Țin minte exact momentul în care am învățat să adorm singură. Era la un Crăciun, aveam bradul în cameră, nu mai știu câte primăveri număram. Cert e că fixam un glob cu privirea și, atunci, m-am aruncat. Ca Nemuritorul sau nenea ăla din filmul cu salturile în timp. Am sărit. Și-am adormit.
După care, am repetat figura de câte ori îmi era somn. Cred că am mai povestit că nu sunt genul care să adoarmă pe nepusă masă, la televizor ori cu vreo carte în mână. Nu, eu decid că, gata, ne culcăm, sting lumina, închid ochii și sar.
Probabil unul dintre motivele pentru care n-am avut probleme cu somnul copilului meu e că nu l-am pus niciodată la culcare când am avut eu chef, dacă el nu era obosit. Și, boy, de câte ori aș fi avut eu chef ca el să doarmă! Nu, nici când era bebeluș nu făceam treaba asta. Ne duceam la culcare, când vedeam că dă semne de oboseală sau când știam că ar cam fi ora la care ar trebui… Dar nu am avut program din ăla bătut în cuie: ”Tudor la ora 8 are băița, iar la 8.30 și 27 de secunde doarme.” Rutina e una, programul ăsta bătut în cuie e alta. Cum nici mie nu îmi e foame zilnic la aceeași secundă, cum nu mi-e somn identic două zile la rând, cred că nici copilul nu e obligat să-i fie.
Știți cum adesea bunicile au putera de a adormi bebelușii, fără mame? Că ieși și tu într-o seară sau ai o treabă la prânz și trebuie să pleci de-acasă. Știu multe bunici care se descurcă mai bine decât un tată. Și, de obicei, astea-s bunicile materne, oricât de tare v-ați supăra pe mine. Pentru că ele au ceva ce tații urmează să își antreneze: răbdare. Ele recunosc semnele unui bebeluș care vrea să doarmă. Vor ajunge și tații la performanța asta, nu aș vrea să se demoralizeze prea tare. Dar e o combinație între alegerea momentului potrivit și răbdarea de a nu-l lăsa să treacă.
Acum, nu aș vrea să fac pe deșteapta, pentru că știu că sunt oameni care au probleme reale cu somnul, știu că mulți se luptă cu niște insomnii, mai știu copii care până la 3 ani n-au legat mai mult de 40 de minute de somn, iar părinții lor erau pe câmpii. Dar astea sunt cazuri extraordinare, nu de ele vorbim aici.
Țin minte exact momentul când fiul meu a învățat ”să sară”. Eram în mașină, lui îi era un somn de zile mari, dar nu îi venea să închidă ochii. Era în fața ușii cu somn parcă, doar trebuia să treacă pragul, dar pasul ăla mic-mic nu îl putea face. Că era obișnuit cu sânul, că era obișnuit să mă simtă lângă el toată, habar nu am. I-am propus o alternativă: hai să ne ținem de mână și tu să închizi ochii.
A vrut.
A adormit.
După care, a mai cerut el de vreo două ori să ne ținem de mână și nu a mai fost nevoie nici măcar de atât. Ce se întâmplase? Învățase să adoarmă.
Acum, nu zic că e o regulă internațională. Doar cred că să adormi e un proces conștient până la un punct, care se învață. Exact așa, cum nu poți face pipi pentru altul, trebuie să învețe fiecare pentru el cum se face ”saltul”. Omul are nevoie doar de un cadru în care să se relaxeze și să se simtă în siguranță. Așa că, mamelor din lumea-ntreagă, nu mai legănați la ei trei ceasuri până să adoarmă. Mai bine-i alergați încă un pic prin casă, nimeni nu se frustrează, iar, la final, toată lumea cade lată. Altfel, știți că domnul Murphy ne veghează: când vrei să adoarmă copilul mai devreme, atunci are chef de joacă și când vrei să se trezească mai de dimineață, atunci îi vine pofta să doarmă.
Amy
Îmi aduc aminte prima seară în care am dormit singură în cameră. Ai mei mi-au lăsat lumina aprinsă pe hol, iar eu le spusesem să o stingă după ce adorm. Voiam să mă învăț singură și am reușit. Multe nopți am procedat așa și apoi am renunțat la lumina din hol. Cred că aveam vreo 5-6 ani.
Câțiva ani mai târziu, deși nu am frate/soră, i-am rugat pe ai mei să cumpere pat etajat. Îmi plăcea mie ideea. Și mi-au cumpărat. Prietenele mele erau cele mai fericite când dormeau la mine, pe rând, în weekend-uri. 😀
Zina7
Vai , Miruno dragă! Asa credeam si eu pana am avut un bebelus care era in stare la 3 luni sa stea treaz 20de ore din 24 si nu o zi ci si cate o saptamana…2…3…si poate si mai multe daca nu as fi fost eu langa ea sa o pun sa doarma si sa ma chinui cate 2 ore sa imi doarma 45 de min. Si deabia pe la 16 luni o invatat sa adoarma in pat si pe la 2,5 ani legat si cate 4 ore noaptea. Si si acum la 3,8 ani nu doarme nicioodata de amiaza acasa -se pune in genunchi si ma roaga sa nu o pun la somn. Se trezeste la 6 si o pun cu forta si cu lacrimi.la.somn pe la.21 si adoame.pe la 22 (NICIODATA singura).
