Când ne-a zis un prieten că l-a costat de 10 ori bugetul inițial, am zis că nu se poate. Omul a râs și ne-a lăsat. Vedeți voi, sper să aveți altă experiență.
Cum am crezut noi că o să fie:
Contractăm un arhitect meseriaș, ne deseanază casa într-un buget dat. Vine firma de construcții. Sapă. Zidește. Plătim. Ne mutăm.
Cum este, de fapt:
Doamnă, să vorbiți cu domnul arhitect că asta n-aveam în plan. Vedeți c-am uitat scările. Stați că plouă. Șoferul de la buldo are covid. Un muncitor e beat mut. Haideți că s-a scumpit de trei ori fierul. Vai, dar de ce vă faceți subsol? Da, poate ar fi bine să puneți și hidroizolație. Am inclus tot-tot în preț, materiale, manoperă, până și toaleta pentru muncitori. A, dar v-ar trebui și niște canalizare. Serios? Vreți cămine de canalizare, da sau nu? Costă x. După două săptămâni: vreți să le și conectăm la scurgere, doi x.
Cam asta înseamnă, în construcții, tot-tot.
E pur și simplu un lanț de surprize și de încă ceva la care nu ne-am gândit, pentru că, flash news, și dacă ne lași 3 zile închiși într-o cameră pe mine și pe bărbat, nu știm să ne gândim la toate câte apar.
Cum zice Horațiu, stai liniștită, la a treia casă o să le știm face pe toate perfect.
Bine, dar nu râd!
Nu știu cum e la alții în construcții. Am senzația că merităm un pic mai mult noroc. Un strop mai mare de interes.
Bugetul inițial crește pentru că:
- Apar surprize – astea apar peste tot, roagă-te să nu fie prea mari
- Oamenii greșesc – știu pe cineva căruia i-au săpat fundația cu 60cm mai adânc. Dă-i și umple-o la loc cu alt pământ, ghici pe banii cui. Știu pe altinceva căruia i-au lăsat spațiu mai mic pentru ferestre. Noroc că nu era invers, că așa a fost simplu cât de cât să mai spargă un pic. Nu mă porniți cu ce s-a greșit la noi, că înnebuniți.
- Nimeni nu-i de vină – asta e valabil mereu pe șantier. Plouă. Vântul doamnă, vântul a făcut asta. Sau nu e în proiect. Ba e în proiect. Ia, Miruno și Horațiule, și învață naibii să descifrezi un proiect, să vezi cine are dreptate, deși nici nu mai contează, că oricum tot tu plătești.
- Cu bani și, mai ales, timp. În timp, prețurile cresc. Greșelile, întârzierile și surprizele ne-au costat o vară și încă o dată suma stabilită în contractul inițial.
- Te răzgândești: Când m-a întrebat constructorul inițial dacă vreau hidroizolație șmecheră la subsol, nu mi-a trebuit. Când ne-am văzut cu ditamai groapa săpată în pământ și ne-am imaginat mucegai și inflitrații, ne-a trecut economia și am băgat tot ce s-a putut să hidroizolăm.
Știți, când vine omul la stomatolog să-i fac dinții, discuția decurge în felul următor: asta-i problema, astea-s opțiunile. Preț, riscuri și beneficii la fiecare. Decizi, te ajut.
Nu mă trezesc că mă apuc să-i curăț caria omului și, pe la mijloc, după ce-i cu gura căscată și începe să-l doară, îi spun că, dacă vrea cu anestezie, îl costă încă pe atât. Nici nu mă opresc după ce i-am curățat bine, să-i spun că îl pot plomba, dar dacă vrea cu izolație, să mai scoată niște euroi. Dacă nu, îi pun și fără, sigur, nu e nicio problemă, să plouă cu scuipat, dar nu o să bag nici măcar un aspirator de salivă și sunt șanse să-l țină plomba asta cam până mușcă din banană cam mâine la amiaz.
Când îi dau unui om costul unei lucrări dentare, includ tot, nene, că nu e prima oară când fac. Nu sunt multe lucruri care mă pot lua prin surprindere. Și atunci includ: bavețica pe care i-o atârn la gât, curentul din lampă, salariul asistentei, timpul meu, materialul de amprentă, dinții provizorii, cei definitivi, cimentul provizoriu și definitiv, alesul de culori.
Dacă ar lucra și stomatologii cum se lucrează în construcții, ar fi ceva de genul: vă costă atât.
Când caști gura, mai scoți banul pentru ac și seringă și triplez suma dacă vrei să îți bag lidocaină. Altfel, pot injecta ser normal și să fac un lucru slab.
