Nevoia de mama e, pentru suflet, la fel de mare ca nevoia de aer si apa pentru trup

Il vad, nu trebuie sa-mi spuna. Cand ma indrept cu fratele lui spre masa de infasat, cand incep sa desfac capse bebelusesti si sa mai rontai cate un picior gras. Brusc, imi amintesc de primul nascut si-l caut cu privirea, chiar daca l-as putea localiza si cu ochii inchisi. O mama stie pur si simplu anumite lucruri despre copiii ei.

Isi pune capul pe canapea si-si lasa fundul in sus si se uita. In gol. Ca si cand nimicul ar fi mai bun decat imaginea mamei lui cu un alt copil in brate. Alteori imi zice “sunt singur si trist”, iar eu cred ca stiu cum se simte un om dupa ce l-a calcat tractorul. Asa-mi trebuie daca am invatat copilul sa spuna ce simte inima lui!

Nu l-am abandonat, chiar daca in bratele mele mai incape un copilas. Nu l-am intarcat, chiar daca sanii mei mai cresc un bebelus. Nu l-am indepartat, el doarme tot la locul lui. Dar astea sunt doar fraze de imbatat constiinte incarcate, de mame vinovate. Stiu. Miruna cea care am fost mica si fericita singura la parinti, Miruna cea realista de dinainte de Miruna cea mama de doi copii n-a plecat nicaieri. E tot aici. Desi e cu inima ba franta, ba in al noualea cer, de uneori ma intreb daca sunt in siguranta cei doi copii in grija ei. Daca oare nu e uman imposibil si medical ilegal.

Am grija sa radem in fiecare zi. Sa ne jucam. Sa il pup. Sa merg cu el la pipi si caca. Sa ii fac dus mai mult eu. Sa il spal pe dinti. Il iau cu mine peste tot, ca pe nou-nascut. Il schimb atunci cand se poate si imi exprim dorinta cu entuziasm. Ii pun pijamaua numai eu. Daca inainte mai si fugeam, acum ma apropii doar. “Imi incalzesti orezul? -Cu tot dragul din lume ti-l incalzesc!”
Cand n-am mainile pline tot cu un copil al meu. Uneori, pot face lucruri si cu bratele astea pline, de obicei, lucruri care necesita doar prezenta mea. Pentru el.

Il vad cum se incarca. Exact ca un telefon bagat in priza. El se incarca de mama. De atentia ei. De brate, de miros, de energie. Oricine altcineva ar fi disponibil, nu e la fel. E ca si cand ai spune: vrei sa respiri, ia o teava de esapament, tot un gaz primesti. Pai da, nu e la fel! “Hai sa te ia tata in brate ori bunica, tot caldura umana primesti.” Pai da, nu e la fel! Ca nu sunt brate de mama. E ca si cand conectezi cablul la telefon, dar uiti sa il bagi in priza.

Il vad cum se bucura de orice care vine din partea mea. De tot se bucura mai rar, de firimituri mai des. Orice primeste e mai bun decat nimic. Uneori ramanem doar noi doi perioade lungi de timp. In a doua saptamana de frate mai mic, bona s-a imbolnavit. Ne-am descurcat, n-a fost nimic. Am si mancat, am supravietuit.
Apreciez mult rabdarea lui. Intelegerea. Pot spune ca a fost bine primit sa stam asa, ca m-am conectat altfel la copiii mei. La viata noastra noua. Aveam si eu aceasta nevoie ciudata de a sti ca ne descurcam. Doar noi trei. Ei doi si eu.

N-a avut inca regresii, dar nu am incetat sa le asteptam.

Stiu ca e bine ca isi exprima sentimentele.

Uneori le exprima si ele se sparg la mine in brate, desi era sa zic “in cap”. Au aparut tantrumurile, desi intre timp, au mai disparut. Alaptatul ajuta mult. Jocurile de-a bebelusul. Timpul petrecut doar noi doi, chiar daca nu e mai lung de cateva minute. Fratele mai mic nu prea e decat fizic intre noi, ca in rest, nu zice inca poezii, nu cere spatiu de vorbit, nu pune intrebari.

