știu-câta tentativă de nani-nani-puiu-mamii, am decis să schimb perspectiva. Și accept realitatea și să mut atenția. Și, uite-așa, am făcut cea mai grozavă petrecere silențioasă din câte ați văzut. Am spart și baloane pe mut, am și dansat pe covor, să nu tropăim în altă parte, am spus povești fără să le citim, ce știți voi. Distracția de pe lume.

În a doua seară, după ce a adormit, mi-era dor de el și-am adormit și eu.

În a treia seară, mi-am dat seama că am avut trei zile de vis. Și că, a naibii să fiu, dacă înțeleg de ce nu pot să am toate zilele de vis.

Deși cunosc răspunsul la această întrebare. E boala de care sufăr, așteptarea.

Să vină bărbatul de la serviciu. Să vină ora de culcare. Să terminăm de mâncat. Să facem băița. Să ne spălăm pe dinți. Auleu, a adormit copilul și nu i-am făcut băița! Nici în seara asta?! Iar a venit bărbatul obosit. Da’ ce, eu nu-s obosită? Eu n-am drepturi, numai el? Ia să îl critic puțin. Ce câștig prin asta? Nimic, desigur, dar mai trece timpul un pic. Plus că, să fim serioși, e normal să te aștepți să fii frântă că doar ești mamă. Și orice mamă e frântă la un moment dat.


Habar nu am avut cum vor fi aceste trei zile. M-am gândit doar cum aș putea profita de faptul că am mașină (pe care, de obicei, o ia soțul meu) și, în rest, cam totul a fost flexibil ca un elastic de păr.

Bineînțeles că ne-a fost dor de tati, bineînțeles că prezența lui ne-a lipsit la amândoi mult. Dar eu, ca mami, m-am descurcat excelent. N-am stricat copilul, n-am țipat decât o dată când cineva mic și-a înfipt o unghie foarte prost tăiată, la mine în sfârc. Na, sunt și eu om, nu sunt vreo eroină 😛 M-am spălat pe cap cu el lângă mine, am scris pe blog, am vorbit cu papagalii, a fost chiar megadistractiv.

Ca evreul ăla, doar că în oglindă. Am scos așteptările din casă și, brusc, am văzut cât loc pentru distracție aveam în tot timpul ăsta, de fapt.

Iar intuiția mea se dovedește îndreptățită: răspunsurile nu sunt niciodată la psihologi, doctori sau popi. Soluțiile sunt întotdeauna la tine.

foto Unsplash

Articolul anterior

Oamenii nu mai merg la iarbă verde

Articolul următor

Cum să NU îți crești copilul -învățăminte de la Klara Hitler, mama celui mai celebru criminal german

23 Comentarii

  1. Elena

    Da asa este,noi avem cheia cum s ar zice…si eu azi am vazut un colt de molar in gingie…a fost maraita galusca dar ce sa,i faci…trecem noi si pe asta. Viata e ca un carusel plin cu emotii. Sa ai o saptamana frumoasa!

    0

  2. Îmi place mult concluzia ta. 😉

    1+

  3. Denisa

    “Iar intuiția mea se dovedește îndreptățită: răspunsurile nu sunt niciodată la psihologi, doctori sau popi. Soluțiile sunt întotdeauna la tine.”
    Si mie imi place mult concluzia ta.
    Sunt buni insa si psihologii, doctorii sau popii cand te ajuta sa te regasesti si mai apoi sa-ti dai raspunsurile sau solutiile la problemele pe care le ai.
    Asa de bine m-am regasit si in ” stat ilegal de mult in pijamale”, ” mancat capsuni la amiaz”, “curatenia din colturi”:), se simte de la distanta ca ati profitat de fiecare moment.

    0

    • Uneori psihologii sau preotii te pot ajuta sa gasesti raspunsurile mai rapid, dar nu sa ti le dea gata formulate. Daca le primesti asa, schimba psihologul. E ca faza cu proful ala de anatomie care ne-a zis in anul intai sa luam cartile de la biblioteca, fiindca au avantajul ca-s gata citite.

      Raspunsurile si solutiile pentru noi doar noi le stim. Psihologul ne poate ajuta sa le gasim mai repede, atata tot.

      3+

  4. RD

    Suuper suuper breakthrough!!! Sa te prinzi ca “forma de existenta” ( manifestare) este .. “asteptand”.