Vrei dinți albi? Ohoo, păi te taxez în plus. Galbeni ce au?
După ce-am șlefuit bine, dacă vrei să nu semeni cu contele Dracula până-i gata coroana ta, mai scoți 2x pentru dinții provizorii. Vrei amprentă? Ce surpriză, nu mă gândeam! Ia să mai adaugi niște zerouri.
Băi, nenicilor, dar cum se poate așa ceva?
Știu că nu demult eram toată zen și pe perspective, dar pur și simplu m-am săturat. Casa e minunată, abia aștept să ne mutăm, o văd, o simt și o miros. Dar, hey, tot procesul de a construi casă, de a obține finanțări și de a purta enșpe mii de conversații într-o limbă pe care o înțelegi ca și cum ai citi o carte cu ochelarii bunicii te creieresc.
Vreau vești bune. Vreau specialiști. Nu mă zgârcesc. Credeți-mă, se învârt niște sume de înțepenești. Știu că fiecare merită să fie răsplătit pentru timpul și experiența lui. Vreau să am în echipă oameni mulțumiți, care să lucreze cu drag și interes. Nu vreau să mă cheme ”haideți, doamnă, am terminat”. Mă implic. Merg zilnic la șantier. Doar că degeaba merg, mă uit ca mâța-n calendar.
Scuzați hiperventilarea.
Să îți construiești o casă, ce poate fi atât de complicat? Vă zic eu ce. Greșeli peste greșeli și surprize, pe care numai tu le plătești. Cu bani și cu timp și cu ”asta e”.
Apoi mă liniștesc și îmi imaginez perdele. Habar n-am dacă ne punem, dar acum mă ajută mult niște perdele-n capul meu. O băncuță lângă geam, cu o pătură de sub care se vede afară. Un pom de Crăciun și luminițe care se oglindesc în zăpadă. Copiii desculți care aleargă prin casă. Miros de cafea. Colinde în difuzoare. Horațiu vesel și bărbierit îmi șoptește că-s adorabili ăștia mici, chiar dacă ei fac pipi din picioare.
Trag aer în piept. Mâine vin părinții noștri și bunica la noi. Le pregătesc lenjeria, vreau să se simtă speciali. Poate fac și-o friptură. Un cozonac. Am cadourile ascunse în subsol. Ce bine că ne-am făcut subsol. După ce adorm copiii, le împachetez. Simt parchetul cald sub tăpile mele. M-am ridicat să-mi fac o cafea la espressor, cu multă spumă de lapte. Fiindcă acum avem loc de espressor, ce bine că avem bucătărie mare.
Apoi dau năvală copiii, că vor orez cu lapte. Parcă ieri erau mai mici decât două cărămizi și îi țineam de glugă, să nu calce în vreun fier de pe șantier.
Ce bine că am rezistat. Mai știi când era să clachezi? Când credeai că nu mai poți, că pur și simplu nu mai poți să vorbești la telefon în termeni pe care nu-i înțelegi. Ia să bag friptura aia în cuptor. Că ajung bunicii și să-i așteptăm cu altceva decât doar cu povești.
Da, cred că perspectivele nu-s chiar de rahat. Mă duc să mai dau un telefon, că e distractiv să folosești niște cuvinte pe care nu le știi. Dar măcar o să merite într-o zi.
Ioana
Oh, ca bine zici… ma asteapta acelasi lucru peste 3 ani. Am mai trecut printr-o renovare completa de apartament, stiu ca la casa e cu totul alt nivel dar sper sa nu o luam razna atunci.
Inca putin mai e, inca putin si or sa aiba cei doi flacai mai mult loc de alergat si tu o sa bei cafeaua aia zambind! Succes in continuare!
Gabi
Se spune ca o familie are nevoie de 5 ani sa isi revina, dupa constructia unei case. La noi au fost 6. Curtea am rezolvat-o total dupa vreo 7 ani de la mutare. Mansarda inca nu e facuta integral, dar am drept scuza faptul ca e atelierul meu acolo, sooo… praf, chestii.
Sa verifici sa nu iti treaca tevile prin grinda. Si sa nu incurce turul cu returul la centrala. Si sa nu monteze usile cu deschidere invers. Iar faianta si gresia le verifici plimband moneda peste ele. Daca nu sunt puse la fata, adica bine, sare banul si e de rau. Stiu, mai ai pana acolo, but still…
Am patit, mai am daca iti trebuie.
Oricum, take it easy. Caputzul e mai important decat casa.
Pup.