Dar intradevar cand nu ai un bebelus/ copil ce trebuie ” invatat” sa doarma nu ai cum sa intelegi/ crezi ca exista si altfel de ” specimene”. Oricum sa stii ca exista bebelusi care atunci cand vin pe lume trebuie invatati sa doarma. Oricum nu-i doresc nimănui sa aibă asemenea probleme cu somnul…e groazni.
Miruna
Cred. Nu zic de bebelusi, ci de copiii mai mari, care invata asta la un moment dat. Stiu prin ce ati trecut voi si de asta am si scris ca exista exceptii.
Elena
Pfff… esti norocoasă, să stii. Eu am doi certați cu somnul. Am incercat toate variantele posibile cu fetita mai mare, toate orele de culcare, diferite rutine, diferite povesti, poziții, tot ce ne-a trecut prin cap. Întotdeauna i-a luat minim o ora sa adoarmă, din momentul în care terminăm cu povesti, rutine, chestii. M-am resemnat, pur și simplu atat ii ia ei sa se liniștească și să ajungă la somn. Fratele ei vine puternic din spate, tot asa…
Miruna
Multa rabdare va doresc. Sa treaca perioada asta si sa intrati in era somnului linistit.
Nikoll
Da’ de copil de 2 ani, nepus pe picioare never ever sa vrea brusc sa adoarma doar leganat, ati auzit? Am eu specimenu’ acasa. M-am angajat la 2 ani de la nasterea lui, in 2 saptamani mi-a pus perna pe picioare sa il adorm. Am zis eu nu, nu, nu, dar cum eu eram zombie pe campii (8 ore de munca + 1 de pauza pe care o munceam oricum + minim 4 ore de trafic zilnic nu prea ma lasau sa fiu fresh) am cedat. Si ghiciti ce? 2 ani mai tarziu si o beblusa noua in casa, adica la 4 ani ai lui, el inca adoarme leganat 🤦🏻♀️🤦🏻♀️ Am reusit sa scapam constient de pampers, care mi se parea mult mai complicat si nici n-am fost stresata, am reusit sa il fac sa inceapa sa comunice, finally!, dar jur ca nu stiu cum sa il adorm fara picioare. Povesti nu mai vrea sa ii citesc pt ca stie sa citeasca pe litere singur si ne batem pe carte (vorba vine). De povestit eu, nu prea am lasa spre deloc. cu tv stins nu merge. Cu tv deschis iar nu merge decat fff rar. Mangaiat, nu functioneaza.. Discutat, ciuciu. 🤦🏻♀️
Andreea
L-ai lasat cu creo bunica sau vreo bona care l-a invatat leganat?
Roxana
Mi se pare groaznic sa ai un copil care are probleme cu somnul…
Mama povesteste despre mine ca noaptea urlam cat ma tineau plamanii,iar ziua doarmeam tun. Ziua, neavand cine sa o ajute(bunica mea muncea si avea si ea o alta fiica de 6 ani), trebuia sa isi faca. Tata a fost plecat 1 an la o specializare,deci va dati seama…nici nu vreau sa imi imaginez… dar a iesit soarele si pe strada ei.. la 4 ani am cerut sa dorm singura in camera mea cu lumina stinsa si deaperiile trase. Si de atunci am dormit toata noaptea singura fara lumina.
Sotul meu, in schimb a avut si are si acum probleme cu somnul. Nu doarme… pur si simplu nu inchide ochii chiar daca e foarte obosit.
o femeie
o ruda cu 2 copii. Primul care mai mult de 5-6 ore pe noapte nu a dormit, de la nastere. Celalalt a dormit si 12-14 ore de la nastere, singur. Primul copil si la adolescenta tot asa doarme, 5 ore, diferenta este ca la 5-6 dim. cand se trezeste se descurca singur. Al 2lea si la adolescenta isi doarme o mare parte a zilei.
Seful meu doarme 4 ore pe noapte. L-am intrebat cum dormea copil si a zis ca tot asa. Nu a mai facut mama lui alti copii dupa el, noroc ca il “mai ocupau cu activitati” fratii mai mari. Alta colega de birou zice in weekend apuca sa doarma pe indelete: 12-14 ore pe noapte.
Suntem unici. Formula perfecta nu exista. Doar mare grija ca noi, romanii, avem un pachet de anxietati ce le transmitem peste generatii, comportamental. Inclusiv asta cu somnul.
o femeie
s-o credeti voi. De multe ori m-am pus in pat cu copila si eu am adormit inainte. Ma adoarme ea fara nicio jena.
Si sa stiti ca in copilarie si eu o adormeam pe mamaia, asteptam sforaia si apoi tiptil ma scurgeam din pat de langa ea si ieseam pe gemuletzul ala mic lasat deschis din timp ca scartzia, prin care ma tot intreb cum incapeam si la 16 ani.