    Ca in prezentul continuu din engleza “I’m writing….” , dar ca varianta reala este “Eu sunt/ exist asteptand ..” [ suna ca naiba in romana 🙂 ] desi ai pornit de la “Eu sunt iubind / mamicind / implinind vise de pui de acum sau de alta data … ”

    Eu mi-s .. țopăind de bucurie! 🙂

    0

  5. dia

    Pai la noi când e conferința/curs e vacanța:)) deja am bifat 2 de cate o săptămâna cu băieții. Și abia o așteptam pe următoarea:)) eu la curs, ei la plimbare, ca oricum îmi asigura pat king in hotel:))

    0

  6. Mihaela

    Iti recomand Edenland, langa Bucuresti. Ajungi repede, pe dn1. Au animale, loc de joaca, plus multe activitati pe care le poti face.

    0

  7. Da.. Astept sa doarma sa pot gati, astept sa se trezeasca sa mergem pe afara… Si uite-asa trece ziua. In alta ordine de idei, cum e la Ferma? Si noi avem in plan sa mergem.

    0

    • E super fain la fermă, când am fost noi nici nu era lume. Doar că nu știu dacă nu e un pic mic Tudor al vostru. Oricum, pentru 12 lei sau cât e intrarea acolo, nu e așa mare baiul. Vă distrați voi, nu vrei să știi cum a fost cu mine.
      Mângâiam un pui de capră pe bot, Tudor mângâia și el, la care eu ziceam: Ce drăguț e mieluțul ăsta al caprei, măi mami.
      Am simțit, știi cum simți fără să vezi, că celor de lângă mine le-a căzut fața și li s-au întâlnit privirile pe la spatele meu. LOL. Atunci, am decis că e momentul să merg să citesc despre mieluțul ăla, care era, de fapt, ied.

      Mai încolo, nu știu ce am zis de niște găini duse la coafor și de țîța vacii, după care oamenii mi-au zis că sunt simpatică, deși inițial credeau că-s doar tâmpită. :))

      2+

  8. Anne

    Fenomenal articolul, l-am urmarit ca pe un film bun. Si eu patesc fix asta, am bona part time si cand vine randul meu sa stau cu copilul ma apuca disperarea la cat de greu o sa treaca ziua… si de fapt de cele mai multe ori iese o zi ghidusa daca reusesc sa dorm cand doarme copilul. Imi deschide ochii efectiv… hey mum, remember, just the two of us… it’s so much fun…

    0

    • It is… 🙂 dar sunt importante și bona, și pauzele.

      0

      • Anne

        Pt mine sunt vitale si bona si pauzele, nu contest. Comentez rar, FB nu am, dar remarc de ceva vreme un altfel de scris, mai deep, mai axat pe interiorul tau. O fi consecinta sleep deprivation:) eu cateodata pot sa jur ca aud cum creste iarba:))) 3 ani jumate de nopti nedormite m-au schimbat pana la nivel de celula, sunt alt om:(

        0

        • Apreciez mult că ai făcut o observație atât de atentă. E ca și când mi-aș fi schimbat cărarea la păr și tu ai fi observat 🙂 Da, se întâmplă lucruri, cred că e de bine. Mă redefinesc în noul rol, în care mai am grijă de încă cineva în afară de mine, învăț să mă împart și să mă multiplic, să prioritizez, să dorm.

          Cred că e normal să te simți altfel. Nu numai de la somn. Dar mai cred și că există multe lucruri bune de cealaltă parte a oboselii. uite, ăsta e bun de titlu de articol pe viitor 😉

          0

  9. CristinaM

    Mda… asteptarea- “ma omoara” incet dar sigur… poate reusesc, totusi, incet dar sigur sa ma tratez 🙂

    0

  10. Alexandra

    Asa am si eu impresia ca “astept”: mesele, somnul, ajutorul soțului, ora mea de libertate… si “așteptarea” creează “așteptări” adică încep sa am pretenția ca totul sa decurgă conform planului…lucru care nu-i posibil tot timpul. De cand am realizat ca asta e un lucru dăunător, parca mi-e mai bine, ma simt mai prezenta, mai vie. Stare care sper sa țină cat mai mult. Ma bucur cand citesc articolele tale, exprimi gânduri atat de naturale si soluții umane la probleme care pe mine ma frământa. Iti multumesc si iti doresc numai bine!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 178 queries in 0.474 s