Simona
Buna Miruna, te inteleg perfect. Niciodata “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ” iar meseriasii fac greseli la greu si suporta proprietarul. Noi am inceput casa in 2013 si ne-am mutat in 2018, am facut-o usor, nu am avut bani stransi, inca mai avem de facut gard, pus usi la etaj, si mobilat, terase, fatada etc. La noi au gresit niste meseriasi atat de tare la modul ca au pus gresia intr-o baie sus la etaj cu o inaltime asa de mare ca depasea inaltimea parchetului (baia fiind in dormitorul matrimonial 😃). Apoi a spart sotul toata gresia plus materialul in plus, a scos o galeata si ceva de material. Am zis ca nu-i adevarat si i-am mai si platit pentru asta, este ceva fenomenal, plus pierderea gresiei, a materialului, timpul si munca sotului etc. Tamplaria au pus-o prost, s-a strambat si dupa doi ani au venit sa o schimbe in toata casa, toate geamurile si usile (vreo 22 la numar in total), iti imaginezi praf si santier in toata casa, apoi cine a platit oameni sa repare glafurile sa le zugraveasca si toate cele.. Acoperisul iarasi cu probleme, dupa 1 an am descoperit ca ploua in pod, tabla noua pusa pe casa sa iti intre apa, ceva deosebit. Cred ca nu ma mai opresc daca continui asa pana maine.. 🙈 Cred ca peste tot este la fel, greseli peste greseli si nu primesti decat niste ridicari din umeri. Spor la casuta si la cat mai putine (spre deloc, daca se poate) situatii neplacute. Te imbratisez cu drag 🤗
Gina
Draga mea, stiu ce spui.
Noi am inceput casa asta acum 22 de ani. Eram 2 copii blegi, care visam sa avem o casuta a noastra, o gradina de legume, pomii nostri fructiferi.
Am facut imprumuturi la CAR cum era atunci. Am cumparat terenul, am schitat proiectul casei si apoi am inceput restul.
Eram vai de mama noastra, cu salarii mici, munceam enorm. In fiecare weekend cand nu munceam veneam la tara.
Am dormit in cort, il puneam in curte si ne spalam cu apa rece, adusa de la fantana. Am facut chirpici din pamant galben si paie. Apoi am inceput constructia casei.
Iarna, daca a plouat si a fost zapada, s-a daramat un perete. Anul urmator l-am rezidit si am invelit casa.
Totul a fost facut de noi, ajutati putin de parinti (doar la o parte din munca) si am platit oameni cand am avut nevoie.
Apoi au urmat usile si geamurile, in fiecare an cate un CAR, in fiecare an cate putin.
Apoi a plecat sotul din tara, apoi si eu.
Am intrerupt totul la casa.
Ne intorceam in Romania cam la 2-3 ani si mai faceam cate ceva la casa: tencuit exterior, pus plasa, turnat beton…
De 3 ori am luat cate o echipa: betivi, lenesi, munceam cot la cot cu ei si ei sotul si ii plateam cu sume enorme.
Acum aproape 4 ani am revenit in Romania definitv. Sotul si baiatul au lucrat la casa, am luat o echipa doar la acoperis, am pus alta tabla.
In rest, doar sotul si baiatul au lucrat. Casa e aproape gata pe interior, mai avem 2 dormitoare de tencuit (din 4).
Apoi, la anul mai e de lucru pe afara si sa-mi faca, tot sotul, mobila in studioul meu de filmari.
Cand am venit acasa, am crezut ca o sa terminam casa cu 20-25.000 de euro. Am cheltuit triplu. Si mai avem de bagat ceva. Nu mult, dar mai avem inca. Daca plateam echipa, iar sa le reparam ce stricau si sa avem grija sa nu se imbete, sa nu fure ceva…
Materialele se scumpesc de la o zi la alta. Acum suntem experti in pretul pe care il au cimentul, cheresteaua, placile de OSB…
Mai avem putin. Si tare bine arata geamurile mele cu perdelute si flori pe pervaze 🙂
O sa fie bine si la voi. Dar da, socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa. Si o sa mai descoperiti si altele si o sa mai platiti multe altele de acum incolo.
Gabi
Ahhh si don’t ask about the money. It hurts.
Mihaela
Noi am construit casa in aproape 1 an, 2008- 2009.Am prins creșterea abruptă a euro, criza, prețuri care creșteau, neseriozitate meșterilor, de toate.Am învățat să citesc planul de structură după ce a greșit comanda de beton și noi am plătit, verificam tot înainte să dau comandă și am învățat de pe Forum Softpedia o grămadă .
