Mama, către mine: ”Tu nu ai făcut niciodată tantrum”. Sună cunoscut?

Adevărul e că mulți părinți de acum 30 de ani, actuali bunici de toddleri, spun asta. Voi nu făceați niciodată tantrum, când erați copii. Poate asta e o boală modernă de care suferă pruncii zilelor noastre fiindcă părinții lor sunt așa niște experți.

S-o luăm pe rând.

  1. Adevărul e că ”toddler” nu e un termen care să-mi placă neapărat, dar tot adevărul e că durează mult să spui ori să scrii ”copil între 2 și 3 ani”.
  2. Toddler și tantrum sunt acele aproape sinonime pe care e voie să le folosești în aceeași propoziție fără să fii acuzat că ești un cap sec și nu știi când e pleonasm de la o poștă. E voie fiindcă drama unui toddler în tantrum e la fel de mare ca a mamei care-i stă alături și nu știe în ce gaură din pământ să se bage. Sau ca a unui blogger care nu știe ce alt cuvânt mai potrivit să folosească.
  3. Și încă un adevăr: că e plin de părinți experți. Nu i-ați văzut? Sunt peste tot. În parc, la grădiniță, în sala de așteptare de la pediatru. La coafor, la biserică, la Mega Image, pe bloguri. Fiecare a citit ceva pe undeva, din surse incontestabile, dar nu asta îl califică de drept și de fapt la statutul înalt. Ci experiența cu propriul copil. Dacă-s doi, gradul de expertiză e aproape echivalent cu al unui chirurg în mânuirea unui bisturiu, dacă-s trei, la copii mă refer, practic, îți pierzi dreptul la replică. Ai doar o responsabilitate: să-i asculți. Ei știu, că doar au trei copii și tu abia l-ai născut pe primul, pseudoexpert ce ești. Unii mai au și câine pe lângă copii, ăștia-s egali cu Papa de la Roma. Iei notițe când ei vorbesc. Iar dacă au și blog așa ca mine, te-ai ars! Singura salvare e să citești în continuare. :))

Revenind la mamele noastre. Sau, na, la a mea, că nu-mi permit să le vorbesc pe ale voastre. Situația e așa: orice-ar zice de bine despre mine, îl are întotdeauna pe taică-meu girant. El e acel martor care depune mărturie cu mâna pe inimă în apărarea cuiva nu ca să-i ia neapărat partea, ci fiindcă e important să se știe adevărul curat. Și, uite-așa, se dau doi adulți pefect responsabili, care pot povesti ore-n șir cum eu spuneam poezii la 6 luni, făceam caca pe wc la 9. Fermecător, desigur.

Practic, n-ai nicio șansă s-o combați. Pe teorie, desigur. Pe mama, nici măcar n-are rost să încerci. E taur, iar asta spune totul. Deși soțul meu crede că horoscopul e o prostie la fel de mare ca homeopatia. Eu nu mai cred nimic, fiindcă știu cât de încăpățânată e mama. De multe ori o iubesc pentru asta, deși de puține ori e ușor să mă împac cu ideea. Că eu nu-s ca ea, asta vă tot zic și voi nu mă credeți.

Tu nu te-ai pus niciodată în mijlocul unui magazin să urli și să dai din picioare, vor spune părinții noștri aproape în cor, dacă-i întrebi.

Ceea ce-i foarte posibil, deși există câteva explicații deloc mai puțin posibile:

  1. Pe vremea mea, cel puțin, nu prea existau magazine. Și, dacă existau, erau atât de goale rafturile lor, încât singurul motiv pentru un copil să urle ar fi fost să-l scoată cineva mai iute de-acolo.
  2. Cu tot respectul cuvenit, memoria le mai joacă feste. Știu că bunicii (noștri) sunt fermecători când spun povești care încep cu ”în patrușpatru”, dar adevărul e că ni se par fermecătoare doar fiindcă nu am fost acolo să știm că era patrușcinci. Deci nu avem niciun drept să ne putem enerva. Așa și aici: nu putem contesta, dar nici nu putem crede.
  3. Cu tot respectul și pentru noi, nu e ca și când ținem minte tot ce făceam la 2 ani. Deci nu prea știm nici ce NU făceam, ceea ce mi se pare destul de logic.
  4. Plus că, am impresia că tantrum a intrat de curând în vorbire, deci n-aveau cum să diagnosticheze ceva ce nu exista. Asta, până a venit dr. Emmanuel Tantrum în era științei popularizate și pus punctul pe i. Sunt sigură că internetul era deja inventat la acea oră.

