
Am bătut la ușa prietenei mele, Andressa, cu ceva simbolic de sfântul Andrei la o petrecere simbolică de sfântul Andrei. Aveam și un calendar de Advent pentru fetița ei, Eva. Calendarul ăsta de Advent, poate îl știți de cât v-am zis de el, arată cât toate zilele pământului. E mare, nene.
Luna: December 2021 (Pagina 4 din 5)

În 1999, Lionel Messi stătea într-un cabinet medical din Rosario, Argentina. Unul dintre viitorii cei mai mari jucători de fotbal ai lumii avea doar 11 ani și 134 cm înălțime. Aștepta un diagnostic după un an întreg de analize și investigații. Nu mai crescuse de la vârsta de nouă ani.

Știți fanta aia dintre lift și perete? E un spațiu mic la ieșirea și intrarea în cabina de lift. De când m-am urcat prima oară cu un cărucior în lift, m-am gândit: într-o zi o să-mi cadă cheile acolo. Ai grijă, să nu îți cadă cheile acolo. Apoi, după ce au început copiii să ceară cheile, mereu le atrăgeam atenția fix cu aceste cuvinte:

Când ne-a zis un prieten că l-a costat de 10 ori bugetul inițial, am zis că nu se poate. Omul a râs și ne-a lăsat. Vedeți voi, sper să aveți altă experiență.
Cum am crezut noi că o să fie:

-Dar măcar o lacrimă tot a vărsat, nu? E normal să îi fie frică, zice bunica mea fără să o audă Tudor. Nu se poate să fi fost chiar așa de simplu, are carie, pac, îi pune plombă, gata, am terminat.

Ghetuțele au fost așezate regulamentar sub geam. Tudor, Victor, mami, tati. Tudor i-a făcut moșului unui desen cu o tablă de șah, l-a îndoit atent și l-a lăsat în ghetuțe. Cum eram proaspăt veniți de la Sibiu, nu am avut prea mult timp să organizăm, să planificăm, să pregătim.


