Sau acolo unde vrei să rămâi, pretini. Că, după o vârstă…
Așa zicea străbunica mea, fie iertată. Pretini. Mi-o amintesc destul de bine, dar mai bine îmi amintesc poveștile despre ea. Strașnică femeie. La 96 de ani încă făcea socoteli în minte. Avea un excel în cap. Știa toate pământurile cui sunt date în arendă. Cine ce bani îi are de adus. Și ea cui ce sume are de dat.
Nu povestesc des despre locurile selecte în care mă duce soțul meu, pentru că bucătăria noastră, oricât de frumoasă ar fi, e mereu tot ea.
Dar, hei, mai glumim și noi puțin.
Duminică am fost la petrecerea unei tinere colege a domnului doctor, o doamnă doctor care a împlinit 80 de ani. Teribil de frumoasă și elegantă, cu un spirit, o minte și o energie de luat acasă, dacă s-ar putea. Genul de femeie la care te uiți și zici, vreau să știu ce mănâncă în fiecare zi.
Cacofonie intenționat lăsată în titlu, un fel de dublu rahat.
Ieri am întrebat pe story înainte să merg la o petrecere, dacă să-mi iau pantofi aurii sau negri. O doamnă mi-a trimis mesaj că pantofii sunt geniali, dar pantalonii stau prost și bluza e kitsch.
După care am făcut un reel, în care am scris și răspunsul meu către ea:
Tudor a stat ieri acasa cu un deranjament mic la burtica, e totul bine acum, multumim. Sigur ca mi-a fost dat peste cap programul meu important, dar mai mult am simtit recunostinta ca pot fi acolo pentru el. In momente ca asta stii.
Am avut câteva discuții în ultima vreme despre ce urmează după. Nu după moarte, ci după acest moment. Pentru ce ne pregătim? Ce vrem să trăim?
Am spart vraja textului din titlu. Aud tot mai multe femei destul de oneste să recunoască asta. Sunt alegeri, ar zice mama. Nu există corect sau greșit, există ce te face pe tine mai fericită.
