Nu există mamă-eroină*

Mi-a scris cineva în seara asta despre ceva ce s-a întâmplat cu copilul ei, un episod după care s-a simțit vinovată și zicea ceva de genul că și-ar dori să fie o mamă-eroină ca mine sau ca alte bloggerițe ale căror nume nu le vom da.

Știu cum se simte. Fiindcă o am pe mama mea drept exemplu, care e mult mai eroină decât aș putea eu vreodată să fiu.

Mama mea e steluța din titlul acestui articol.

Ea poate să se culce la 12, să se trezească la 5, să bea o cafea, să facă 2 fripturi și 3 ciorbe, iar la 8 să înceapă să cânte și să danseze cu cineva mic, la 11 să iasă în parc, să se ascundă și să se alerge, iar la 1 să împingă jumătate de oră la căruț, dacă-i nevoie, până adoarme cineva mic. Și în tot timpul ăsta să nu șadă nicio secundă.
Mama mea e genul care face 10 drumuri de sus și până jos, fără să te facă să te simți prost că nu mergi și tu măcar o dată. Mama mea e genul care conduce de la Sibiu la București, după care aterizează direct în parc sau pe covor, care poate avea grijă de un băiețel adorabil în timp ce mai face 3 fripturi și 2 ciorbe, le împachetează în genți frigorifice pe care le aliniază la ușă, tu numai să le bagi în portbagaj. E genul care aleargă duminică dimineața să consulte un bebeluș în erupție dentară, nu fiindcă ar fi vreo urgență vitală, ci fiindcă știe că o altă mamă undeva tremură și-i panicată. Mama mea e genul care ar opri circulația de pe stradă când doarme fata ei (adică io). Dar, după cum ziceam, mama mea e steluța din titlul acestui articol și excepția care întărește regula, deci nu vă luați după ea.

Acuma noi, muritoarele de rând, deși uneori mă întreb și eu cum am putut ieși așa cum mă știți din material ca ăl’ sus, adică de stele.

Noi nu suntem eroine. Noi avem zile bune și zile rele. Noi avem nevoie de somn și de weekend-uri goale. De un masaj seara și de timp singure-n baie.

Dacă-mi citiți vreodată articolele din urmă, o să vedeți că una dintre principalele mele ocupații e să mă plâng. Am încredere că oricine m-ar încadra la categoria ”eroină” nu mă cunoaște și nici blogul nu l-a citit foarte atent. Nu sunt nici jumătate de steluță, nu-mi iese nici măcar o friptură la cuptor.

Mie mi-e greu să mă trezesc dimineața, asta îmi e cel mai greu. Aș da orice pentru încă un sfert de oră de somn, indiferent cât e ceasul.

Uneori, singurul lucru care mă oprește să nu plâng de oboseală e vârsta pe care o am. Să plângă un bebeluș nedormit e una, să plângă o tanti cu copil e alta.

Alteori nu-mi place de copilul meu. Îl iubesc tot timpul și necondiționat și îi spun asta și când nu îmi place de el. Exemplu. Nu îmi place când țipă. Deși știu că o explicație din asta parapsihopupu (cum îi place unei prietene dragi să zică) e că pruncul urlă ca tu, adultul, să îți schimbi frecvența și atenția. Să te scoată din ale tale cele grele și să te aducă în ale lui, cele ușoare. Doar că sunt și eu obosită și cu nervii întinși. Iar copiii care urlă nu mi-au plăcut niciodată, nu cred că o să încep acum.

Mai țip și eu. Să ridice mâna acele mame care nu au țipat niciodată și nu suferă de amnezie temporară. Steluțele să se abțină, vă rog. Am țipat, copilul s-a speriat atât de tare, încât a început să plângă instantaneu.

Am trântit dulapuri. Uși, de fapt. Le-am trântit de, vă zic, dacă vreți mobilă de bucătărie, vă recomand furnizorul meu. Face mobilă rezistentă. După care a început și copilul să trântească lucruri când se enerva, de m-am lăsat și de acest obicei. Frustrată, desigur. Acum, nu mai poate omul nici să trântească uși în casa lui 😛

Nu i-am dat de mâncare. Nu fiindcă sunt o leneșă netalentată (deși netalentată sunt), ci fiindcă nu mai aveam resurse umane pentru a găti altceva. Când copilului nu îi place ce i-ai pregătit, deși în alte o sută de ocazii ar fi devorat pastele alea cu brânză, nu i-am mai pregătit nimic. Planul meu B e ”Trăiască țîța”.