Baietelul asta mare al meu, care e de fapt mic, e un munte de iubire, iar eu ma simt prea norocoasa ca ma pot bucura de el. Orice zic eu e sfant pentru el. Daca am zis ca as vrea sa mergem pe jos si barbatu-meu, cu masina, el voteaza cum am zis eu. Daca am nevoie de-un servetel, tine musai sa il aduca el. O criza de furie a fost cand aveam niste scari de urcat, sotul tinea bebelusul in brate si o doamna m-a ajutat sa duc caruciorul. Cum se poate asa ceva, ca asta voia sa faca el!

Are nevoie sa se simta util. Cand am ajuns de la maternitate, mi-a adus toate scutecele si hainutele pregatite, ca la inventar.

Are nevoie sa se simta iubit. Pentru asta testeaza limite. Nu atat de des, iar noi, de fiecare data cand il vedem pe celalalt pe punctul de-a se enerva, ne zicem: testeaza limite. Vrea sa stie ca-l iubim si cand arunca mancare pe jos. Te iubim. Vrea sa stie ca ii mai dau titi si daca baga degetele in castron. Bineinteles, doar sa te speli pe maini mai intai.

Alteori ne iesim si noi din pepeni. Tipam. Facem crize de nervi. Sunt si ele parte din tablou, ca suntem si noi oameni, nu munti de rabdari. Cred ca e important ca cei mici sa stie asta despre parintii lor: nu suntem perfecti. Avem si noi emotii pe care nu le stim stapani. Suntem obositi, frustrati, rodati. Dar invatam. Maine vom fi mai buni chiar daca, la fel de obositi. Copiii inteleg asta, sa stiti. Ce nu inteleg ei e cand ne ascundem sentimentele sau cand ii mintim. “Sunt suparata, am primit o veste proasta. Vrei sa iti povestesc? Am nevoie sa ai si tu grija de mine un pic.”
Am primit un orez cu lapte si o imbratisare mai tarziu. 3 ani si 8 luni.
Altadata, as fi tipat putin. Pe un lucru total nevinovat care s-ar fi intamplat. Am patit. Am urlat pentru ca el s-a impiedicat si a cazut. Desi niciun om pe lumea asta nu se impiedica intentionat. Dar invatam. Astazi suntem mai buni decat ieri, chiar daca un pic mai obositi. Invatam. Copiii nostri se bucura de orice.

Sau imi zice ca mai vrea sa se joace de-a ceva, dar sa nu plec. Si stau. E si asta parte din mecanismul de siguranta al lui. “Sa nu pleci fara mine, da?” -nu plec, cum sa plec. Ma bucur cand se desprinde, inseamna ca fac si ceva bine in tot acest haos complet si nou pentru noi.

Zece minute de joaca pot face minuni.

O portie zdravana de ras te salveaza de tantrumuri pana in zori.

O harjoneala cinstita, chiar daca tati se pricepe mai bine la asa ceva, e aur cand e vorba de mama ta.

“Iti dau titi cat si cand vrei tu” cantareste greu pe lista asta de lucruri care salveaza sufletul lui. Si pe al lu’ inca cineva.

Tot mai des imi lipsesc si mie momentele exclusive in doi. Ca, pe langa nevoia de mama, exista si nevoia mamei de copilul ei dintai, care e la fel de mare pentru suflet ca nevoia de aer si apa, pentru trup.

Articolul anterior

Nu cred că cineva poate adormi pe altcineva, cred că fiecare om se relaxează și adoarme singur când îi este somn

Articolul următor

In sufletul lor e sarbatoare fiecare zi in care tu nu tipi

19 Comentarii

  1. Otilia

    Offf…cum se nimereste cate un articol exact unde ma doare mai tare. Si ce ma fac daca nici macar nu am chef de joaca cu fetita cea mare? Simt ca nu mai reusesc sa ma conectez cu ea, face tantrumuri tot mai des si eu nu le mai pot face fata. Si sentimentele de vinovatie ma ucid incet pe dinauntru…

    0
    • Testeaza limite. Tantrumurile sunt un strigat de ajutor. Nu e nevoie sa te joci tot timpul, dar macar un pic, 5 minute pe zi tot gasesti. Pui ceasul pe timer. 5 minute. Tuturor ne e greu. O sa reusesti.

      1+
    • Georgeta

      Nu am putut sa citesc tot textul plang cu lacrimi de crocodile,sunt o egoista fix din acest motiv nu vreau Al doilea copil de frica sa nu sufere singurul pui crescut cu atata iubire si atentie,chiar nu am putut terminal textul.

