Asta imi arata cantarul acum doua zile, cand l-am cantarit pentru a treia oara din toata viata lui.
Categoria: blondă şi mamă (Pagina 36 din 72)
Aș fi avut nevoie ca puiul meu să lege o noapte de somn pe la 6-7 luni, când n-aveam niciun ajutor, diversificarea era pe noi, iar eu aveam și un blog de ținut. Bine, blogul mă ținea în viață, vreau să spun. O viață paralelă cu cea a scutecelor și morcovilor fierți. Orice mamă are nevoie de o distracție din asta în capul ei, ca să n-o ia razna când nu te aștepți.
Niciodată nu am găsit ceva idilic într-o mamaie care aleargă cu piureul în linguriță după leagănul care se zvântă în parc, poate-poate nimerește vreo guriță flămândă. Nu mi se par distractive nici dialogurile: Gigele, vrei o brânzică, puiule? Sau o sălățică, o supică, niște cărnică? Furculițele la locul de joacă mi se par periculoase. Copiii care fug cu gura plină, niște dezastre pe cale să se producă. Apoi, nu sunt sigură că e vreo diferență între mâncatul la televizor și mâncatul în parc. Nu e tot o păcăleală undeva? Îi distragi atenția, ca să-i bagi ceva pe gât.
Am auzit si eu ca, la al doilea copil, toate se intampla mai repede: merge mai devreme, vorbeste mai devreme, scapa de scutec mai usor. Ce au uitat sa spuna e ca si oboseala vine mai rapid. La primul copil, oboseala aia cronica a aparut pe la vreo doi ani ai lui. Aia de iti pui cheile in frigider, nu mai stii unde te-ai nascut, ai ochii impaienjeniti si rosii, ma rog. Stiti.
Turtă dulce la micul dejun
O mașinuță în magazin
Iaurt cu Mickey de la Mega
Ouă fără gălbenuș
Ca mami să renunțe la tot
A treia înghețată cu gust de vanilie
Poate știți modelul acela de bebeluș, dotat cu senzor din fabricație. Senzor din ăla, care face bebelușul, în momentul în care-l transferi din brațe în pat, să urle ca o alarmă. Noi am reușit performanța de a produce două astfel de modele și nu mă plâng deloc, doar constat. I-aș ține în brațe cât mă țin mușchii și oasele, azi se împlinesc 3 săptămâni de bebeluș nou în casa noastră și mie îmi e teamă că deja am început să uit. Cum arată în prima clipă, privirea lui cea dintâi, degetele mici de la picioare. Îmi place enorm să doarmă la mine în brațe, pe fratele lui l-am ținut vreo trei luni așa. Însă atunci era o situație, acum e altceva. Atunci aveam un soț full-time lângă mine și o bunică făcătoare de tot ce nu ținea de alăptat. Acum, am de făcut mâncare, de băgat la spălat, dar mai ales, încă un copil de iubit și îmbrățișat. Mă străduiesc să ofer atenție și carne caldă, de mamă, dar măcar perioadele când doarme, m-aș bucura, să doarmă fără mine 5 minute, cumva.
