Tudor a stat ieri acasa cu un deranjament mic la burtica, e totul bine acum, multumim. Sigur ca mi-a fost dat peste cap programul meu important, dar mai mult am simtit recunostinta ca pot fi acolo pentru el. In momente ca asta stii.
Ca ai ales corect.
Cand el avea un an si 3 luni, am fost in discutii avansate cu un partener sa deschidem o clinica stomatologica in Bucuresti. Pana acolo, ca am vizionat si un loc de inchiriat.
Apoi eu am zis stop. Copilul era prea mic, imi doream sa stau acasa cu el.
Au urmat multe zile de indoieli, de greutati, de “inutila si dependenta”, de “dar tu ce faci toata ziua, ca doar stai”, “ce iti mai trebuie” si “de ce nu poti fi fericita”.
Nu mi le spunea nici sotul, nici parintii, nici macar soacra. Mult mai rau de atat, mi le spuneam eu.
Fiindca de unde vin cele mai aspre critici? Din vocea noastra interioara.
Cand am inceput sa merg primele dati la cabinet si copilul avea deja totusi aproape 3 ani, am inteles:
Nu exista usor.
Cand esti mama, orice ai alege, ai indoieli ca nu faci destul. Te simti vinovata ca nu dai mai mult.
Eu am fost amandoua aceste femei. Si mama de acasa, si femeia de la volan.
Amandoua muncesc. Amandoua merita sustinute, aplaudate, onorate.
Fiindca indiferent ce se vede din exterior, pe dinauntru, fiecareia ii e greu in felul ei.
Esti o mama buna. Eu stiu.
Ce vreau e sa stii si tu. ❤️
View this post on Instagram
Nancy
Este adevărat că-n primii 2-3 ani de viață ai copilului e esențial ca mama să fie cu el; în acea perioadă, nimeni nu o poate înlocui.
Dar apoi, părerea mea (pragmatică și mai ales, cu siguranță, terifiant de insensibilă) este că mama ar trebui să se întoarcă la un serviciu care să-i asigure un venit stabil și consistent.
Pentru că viitorul este incert și nu mă refer la chestii nasoale acum. Ci de exemplu la situația în care copilul va dori să studieze la X universitate din străinătate care nu-i acoperă cheltuielile. Sau chiar la un liceu din străinătate, sunt sigură că nu peste mult timp asta va deveni la fel de uzual cum au devenit și universitățile.
Nu ar fi bine ca ambii părinți să câștige suficient încât să poată întreține copilul la studiile pe care și le dorește, fără ca asta să dezechilibreze bugetul familiei?
Repet, că prevăd că mi se va sări în cap: nu zice nimeni ca mama să nu stea acasă în primii 2-3 ani ai acestuia. Dar a nu merge la serviciu din motivul că stă acasă cu copilul de 8-9 ani nu este, din punctul meu de vedere, o opțiune sigură pe termen mediu/lung.
Lagartha
Cred ca pentru un copil, dpdv emotional, liceul facut in alta tara e mult mai greu de dus decat e facultatea, deci nu cred ca va fi niciodata ceva practicat decat punctual. Toti cunoscutii de varsta mea care au facut liceul si au stat la internat (maxim 50 km de casa) recunosc ca le-a fost greu, desi mergeau acasa de vineri dupa masa pana luni dimineata.
Nancy
@Lagartha, nu te crampona de un exemplu aleatoriu. Inlocuieste liceul cu orice altceva si-ar putea dori copilul, sau i-ar fi necesar si parintii nu-si permit sa-i ofere pentru ca doar unul dintre ei lucreaza.
@Miruna, sigur ca fiecare femeie este libera sa aleaga. Problema e ca urmarile alegerii ei s-ar putea sa nu fie suportate doar de catre ea (cum ar fi corect, de vreme ce a fost alegerea ei), ci prin ricoseu, si – sau mai ales – de catre copil.
Miruna
Nancy, și eu cred că e bine așa, inclusiv pentru sănătatea mintală a mamei. Dar asta e alegerea mea și a ta, fiecare femeie e liberă să aleagă pentru ea. Firea mea poate fi diferită, important e să fii mulțumită și fericită de alegerea pe care o faci.
Daniela B
Eu sunt de parere ca orice mamica trebuie sa se intoarca la munca. Este foarte bine pentru ea ca sa nu o ia razna. Mai schimba cateva vorbe cu colegii, mai iese din mediul ei si in plus de asta castiga bani pentru cresterea copilului in continuare.
Iza
În mod paradoxal, eu m-am întors la muncă, inițial îmi părea bine că am intrat în rândul lumii și am banii mei, însă jobul era unul solicitant, diferit de ceea ce făceam înainte de copil, cu multe elemente noi. Mă stresam îngrozitor, copilul se îmbolnăvea și îl țineam acasă, nu dormeam suficient. De la epuizare nu mai gândeam limpede și era să o iau pe arătură. Avantajul era ca aveam salariu și socializam cu colegii. Dezavantajul era ca ma simțeam copleșită,neavând pe nimeni în afară de soț care să se ocupe de copil și de treburile casei. Probabil dacă ar fi fost un loc de muncă la fel cu cel pe care l-am avut înainte de copil, cu volum de muncă decent și un ritm acceptabil, aș fi avut o experiență plăcută.