Când se naște copilul mic, brusc, celălalt pare foarte mare prin contrast

fratele mai mic mare miruna ioani

Când i-am ținut prima dată capul la piept, după ce brațele mele îl lăsaseră pe fratele său nou-născut, mi s-a părut că are un cap de uriaș. Doaaaamne, ce mare e acest omuleț care, până ieri, era mic!

Când are un frate mai mic, fratele cel mare crește brusc. În ochii părinților lor și în ochii lumii întregi. Doar în sufletul lui, rămâne mic. Rămâne un pui care are nevoie de mama lui.

Când fratele mai mic s-a născut și mi l-au pus prima oară în brațe, mi se părea foarte mic. Aș fi putut paria că n-are mai mult de două kilograme și ceva. Mult mai mic mi se părea, decât Tudor când s-a născut. În fapt, avea cu fix 110g mai puțin. Deci, nesemnificativ.

Uităm, dragii mei, cât au fost de mici. Și când cresc și noi mai facem un copil, uităm că nu sunt mari, doar pentru că așa ni se par.

Și ne amintim când îi vedem cum își trag, cu stângăcie, un fermoar. Cum se cațără pe o scară ca să se spele pe mâini. Când nu pot ține pasul pe stradă cu tine, care te grăbești, că cere de mâncare celălalt copil. Că plâng atunci când se lovesc. Când te cheamă în baie, să faci pipi cu ei. Când te iau de mână să traversezi. Când nu pot adormi dacă nu ești lângă ei. Când doar în brațele tale se liniștesc.

Ce bine că și copiii mari mai rămân un pic mici.

Image by sathyatripodi from Pixabay

Articolul anterior

Vă așteptăm acasă

Articolul următor

Mamele se mulțumesc cu puțin, ca să le ofere copiilor mai mult. Dar și puținul poate fi frumos, când cheltui cu folos (p)

  1. Valentina

    Eu am patit-o la taiatul unghiilor. I le-am taiat fetitei la 3 zile dupa nastere si apoi i le-am taiat si baiatului de 5 ani. M-am trezit zicand: de cand ai ditamai degetele, mami?

    7+
    • Hahaha
      Tin minte ca ma uitam la mainile baietilor prietenilor nostri si mi se parea gigantice. Ma intrebam oare cand vor deveni si ale lui Tudor asa. Bineinteles ca ele nu au devenit niciodata pana in momentul in care a aparut fratiorul lui.

      1+
    • Mi-am amintit citind comentariul Valentinei, cum mama imi taia unghiile atunci cand eram mica. Si mica am fost pana pe la vreo 10-12 ani. 😀

      0
  2. Marina

    Exact aceeași senzație am avut-o și eu, pe cel mare nici nu îl mai pot ridica, are 18 kg. Mi se pare ca a crescut brusc, poate a fost și vara și a avut vreun puseu ceva

    0
    • Da, vara cresc copiii! 🤪😅😅😅
      Al meu a schimbat doua numere la sandale si nu cred ca iesim din iarna cu cizmele pe care le avem.

      0
  3. Nu am copchil mic versus mare, ci unu.
    Mi-am dat seama cat de mare e cand, ca in ultimii 10 ani, si-a luat avant si sarit in pat peste mine si de data asta cele aproape 40 kile si 1.40cm m-au aruncat din pat. Abia atunci mi-am dat seama de ce imi ia hainele… 🙂

    2+
  4. Simo

    La copii se simte altfel diferenta de greutate. Tin minte cand s-au nascut nepoatele mele, la cativa ani – si aproape 1 kg – diferenta intre ele, mi se parea asa de mica cea mica :))
    Si se pare ca intervine uitarea. Cand ne-am intalnit cu niste prieteni ce aveau baiatul de 1 an si Tudor vreo 3 luni, ziceau ca parca nu a fost al lor vreodata asa mic :)) Acum, cand ma uit la primul body al lui Tudor, si mie mi se pare ca a trecut timpul intr-o clipita.

    1+
  5. Melinda

    Miruna, și eu am avut un șoc când am ajuns acasă( prin Iulie nascusem) de la maternitate și l am îmbrățișat pe cel mare , mi s-a părut un “uriaș” 🙈😍…. capul imens , picioare lungi, înalt bine, îmi ziceam in sinea mea, Doamne unde e băiatul meu mic ☺️🥰🥰🥰! Am avut atâtea emoții când ma gândesc 💕💙….

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 177 queries in 0.401 s