Dar tot nu mi se pare cinstit să concluzionăm că noi nu sufeream de boala obsesivului NU, că noi nu făceam tantrumuri în magazine. Că noi acceptam de fiecare dată să ne fie schimbat scutecul, tăiate unghiile, spălați dinții.

Și mi se pare pare greșeală și mai mare să comparăm un copil cu alt copil, chiar dacă acel alt copil eram noi, părinții de acum. Am citit eu pe undeva, dintr-o sursă incontestabilă. Și normal c-am scris pe blog, să nu credeți că nu-s vreo expertă care nu vorbea la 6 luni. Poate depune tata mărturie. 😉

Concluzia: Să ne liniștim. Căci, iată, există o speranță. Mii de studii, mici dar foarte relevante, făcute inclusiv pe familiile noastre, arată că avem șanse mari să uităm. Acea criză de furie din centrul orașului când copilul între 2 și 3 ani era cu cracii-n sus și tu, cu privirea-n pământ. Sau acea scenă de groază din supermarket, când același copil între 2și 3 ani și-a dat seama că și-a luat pantalonii verzi în locul celor gri. Și privirile celor din jur. Ochii lor dați peste cap. Pufniturile printre dinți. Neputința ta, de părinte. Lacrimile cărora le dai drumul când simți că nu mai ai nimic de pierdut. Inclusiv demnitatea. Știu că știm cu toții că nu are rost să ne simțim așa când un pui de-al nostru face o criză doar fiindcă e prins sub o avalanșă de emoții pe care nu le știe direcționa. Știu. Partea bună e că sigur vom uita. Știți de unde știu? Pentru că urmează prea multe momente frumoase cu puiii noștri, atât de multe încât n-o să  mai avem unde le stoca. (Și-atunci vom șterge amintiri din astea trantrumoase.)

Pot depune mama și tata mărturie. 😉

foto unsplash

Articolul anterior

Senatul a adoptat proiectul de lege pentru alăptatul în public

Articolul următor

Cum să-l scapi pe bărbatu-tău de nevasta cicălitoare care ai devenit

54 Comentarii

  1. Ce frumos si linistitor! Mi-a spus si mie mama mea ca eu/noi am fost copii buni, nu am facut crize. Eu tot ma informez, vreau sa stiu cat mai multe. Poate ma ajuta cand ma voi confrunta cu astfel de situatii. 🙂

    0
  2. Gabriela F.

    Mama mea o tine într.una cat eram de perfecta…apropo de perfecționism. Cum dormeam când spunea închide ochii, cum dormeam dusa de mana pe strada când îmi era somn și cu o atenționare de deget știam să ridic piciorul mai sus sa nu mă împiedic, cum mă trezeam cu zâmbetul pe buze când trebuia să coborâm din tren, cum nu am plans niciodată că vreau ceva …ce sa mai…fata de soacra.mea care are numa povesti horror de bărbatul meu…deci…poate e o chestiune de mame de fete devenite mame ca sa le încurajeze 😅…rad eu rad…că sper sa mai am un an până la trantumuri….deși uneori cred că a început perioada…😐

    3+
    • nu te gândi așa. Gândește-te că, orice ar fi, o să uiți. Dacă vrei mai repede, dă-i cu țuică.

      3+
      • Gabriela F.

        Îți trimit și ție dacă funcționează că la noi se face mama ei😅…de țuică horinca 😶

        0
        • doar dacă bem împreună 😛

          1+
          • Gabriela F.

            Eu relansez invitația 🙂 vă așteptăm la noi ☺☺☺să vedeți ce horinca buna face tata socru ☺…și ce bine o.ndulceste buna ( strabunica ) de uiți de toate relele și tantrumurile 😅

            0
  3. OP

    Ai mei, (de cand il am pe bebe) nu rateaza nicio ocazie in care sa-mi spuna cat de plangacioasa eram eu, cate nopti au pierdut cu mine in brate si leganata, si cat de mult urlam de au ajuns sa cheme o tanti sa-mi descante😄 Dar cel putin o data pe saptamana.😂

    2+
  4. Eu sunt sigură că am făcut crize din astea deși nu îmi amintesc. Ce știu e că tare mi-aș dori ca peste ani să nu-mi aduc aminte de cum se pune mai nou Alex (6.5 ani, 118cm și peste 20kg) pe plâns cu jale în mijlocul parcului/trotuarului/drumului că îl dor picioarele și că vrea să îl duc în brațe. Se poate oare? :)))

    0
  5. Mihaela

    Mama de 4 cum sunt, ar trebui sa dau sfaturi pe banda rulanta.Ma abtin, mai ales pentru ca ale mele sunt toate 4 diferite, asa ca am luat-o de la capat cu bebeluseala de fiecare data, bajbaind si improvizand.Ma mai ia valul cu sfaturile asa,scurt, dar imi trece repede.