Nu i-am făcut baie în fiecare zi. Fiindcă nu pot s-o fac și pe asta. Sunt o mamă care a lucrat cam de când acest bebeluș avea 3 luni, deși scrisul pe blog nu se pune ca lucru fiindcă îmi face plăcere. Mda… Dar se pune ca timp, ca energie, ca multe cafele băute în loc de dormit. Vă promit că nu a pățit nimic copilul, iar după ce a stat în picioare și a dat de duș, a fost ceva mai împăcată conștiința.

Mă trezesc că îi pun etichete, când e prea târziu, după ce i-am pus. Sau că nu reacționez când îi spun alții lucruri despre el. Deși, de fiecare dată când mă ”prind” că fac asta, mi se pare bine într-un fel și îmi spun că va trece mai mult timp până data viitoare când voi comite acest păcat.

Alteori, simt că nu i-am luat apărarea pe cât ar fi trebuit. Că l-am dezamăgit rău. Exemplu. Eram la lift, fix în săptămâna cu cazul ăla celebru al pedofilului, îl știți. Vine o vecină la Tudor, se gudură pe lângă el și încearcă să îi ia mânuța să o pupe. Copilul se retrage, ea zice, da’ stai că nu îți fac nimica, doar te pupă și tanti un pic. Iar eu, în loc să-i zic, piei, babă nebună, cum îți permiți să pupi copii necunoscuți în lift, tot ce pot să screm pe gură sunt următoarele cuvinte de om inteligent: ”Nu vă supărați, doamnă, că nu vă cunoaște nici el…”. Îmi vine să-mi dau palme și acum când mă gândesc.

Nimeni dintre autoarele blogurilor celebre pe care le citiți, de la noi sau de la ei, nu este o mamă-eroină. Dar la ce bun dacă am scrie doar despre asta? Oare ar motiva pe cineva să fie mai bun? Oare s-ar simți vreo mamă inspirată? Probabil că nu. Dar asta nu înseamnă că nu suntem toate femei cu pete de scos de pe haine, cu copii de îmbrăcat când nu vor, cu gestionat tantrumuri prin magazine.

Cu toate greșim în fața copiilor noștri câte un pic. Ce fac eu când mă simt vinovată, îi explic ce s-a întâmplat, cum m-am simțit în acel moment și care a fost contextul.

M-am enervat că am vărsat laptele în loc să îl pun pe masă, fiindcă azi-noapte am dormit foarte prost și asta m-a făcut foarte obosită. Când sunt obosită îmi e foarte greu să fac orice, chiar și să curăț un lapte vărsat de pe jos. Îmi dau seama că te-ai speriat fiindcă am trântit castronul. Mă ierți?

Nu știu dacă e o variantă cu care psihologii-eroini și experții de parenting sunt de acord, vă zic doar ce spun eu, nu ce să spuneți dv.

Îmi pare rău că am țipat când nu voiai să îți schimbi hainele, dar deja te rugam de 20 de minute și eram într-o mare întârziere. Mi-ar plăcea mult ca altădată să începem pregătirile mai din timp și mă voi strădui să reacționez diferit. Știu că tu înțelegi și m-aș bucura să cooperezi sau să-ți pui singur pantalonii ăia 😛

Și chiar dacă am făcut și fac toate aceste lucruri, cred în continuare că sunt o mamă bună pentru copilul meu. V-am mai zis că în momentele de josnicie emoțională, recitesc o listă din capul meu. Se numește: De ce sunt (totuși) o mamă bună. Ajută, vă rog să încercați 😉

Pe de altă parte, sunt alte lucruri pe care nu le-am făcut niciodată și pe care nici nu intenționez să le fac:

  • Nu îl lovesc.
  • Nu îl pedepsesc.
  • Nu îl trimit la colț/în altă cameră.
  • Nu condiționez: dacă stai cuminte, îți cumpăr o bomboană etc

Și pentru oricare încălcare a celor de mai sus aș fi dispusă să mă cert ca la maraton cu bărbatul, cu orice bonă sau bunic care ar fi de altă părere. Noroc că nu e cazul, dar poate nu e cazul și pentru că eu sunt un soi de beton încăpățânat când vine vorba de copilul meu. Doar necunoscuții în lift îi las să-l pupe, în rest, cu familia sunt destul de rea 😛

Dragile mele, nu există mamă-eroină, decât dacă vrem noi să existe.

Dacă avem nevoie de ea ca să credem în șansa noastră de a deveni una.