      3+
      • Mai hai si peste vreo 20 de ani.

        1+
      • Alina

        Si eu la fel, ultimul paragraf nu am reușit…si eu tot singura la parinti, simt ca nu pot sa ii fac asa ceva copilului meu, nu ii pot face un frate, sora…

        1+
      • dia

        Georgeta, nu ești egoista deloc. Bine ca îți dai seama de anumite lucruri acum. La fel și eu. Am doar un copil și f probabil voi rămâne doar cu el. Guilt free. Nu o sa aibă frate/sora? Ok. O sa aibă prieteni si are verișori si părinți cu mai multe resurse. Sunt avantaje și dezavantaje oricum o sa o iei. Mergi după ce îți spune inima. Sănătoși sa fim. El îmi spune și f clar ca nu vrea frate/sora, deci ma ajuta😅Miruna, superba poza💚

        1+
  2. Carmen

    Miruna, poza asta … spune atatea lucruri despre tine. Esti o mamica buna, fetita blonda.

    1+
  3. Silvia R

    Mai am vreo 2 luni pana nasc, dar deja ma cam simt vinovata. Eu sunt al treilea copil la parinti si mereu mi-am dorit 2 copii. Si iata ca, peste putin timp, il voi tine si pe al doilea in brate.
    De ce ma simt vinovata? Pentru ca primului nascut nu o sa ii mai pot oferi toata atentia de pana acum. Si singur va simti asta. Dar ma simt vinovata si pt ca celui de-al doilea nascut nu ii voi putea oferi niciodata atentia de care a beneficiat primul nascut. Off… e greu.

    1+
  4. Lumi

    Sotul meu mai vrea copii, inca 2. Eu nici nu vreau sa aud fix de asta. Si nu doar ca nu vreau ca fetita mea sa se simta abandonata dar si eu simt ca nu as putea iubi alt copil in afara de ea.😢

    1+
    • Inteleg si am mai auzit asta de la multi parinti.
      Eu sunt singura si chiar daca in copilarie a fost bine, acum mi-ar placea sa am un frate sau o sora. Cred ca sunt avantaje si dezavantaje, dar ca, per total, oricat de buni prieteni ai avea, ca un frate nu e nimenea 🙂 victor rade mai mult la fratele lui decat la oricine altinceva. E un exemplu doar. Si lista exemplelor precis va continua.

      2+
  5. Roxana

    Miruna chiar esti o mama minunatav pentru ambii copilasi. Incearca sa nu iti mai faci toate grijile acestea…Tudor cred ca te simte si de aceea te testeaza atat de mult. E ca si cand te-ai testa tu insati..
    Nu am 2 copii,dar stiu ca iubirea se dubleaza cand ai 2 ,iar timpul se injumatateste..

    1+
  6. Maria I.

    Eu cred ca cel mai frumos cadou pt. un copil este un fratior /surioara ..Indiferent de numarul lor,iubirea mamei creste si ajunge la fiecare in mod egal!!!Evident ca cel mai beneficiat este primul nascut!!!Iar cand noi nu o sa mai fim,copiii nostri o sa se stranga in brate si o sa ne transmita ganduri de multumire ca nu i-am lasat singuri pe pamant!!
    Miruna,spor la daruit ubire!!!

    3+
  7. Superba povestioara. Multumim ca ai impartasit-o cu noi. Chiar esti o mama foarte buna si ma bucur ca te gandesti la toate aceste aspecte. Eu sunt al patrulea copil la parinti si cu siguranta voi vrea mai mult de un copil. Parintii mei au decedat devreme amandoi si fara surorile mele cu siguranta m-as simti singura. Ma bucur foarte mult sa le am si desi voi vrea la randul meu mai multi copii, voi incerca sa le acord cat de multa atentie pot tuturor. Inteleg totodata si ca doar primului ii poti oferi toata atentia ta, dar pana la urma mai tarziu vor fi fericiti ca se au unul pe celalalt. Eram curioasa, daca poti impartasi te rog, cum l-ai facut pe cel mic sa iti spuna cum se simte? La fel imi doresc sa imi cresc si eu copii. Sa imi comunice cum se simt si sa stie ca pot avea incredere in mine indiferent ce mi-ar spune. 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 179 queries in 0.495 s