Cu câteva ore în urmă, acum 2 luni fix, venea pe lumea asta. Completarea preafericită a unei poveşti de iubire. Un om mic, cu ochii mari şi fără gene. Semăna leit cu frate-său. Mirosea a natură şi a Dumnezeu. Plângea încet, dar din tot sufletul. Respira grăbit şi cu tot trupul. Cunoştea secrete, pe care noi le-am uitat.
Când i-am ținut prima dată capul la piept, după ce brațele mele îl lăsaseră pe fratele său nou-născut, mi s-a părut că are un cap de uriaș. Doaaaamne, ce mare e acest omuleț care, până ieri, era mic!
Unele zile sunt asa
Astazi n-a dormit la amiaz si azi-noapte ne-am culcat la 2. E prima data, multumesc, dar, oricum. Nu intrebati. Colici si program stricat.
Il vad, nu trebuie sa-mi spuna. Cand ma indrept cu fratele lui spre masa de infasat, cand incep sa desfac capse bebelusesti si sa mai rontai cate un picior gras. Brusc, imi amintesc de primul nascut si-l caut cu privirea, chiar daca l-as putea localiza si cu ochii inchisi. O mama stie pur si simplu anumite lucruri despre copiii ei.
Țin minte exact momentul în care am învățat să adorm singură. Era la un Crăciun, aveam bradul în cameră, nu mai știu câte primăveri număram. Cert e că fixam un glob cu privirea și, atunci, m-am aruncat. Ca Nemuritorul sau nenea ăla din filmul cu salturile în timp. Am sărit. Și-am adormit.