    7+
    • 4, adică patru??? mă gândesc că e puțin probabil să fi apăsat tasta greșită de 2 ori, aceeași dublă greșeală într-un singur comentariu. Hoooopa. Atât să-mi mai zici, câine ai?

      1+
  6. Mihaela

    Am patit-o si eu cu tantrumuri ca la carte acum vreo 14 ani, fetita cea mare avea 2 ani si jumatate se tavalea pe jos in magazin daca nu ii luam ce voia.Nu era internet atunci, am avut noroc cu o cunostinta psiholog care mi-a spus sa ma pun la nivelul ei si sa ii spun ca o iubesc si ca astept sa se calmeze.Ce priviri imi luam…Dar a trecut destul de repede si nu s-a mai tavalit pe jos.

    5+
    • Uite cum ai sintetizat în 2 fraze esența din managementului unui tantrum 🙂
      doar că îmi strici cercetarea, de ce nu ai uitat?! te rog să uiți :p și-apoi să vii să ne spui că ai uitat 😛

      2+
  7. Gabriela H

    Știi ce e aiurea? Ca pana acum (de 2 ori în 6 luni) în afara tarii nimeni nu s a uitat urat când copila a început sa urle ca s-a plictisit în căruț printre rafturile magazinului. La noi nu exista data sa nu se facă asta mica auzita și sa îmi iau un “hate look”. Mai avem pana sa coboram din copac, din păcate…
    Iar legat de tantrumuri, ți-o trimit pe soacra mea care o sa îți spuna ca fiul ei a plâns tot drumul Huși Mangalia ca a uitat-o pe Moaca acasă (păpușa favorita. Da, jucăria preferata a actualului meu soț era o păpușă, dar asta e o alta discuție).
    Sau alta data, într un magazin, ea cu băieții (ca are 2),sa ii ia un trening ăluia mai mare (soțului meu adică). Și unde nu a început ala micu ca vrea și el și cu tavaleli pe jos și cu trântit prin magazin, de a cumpărat săraca femeie de rușine și ptr ala micu un trening. Mai mare cu 2 numere, ca nu aveau prea multe modele.
    Deci cred ca zice bine Gabriela F ca mamele de fete uita, cele de băieți nu.
    PS: eu am fost cumințenia întruchipata. Unde ma punea, acolo stăteam. Mai e nevoie sa mai spun ceva? :))

    3+
  8. CristinaM

    Bunica mamei si acum ma “lauda”… si imi spune cum statea ea cu mine in brate toata noaptea si se plimba prin casa si ma legana fiindca nu voiam sa dorm si cum urlam continuu iar ea dimineata pleca la C.A.P…aparent cica abia dupa 2 ani m-am decis sa dorm noaptea.
    Am doua amintiri, aveam intre 3 si 4 ani… se chinuia mama sa ma imbrace cu o rochita roz dar eu nu si nu, voiam rochita galbena cu fluturas… pana nu mi-a dat rochita galbena cu fluturas nu m-am oprit din plans si nu a avut cum sa ma scoata din casa… iar o alta: vara, pantaloni scurti cu bretele… nu am plecat de acasa pana nu mi-a pus pe cap fesul cu doi ciucuri lungiiii pe care sa-i misc eu cand dadeam din cap ( memorii confirmate de mama)
    Baietelul meu are 9 luni, momentan: ma mosteneste 😍😂

    1+
  9. Roxana

    Nici eu nu am avut trantumuri😜. Ai mei spun ca eu eram intelegatoare si nu faceam crize. Mama spune doar ca nu dormeam noaptea,in schimb ziua sforaiam la greu.
    Ce sa spun… ma dau si eu mare… nici fii’mea nu a avut trantumuri.😝

    1+
  10. Diana Preda

    Cred că părinții noștri nu aveau atâta timp să ne cunoască în profunzime în copilărie și ne-au etichetat simplu: cuminte/ neascultător. Apoi amintirile lor despre noi tind sa se conformeze etichetei puse, stiu că în familia mea de bază așa se întâmplă. Eu eram cea cuminte, premianta, ascultătoarea, fratele meu rebelul, zăpăcitul, cel cu probleme la școală. Îmi amintesc că am făcut destule boacăne, am spart geamuri, m-am bătut frecvent cu băieții din grădiniță până în clasa a 4-a, dar ai mei au uitat asta și menționează premiile, laudele profesorilor, compunerile si desenele mele. În schimb își amintesc toate prostioarele pe care le făcea fratele meu și aproape nimic pozitiv legat de el când era mic, deși ar fi destule.

