Am spart vraja textului din titlu. Aud tot mai multe femei destul de oneste să recunoască asta. Sunt alegeri, ar zice mama. Nu există corect sau greșit, există ce te face pe tine mai fericită.
Știu.
Sunt un adult, chiar dacă am făcut un tantrum în direct cu fetele ieri pe zoom.
Sunt însă un adult care vrea să le facă pe toate. SĂ nu aleagă, de ce e nevoie să alegem? De ce nu are ziua 34 de ore? De ce nu e mâncarea sănătoasă gata făcută în cuptor? De ce nu ai bateriile încărcate când urlă copiii în fiecare seară?
Eu nu vreau să aleg, na, poftim maturitate. Eu nu vreau să cred că niciodată nu le poți avea pe toate. E o bucățică foarte mică din mine OPtimista eternă. Știu că e pleonasm bucățică mică, dar chiar e foarte mică. Și Mișcarea de Rezistență. Posibil să ne ducă la sapă de lemn, la perfuzii, mi-a ieșit un herpes, dar eu tot îmi doresc o magie.
Să mă pot împărți, să existe egalitate. Să existe spațiu în cap pentru copiii ăștia apăruți din adânca dorință a inimii mele. Nu m-a obligat nimeni. Nu vreau să fug de acasă. Îmi place când sunt cu ei, dar când pot fi de-adevăratelea.
Nu când sunt cu ei și răspund la telefoane. (Deși nu prea mai răspund, am învățat să nici nu mai zic, scuză-mă, e timpul meu cu copiii. Nu răspund și pace.)
Nu când sunt cu ei și încălzesc mâncare. Copiii ăștia te vor așezată la masă, cu ochii spre ei, nu spre cratiță.
Și au dreptate, îi înțeleg, nici mie nu-mi place să vorbești cu mine și să te uiți în altă parte. Nu te cred, poftim cultură. Ca să ne conectăm, trebuie să te cred, am nevoie să te uiți la mine cu atenția ta toată.
Unde pui atenția, crește.
Fii recunoscător pentru ce ai și o să ai mai multe.
Pfoai cum le știu pe doamnele citate, ele locuiesc la mine-n minte. Nu le-am căutat pe internet cu lupa.
Practica însă. Ce ne facem?
Nu vreau să fie nevoie de alegere, poftim maturitate.
Cristina
Subscriu
Alegem doar cât timp dedicăm fiecărei activitate pt a ne putea pune la masă și să ne uităm în ochii copilului în loc de cratiță 😬
Am simțit o asta 😜
Miruna
exact, uneori e însă foarte greu când copilul singur își dorește și atenție, și clătite. Zici că ești la olimpiadă, problemă cu dificultate sporită
Elena
E o lupta continua, nu stii cum sa te mai imparti intre job, copii, sot, treburi casnice si administrative, timp pentru tine?!…Si da, trebuie sa recunoastem ca de multe ori ne si ies toate, sunt zilele alea in care nu stii cum sa multumesti cerului ca le-ai facut pe toate cand parea imposibil. SI da, sunt si zile in care “pare” ca nimic nu-ti iese desi tu faci unmilioncincisutedemiidechestii. Invat zi de zi sa fiu mai blanda cu mine, mai ales dupa ce am plecat in vacanta cu sotul si mi-am dat seama ca fara copii pot sa fac atat de multe lucruri. Asadar nu sunt defecta cand nu-mi iese, it’s just to much:))
Miruna
chiar este. bun reminder.
Mishunica
Băi, doamnă, dar de ce să le facem pe toate tot timpul ? N-are cum să ajungă ziua. Niet.
Facem mai pe rând… săptămâna asta e curată casa, săptămâna viitoare hainele, si așa mai departe. Si când nu se poate.. asta e, mai încercăm a doua zi, sau poate delegăm o parte din task-uri, ori cine știe- descoperim că putem trăi și cu cearceafurile necălcate.. teoretic e simplu ce zic eu, practic e greu sa get used to let go. But we let go of stress for.. Big hugz !
Miruna
hugs back, mersi pt susținere!
Eli
Pff, e punct sensibil pentru mine asta cu: de ce trebuie sa ma impart? Nu e corect, domnule! urla din interior copilul nedreptatit. Cred ca cea mai mare eliberare as avea-o in ziua in care as putea sa renunt la asteptarea asta ca lucrurile sa fie corecte si sa se aseze cum e firesc. Pana atunci, acumulez frustrari pe toate planurile. Dar macar am acceptat ca e in regula ca ma frustrez si ca nu am ajuns la seninatatea aia. Bun si atat, nu?