Încep prin a vă spune o poveste. Oricât de arogant sună, mi-am dat seama destul de devreme că foarte mulți oameni sunt foarte proști. Și că, oricât de bine aș înțelege cu capul lucrul ăsta, felul în care totuși prostia lor mă afectează pe mine e ceva mai departe de controlul meu. Exemplu.
Au început și la noi. De când comunicarea e tot mai multă, negociez de zici că io-s președintele fondului de investiții mondial. Iar de fiecare dată când sunt pe cale să cedez, mantra mea e că așa învață.
Am un bebeluș adorabil de 2 ani și ceva. Are un ciuf creț în jurul capului, iar zulufii sunt atât de mulți încât dansează pe ritm când el pășește. Are fălcuțele mele pufoase și capul fix ca al meu. De la taică-său a luat cam toate celelalte. Inclusiv cârlionții sunt moșteniți. Iar ochii sunt punctul de bază, cu gene negre și întoarse ca-n reclame și-n povești. E un copil – aș zice – reușit, ăsta e maximul de obiectivitate de care sunt în stare față de băiatul meu. Chiar e un copil frumos.
Update: Între timp, bebelușul de mai sus are 4 ani și ceva, zulufii sunt și mai mulți și mai definiți, o senzație de copil, cra-cra. Și dac-am văzut că-mi ies frumoși, am mai produs unul care are 8 luni în acest moment și 3 cârlionți în vârful capului.
Socoteala a fost destul de rapidă: copilul (2,5 ani) e încă prea mic să aibă răbdare și rezistență pentru plimbări și prea mare ca să facă doar ce vor alții. Să plecăm fără el nu era o soluție, așa că am decis: luăm și bunicii cu noi.
Nu scrie nicăieri pe interneți chestia asta, eu tocmai vin de la inspectorul constatator, după un accident rutier în care nu am fost vinovată. Toți producătorii de scaune auto recomandă schimbarea acestuia în cazul unui accident rutier, indiferent cât de mic a fost impactul.
Atenție, cele de mai jos se aplică atunci când NU sunteți vinovat. Dacă sunteți vinovat, vă schimbați scaunul pe cheltuială proprie.
Credeam că mai am ceva timp până să ajungem acolo, dar ce ți-e și cu copiii din ziua de azi! Ca să înțelegeți un pic, io nu m-am apucat de fumat de când nu m-ați mai văzut. Nici tatăl copilului meu nu fumează, never did. Mamă-sa copilului, adică eu, s-a lăsat de fumat înainte să se apuce, asta e o istorioară simpatică de parenting gone wild. Nu știu de ce simt nevoia să folosesc aceste englezisme, poate ca să vă arăt cât sunt de cool. O mamă cool, da? Port și niște ochelari de soare în timp ce scriu, nu nimeresc tastele din prima, dar ca să-mi intru în rol.