    7+
    • e o teorie foarte interesantă, doar că nu știu cum să o integrez în cercetarea de mai sus și teoria enunțată de mai multe cititoare, conform căreia doar mamele de fete țin minte. Poate că țin minte mamele în funcție de sexul copilului, nu în funcție de ele. Deci uită la fete și țin minte șa băieți. Merge așa?

      1+
      • Alexandra

        Cred ca asa merge cel mai bine. Mama, mama de fata fiind, confirma teoria postarii initiale. Pe scurt, si eu am inteles cu vorba buna.
        Soacra mea, mama de fata si baiat, are si ea doua faze: sotul meu a fost un copil ‘rau’, ‘incapatanat si cu o personalitate mult prea puternica’ (la sfarsit mereu adauga ‘ca si acum, de altfel’). Sora sotului a fost ‘atat de linistita si incantatoare’ incat, atunci cand mama si soacra mea se intalnesc, am impresia ca eu si cumnata mea suntem surori de fapt 😅

        PS: personalitatea ‘mult prea puternica’ a sotului pe care soacra mea o aminteste ca fiind cel mai mare defect al lui, o gasesc incantatoare.
        PPS: mama de baiat, toddler peste vreun an si, nu mi-e prea frica, eu sigur am sa uit 🙂 si mama si de catel si de pisica, ma aventurez chiar si la un bebe 2.

        0
  11. Normal ca uitam, de aia ajungem sa facem al doilea copil, si unii cu forme mai grave de amnezie, ajung si la al treilea. Pentru ca ne amintim doar chestiile frumoase.
    Eu cred ca este un bug pe care il avem noi oamenii, pentru a se asigura inmultirea speciei. Undeva avem o supapa pe unde se scurg toate amintirile mai putin placute legate de copii. Si peste ani ramanem doar cu “erai asa cuminte, unde te puneam acolo stateai”.

    9+
    • Anca,e atâta zen în comentariul ăsta, încât nu exclud un al treilea copil pentru tine. Mama Omida din mine a vorbit 🙂 Blog ai, nu știu de câine?

      1+
      • Nu am caine si nici pe al treilea copil nu am de gand sa il mai fac! Este concluzia unei mame care a descoperit ca doi oameni nu seamana deloc intre ei, nici chiar fratii. Copilul Numarul 1 a fost o joaca de copil, numarul 2 ne stoarce de ultimele resurse de energie. Pur si simplu ne-am dat seama ca la facut copii nu e ca la fabrica. Faptul ca ai reusit sa faci un prototip bun, nu inseamna ca atunci cand treci la productie de serie, se vor pastra parametrii primului produs. Deci sigur am inchis taraba.

        0
  12. Si mie mi-a spus mama ca am fost un copil cuminte care nu era tentat niciodata sa deranjeze bibelourile sau prizele de prin casa. 😀

    In schimb, bunica mi-a povestit ca mama a fost un copil fix de-ala care plangea pe strada si se aseza in fund daca nu-i cumparai ce voia. Si zicea gata, nu mai plang, iar la urmatorul magazin era aceeasi poveste.

    1+
    • Dacă la voi e o generație cu și una fără tantrumuri, iar tu ai fost copil din ăla cuminte, dacă o să ai copii… baftă scrie pe tine :))

      1+
  13. Zina

    Adevarul e ca si fiicamea la 2 anișori e de înțelegătoare si cuminte si chiar si mănâncă de bine daca o las o zi intreaga numai afara unde is încă vreo 10 copiii in jur. Asa ca eu o cred pe maică-mea ca eram de cuminte ca doar eram 5 frați, aveam curte mare , multe animale si.la cumparaturi nu mergeam decât pana la magazinul din ” centru”. Deci nu prea apucam să mă plictisesc.