Că doar n-am pus degeaba o steluță în titlul acestui articol oarecum antierou 😉

foto Shutterstock

Articolul anterior

Să iei antibiotic într-o răceală banală e ca și când te-ai lovi la mână și te-ai bandaja la picior

Articolul următor

2 invitații la Conferința Internațională ABA de weekend-ul acesta

29 Comentarii

  1. Gabriela F.

    Mulțumesc 😘😘😘

  2. Gabriela

    Mulțumesc, Miruna!

  3. Roxana

    Eu te contrazic!!! Asa cum suntem,cu defecte, suntem eroine!!! Suntem eroinele lor!! Am face orice pentru ei,ne-am sacrifica pentru ei!!! Deci suntem eroine!😝
    Miruna, ai scris senzational! As crede ca suntem surori!! Parca ai vorbit despre mama mea!!! Care chiar e o eroina!

    • Aici nu e vorba despre ei. E vorba despre între noi. Eu nu vreau să plece de aici nimeni dezamăgită sau întrebându-se de ce e greșită vreo femeie, de ce copilul ei nu are o mamă mai bună. Fiindcă nicio mamă nu e perfectă.

      • Roxana

        Am inteles ce ai vrut sa spui. Ai perfecta dreptate! Din acest motiv am facut un gen de gluma. Toate mamele sunt minunate si unice im felul lor.

  4. Bunica cu bundita

    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  5. Rox

    Felicitari pentru articol, Miruna. M-am tot intrebat in momentele mele cele mai proaste, de cand am nascut, daca exista mama eroina, mama perfecta, care le stie si le face pe toate. Pe internet exista intr-adevar aceasta tendinta de a face lucrurile sa para usoare, de a promova intr-un mod irealist sau mult prea optimist aceasta experienta ca mama sau parinte in general. 🙂

  6. Alta Miruna

    Si totusi…. eu vreau sa stiu secretul mamei tale!! Felicitari voua!

    • mda, nu ești singura.

      • constanta

        Te-ai intrebat vreodata cum se descurca mama ta la varsta pe care o ai tu acum? Nu cumva cam la fel ca tine? Draga mea, omul cat traieste invata iar mama ta a invatat din mers cum sa faca fata, lucru pe care-l faci si tu acum si fara sa-ti dai seama acumulezi experienta,asa ca sa nu te miri ca atunci cand vei fi bunica fiul tau, sau poate vei mai avea si o fiica, va spune ca esti o eroina asa cum spui tu despre mama ta acum.

        • Doamne-ajută! :)) Nu mă gândisem așa.

          • Andra S

            Ba si eu cred exact la fel. Dar cel mai bine intreab-o pe mama ta. Datele problemei sunt probabil schimbate pentru ca ea mai mult ca sigur avea pe atunci mai mult timp pentru familie si mai multe ajutoare. Si iti mai spun ceva: soacra mea este o bunica exact asa precum o bunica cu bundita; in cazul ei insa recupereaza timpul pierdut pentru ca unicul ei baiat (sotul meu) a fost crescut de bunici in timp ce ea lucra la cateva sute de kilometri departare pentru ca asa fusese repartizata.

  7. Mihaela Gaborean

    Vai, zici ca ai scris despre mine😅

  8. Ioana D

    Big, big like!!! Imi place mult sa te citesc, iar acest articol m-a uns pe suflet. 🤗

  9. mihaela

    Si mama e la fel, deci ma intreb ce s-a intamplat in cazul nostru, noua de ce nu ne iese ciorba? Sau ne iese, dar apoi trebuie sa dorm toata ziua.

  10. Mihaela

    Secretul mamei cred ca e dorul.Dupa ce nu ti-ai văzut copilul adult de ceva vreme, iti cresc aripi cand te duci sa il vizitezi si ciorba se face singură.

  11. Ecarulan

    Mie mi se par foarte constructive si articolele de genul asta “si bloggeritele de succes tipa si trantesc usile” 🙂
    Ca altfel, perfectiunea la voi, iar realitatea dezamagitoare la noi 🙂

    Parerea mea despre mamele noastre este ca ele sunt bunici: stiu ca vin si ca stau atat si apoi pleaca, au experienta propriilor copiii si au trecut deja peste stresurile legate de cariera si responsabilitatile exclusive pentru copiii, casa .etc, au o viata in spate in care au invatat sa-si dozeze energiile, asteptarile, au facut de toate si acum stiu ce e important pentru ele si se concentreaza pe asta.

  12. Pentru mine, mamele cu doi sau mai multi copii sunt eroine. Eu cu unul singur abia reusesc sa fac toate treburile, asa ca le stimez enorm.

    • Andra S

      Cine spune ca trebuie sa le faci pe toate? 😀
      Cu doi copii inveti sa simplifici si mai tare problema. Ca sa iti dau un exemplu: la primul bebe am calcat cu fanatism orice pana la 6 luni; la al doilea bebe absolut nimic. Spalat, uscat (se pare ca uscatorul e de fapt o solutie mai buna de sterilizare/dezinfectare fata de calcat pentru bebelusi atopici), purtat!:-)

  13. Ioana

    Wow, mulțumim!!!
    Ești minunată, Miruna!

  14. Eu uneori am senzatia ca nu sunt suficient de mama pentru ca nu reusesc sa le impac pe toate. Lucrez de acasa, bebe are 1 an si imi solicita toata atentia. Mai am o fata de 9 ani care are nevoie de mine, care trebuie ajutata la teme, dusa la inot, stat si cu ea, jucat si cu ea. Plus curatenie, mancare, spalat, calcat. Seara, cand ma bag in pat cad lata.

  15. Miruna 3

    🙂 multumim Miruna..sper sa imi aduc aminte asa ceva înainte de sedinta de divort..cateodata sunt asa de terminata ca as fi de acord cu ce cere..copiii..bani..renuntat la numele lui de care mi as fi bătut joc…dar copiii ar suferi o data in plus..ca de fiece data cand le spunea ca mama lor pleacă de lângă ei pentru ca nu ii iubește ..fie ca plecam la serviciu..sau la mama aflata in mare neputinta..sau la sora mea asemenea.. Culmea e ca si celor mari le vinde asa zise adevaruri despre mine.. si toti le iau ca atare, le comentează si isi insusesc temeinic ca li s ar cuveni dreptul sa si bata joc de mine, sa comenteze , sa isi dea cu părerea ca niste experti despre lipsurile mele sau sănătatea mea mintală .

  16. eu am cunoscut o mama eroina. E mama uneia din colegele fiica mii. Are 4 copii acasa, la 3 ani diferenta, are job (intors la munca de cand copiii aveau 4-5 luni, ca asa e la strainezia) alaptat pana copiii aveau 1 an, reusea sa vorbeasca cu 2 la un loc, sa astepte calm tantrumurile la no 3 si cu no 4 la san etc. Am intrebat cum organizeaza treburile casei (astea ma streseaza pe mine): o tanti la curatenie saptamanal, comanda de la supermarket acasa si de la un producator ce e de sezon (vineri seara la 19) si haine la fel, mananca simplu (mult crud) si cu meniu, etc. Slaba, tunsa scurt scurt si zero machiaje dar un zambet minunat si o seninatate mintala extraordinara (ne vedem serile in parc la joaca cu copiii).

    (mai are fiica mea o colega cu 6 copii acasa si una cu 4 copii acasa, dar mamele nu sunt eroine 😀 )

  17. dia

    Eu clar nu sunt steluța din text, dar nu știu cum am reușit ca pana la 2 ani și un pic ai pruncului sa nu am nici un regret fata de el( și eu sunt o persoana ce in mod normal își poate face remușcări grămada). Încă nu mi-am pierdut răbdarea cu el, nu am ridicat tonul( poate pentru ca doar sa aud un ton ridicat și ma zbarlesc). Ce ma ajuta e sa am grija de mine, nimic pretentios dar un pic in fiecare zi sau un pic mai mult la fiecare câteva zile. Și somnul, pe care nu îl sacrific pe nimic. Încerc sa ma cunosc cât mai bine și sa știu și sa cer o mică pauza când am nevoie înainte sa dau cu fundul de pământ:))

  18. Luminita

    Sunt multe mame eroine, draga mea. Sunt alea care își cresc singure copiii, alea care își lasă bucățică copilului, etc. Da, sunt mame eroine și nu sunt blogarite.

    • Bineînțeles că fiecare e mamă eroină când își depășește limitele, iar mamele fac asta de foarte multe ori pe zi. Ideea articolului meu e că nu prea au rost comparațiile între noi.

  19. Luminita

    Atunci, nu se reflectă corect în titlu care este o “sentința”.Una e să-ți depășești limitele ocazional ( toate facem asta) și alta să ți le depășești din 5in 5 minute. Comparațiile nu au rost, în consecinta, nici sentințele de acest gen.

  20. Maria

    Mersi 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 181 queries in 0.467 s