    2+
    • da, măi, și asta e. Când sunt copiii tot timpul ocupați cu altceva cu adevărat fain pentru ei, nici nu mai au vreme de tantrumuri.

      2+
  14. Julie

    Eu cred asa.. ca existau si tantrumuri ( sub o alta denumire) si puseuri de creștere si … Romergan!

    0
    • o, daaaaa. eu luam Romergan! :))) Vezi, întotdeauna există o explicație :))

      0
      • Julie

        Mama a si zis ca ne dadea Romergan cand eram agitate:)) si nu pentru vreo reacție alergica ( ca de altfel ff multi părinți din generația noastra)…
        Din cand in cand mai băga si treaba cu erupția dentară:)

        0
  15. dia

    Uiți ca majoritatea copiilor erau loviți/pedepsiți rapid dacă nu erau “copii buni”. Are mare legătura cu “lipsa” tantrumurilor in vremea aia

    12+
    • Se poate, deși când a încetat vreun copil să plângă după ce și-a luat o palmă?
      Eu nu am încasat niciuna, nici alta, deci nu-s un respondent relevant.

      0
      • dia

        Cunoști frica.. și nu mai faci.. poate prima palma/urecheala nu te oprește din criza respectiva , dar nu mai repeți..nu am pățit-o nici eu, dar vai, cate am văzut la alți, mică fiind

        5+
        • dia

          Mi-am adus aminte de “celebrul”: “dacă nu încetezi, îți dau eu sa ai de ce plânge”…

          1+
      • Marcela

        functioneaza, da…

        0
    • Da, asa e! Plus ca ti-o taiau scurt – “nu ma face de rusine!”. Iar pe de alta parte eu imi amintesc ca am crescut la bunici pana la 7 ani… Nu prea ma lua mama prin magazine… imi aducea haine noi, gata cumparate… cand stateam la bunica, ma trimitea la bacanie sa iau paine, ulei, sifon… Cred ca era mai simpla viata noastra pe atunci… eram inainte de revolutie, program tv n-aveam decat o ora de desene duminica… in rest gradinaream cu bunicul prin curte.
      Acum cred ca e si mai mare presiune pe bietii copii… vezi mai multe in stanga, in dreapta, esti asaltat din mai multe parti, de mai multi oameni….

      5+
      • si eu cred la fel.
        In plus adaug ca la tara avem libertate maxima: alergam, saream, nu acumulam tensiuni fizice si psihice care sa explodeze din nimic.
        De ceva luni am descoperit (de fapt nu eu, o prietena) o bacterie care e in pamant si ce are proprietati faine asupra starii psihice (au inceput sa o foloseasca in recuperarea psihiatrica – Mycobacterium vaccae) – oare nu cumva acea joaca a copiilor in pamant ne-a adus o alta rezistenta psihica.

        0
  16. Ana

    Suntem în era tantrumurilor de vreo lună a început, încă încerc să mă adaptez.

    0
  17. Asta cu uitatul e ca acum vreo doua luni cand a racit baiatul meu pentru prima data si cam rau. Sufeream si eu, dar incercam sa imi pastrez calmul. Stiam ca va trece si ca probabil, vor urma si alte raceli. Dar soacra-mea (mama de baieti, da?) se vaita ca si cand.. Si ma trimitea zilnic la doctor sa il mai vada o data, sa ii dea ceva mai puternic (apropo de subiectul cu antibioticele). Noroc ca nu am ascultat-o (bad daughter – in-law). I-am zis ca si ai ei or fi racit la viata lor si cica “nu PREA” :))

    0
  18. Irina

    Credeam ca doar mama e asa.
    Imi tot repeta..cum am mers eu la 10 luni, si faceam propozitii la 1 an si 8 luni.
    Si nici eu, nici sormea nu am avut treaba sa-i cautam prin dulapuri, sa tragem de sertare, sa umblam la prize. etc
    Bine, la ultima parte concluzia ei e ca eram mai proaste decat copiii de azi. :/

    2+
  19. Anca G

    Prietenul meu are 2 surori care ambele au copii. Si parintii lor mereu imi spun ca nu se poate domne: copiii din ziua de azi sunt altfel, nu stau locului deloc, fac numai prostii si nu asculta. Ca ei cand aveau copii aka prietenul meu si surorile lui totul era diferit. Ei erau cei mai cuminti, cei mai ascultatori, cei mai cei. Mie sincer mi se pare aiurea ca tot repeta asta…. pt ca eu nu cred deloc. Cred doar ca au uitat. Si mai ciudat este ca si prietenul meu a inceput sa spuna: Noi nu eram asa :)) omg

    1+
  20. Ah, eu eram zgatie, ma urcam in toti copacii si aveam genunchii vesnic zdreliti, aduceam toate pisicile in casa pe ascuns si innecam puisorii de 2-3 zile ai bunicii (ii “invatam” sa inoate in butoiul cu apa). Faceam tantrumuri pe care mi le amintesc si azi – de ex. cand mi-a luat mama sosete bleumarin (Doamne, le tin minte si azi… ce scandal i-am facut cu ele si ce tavaleala pe covor!!! i-am spus ca o urasc si n-am mai vorbit cu ea 2 zile – si aveam 3 ani si ceva)… eu eram invatata cu sosete albe cu canafi si dantela… cu care ieseam la joaca si inevitabil ii murdaream in 5 minute – dupa care intram in casa si luam altele curate… ca doar nu erau sa stau asa, murdara!? si saraca imi luase bleumarin, ca sa reziste la murdarie (pe vremea aia bunica spala in albie, cu sapun de casa). I-am taiat rochia buna a bunicii si am facut rochie la papusi, i-am taiat perdeaua din camera buna sa le fac rochii de mireasa… etc. etc…
    Daaaar… la 4 ani am invatat sa scriu si sa citesc, pe la 5 stiam tabla inmultirii, eram eminenta la gradinita si apoi si la scoala… mergeam pe la olimpiade, ma laudau profesorii, etc. (desi faceam prostii si la gradinita, si la scoala, stati fara grija… tot zgatie ramasesem). Ei uite, ei cu astea bune au ramas in minte… nu-si mai aduc aminte cate prostii faceam… si eu v-am povestit doar cateva din cate imi amintesc eu… dar cine stie cate si mai cate am facut… ca aveam stofa…

    Asa ca eu cred ca raman in memoria parintilor evenimentele care i-au marcat cel mai tare… si mandria adeseori depaseste rusinea si nervii creati de niste biete tantrumuri…

    2+
  21. Am facut si la 4-5 ani 😀 – pierdusem o batista, voiam musai sa ne intoarcem dupa.
    In rest, maica mea a zis mereu ca am fost copil cuminte. Evident ca am fost, am crescut la mamaia si ma lasa libera, doar la vaca si in garla sa nu ma bag 😀

    4+
  22. Carmen

    Mamă taur, copiii mei, fată şi băiat, n-au făcut tantrumuri. Fixai ceasul după iei la trei ore când erau bebeluşi. Fiică-mea a făcut la oliță de la 9 luni. Eram tânără şi foarte neştiutoare când am avut-o şi nu mă săturam să stau cu ea. Am pus-o din joacă pe oliță, a făcut, am dansat dansul bucuriei şi apoi a mers lin (bine, mai făcea şi în scutec). Puştiul abia la 3 ani a început cu olița. Ea a vorbit de la un an, la doi vorbea cursiv, el la 2 ani ştia toate literele şi silabisea pe stradă denumirile magazinelor dar până la 3 ani nu a făcut propoziţii. Nepoțelul meu făcea tantrumuri în schimb, în timp ce ai lui erau în culmea disperării eu îl luam în brațe, se potolea.
    Voi n-ați mai face câte un tantrum din când în când? Aşa, cu dat cu fundul de pământ? Dar ei, micuții, când îi necăjeşte câte ceva şi nu pot să exprime. Trec şi fazele astea, relaxați-vă.
    Aşadar, recapitulăm, mamă taur cu copii fără tantrumuri. Şi cu câine.

    Miruna, ai reuşit să te odihneşti?

    1+
  23. Ioana C

    Well, dupa ce ma juram acum ceva timp ca fie-mea manca banana intreaga la nici 1 an – NOT, nu stiu ce a fost in capul meu ( am fost varianta piuree all the way, fara blw) si bineinteles ca o manca pasata – am ales sa nu mai am incredere nici in parerile altora. Timpul face lucrurile sa fie foarte blurry. Iar cum in perioada 0-3 ani se intampla o groaza de schombari, e posibil sa nici nu mai tii minte cu exactitate ce si cum.
    Acum revenind la tantrumuri, vreau ca timpul sa treaca si sa nu le mai tin minte :)) insa momentan la 3 ani si 4 luni sunt inca prezente and kicking !

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 212 queries in 0.689 s