Când ne- am mutat , nu aveam bucătăria gata, funcționa o baie din 3.Dar ce bine era la casa noastră!
Oxi
Cuzineți, cosoroaba, talpa la fundație, oale la acoperiș. Sfârșitul primului an de șantier si zic ca o să fac un master în construcții.
Dar cum visăm noi coffee cornerul din bucătărie, șemineu din living și hamacul din terasă….oh, Doamne.
Cred că merită fiecare efort, eu mă bucur de fiecare realizare… Cred ca le vom aprecia mai mult peste ani când totul e cum ai visat.
Elisabeta
Va înțeleg oe deplin frustrarea.Nu m-am apucat de construit,am dorit doar sa-mi fac locuința mai confortabila, mai asa…pe gustul meu.Si nu e mare.E o modesta garsoniera din-un orasel de provincie.M-am lăsat pagubasa.Mi-ar fi trebuit un vagon de bani,cea ce nu am.Dupa munca meșterului atribuit sa-mi rezugravesc eu.M-am trezit cu pereți vișinii și tavan verde.Ca asa i s-a părut lui ca e modern.
Irina
Și noi vrem sa ne apucam de construit la anul. La noi a fost un fel de decizie spontana. După apariția celui de-al doilea copil ne-am dat seama ca pe termen lung va fi cam aglomerat in apartament de 3 camere, apoi am luat-o din aproape in aproape. Initial am zis ca ne cautam 4 camere in bucuresti in zona in care locuim noi. Ne-am dat seama ca un apartament decent de 4 camere intr-un bloc nou cu ceva spațiu pe balcon (stiu, suntem fitosi, dar acum avem o terasa de 30 mp. Nu m-aș fi mutat intr-un apartament fără balcon), costa peste 200.000. Apoi am zis ca ne luam teren in bucuresti. Utopie pentru bugetul nostru. Am cochetat si cu ideea unei insiruite, tot in bucuresti, dar pana ne-am gândit, s-au dat toate. Nu ne-a părut rau. Erau lângă zona dubioasa. Pana la urma am revenit cu picioarele pe pământ si am găsit un teren intr-o comuna din nord vest, la 2 km de centura. La anul vrem sa incepem distracția. Momentan suntem in faza de research. Invatam chineza construcțiilor din jurnalele de construcții de case de pe softpedia. Ca la scoala : cu caietul in fata iau notițe 😂.
Nu stiu unde si cum om ajunge. Avem prieteni care si-au făcut case, le-au terminat repede si au reușit sa stea pe aproape de buget. Avem prieteni care au mers pana la cer: tot construiesc de 3-4 ani si nu mai termina. Cred ca secretul e sa ai ceva buget, sa stii de la inceput ce vrei sa faci, sa te pricepi un pic si sa faci compromisuri. Multe compromisuri. Oricum, la cum sunt făcute casele din ziua de azi, cat fier se baga in ele, cat beton si izolație, nu se dărâmă decât dacă se surpa pământul…Dar nah, cand omul începe sa constuiasca pentru el vrea ce-i mai bun, vrea sa lase moștenire nepoților, vrea sa nu mai investească ani (ca să isi poată plati creditele 😂).
Si mai e o chestie – enjoy the ride! Adică pana la urma si procesul asta de construcție pe parte din viata noastră. Toți ne grăbim sa ajungem la rezultatul final, dar nimeni nu se gândește ca si etapa de construcție sunt ani din viata si tinerețea noastră. De fapt, despre asta vom povesti nepoților când le vom spune *am construit si o casa in viata asta. Si ce peripeții… *
Dana
Miruna, eu te sfătuiesc sa-ți pui tâmplăria de la Qfort și sa mergi la ei pentru ofertă și sfaturi cam de pe acum, cât încă se mai pot modifica. Crede-mă ca nu știi ce usi și ce ferestre vrei pana nu ajungi într-un showroom și începi sa discuți despre ele.
Anca
Exact asa a fost si la noi, cheltuieli mult mai mari, muncitori neseriosi, nepriceputi, priceputi dar scumpi sau foarte ocupati. Ne-am mutat de un an, singura camera mobilata 90% este bucataria, in rest nici nu avem toate baile gata. DAR avem parchet cald si o sufragerie imensa in care ne putem tavali toti 4, cel mai gras brad pe care l-am putut gasi, semineu (si subsol cu imfiltratii, deci da, hidroizolatia e super 😉 ). E foarte greu sa construiesti dar nu e zi in care sa nu fim recunoscatori pentru ce avem acum. Also, cand eram spre final (de fapt acolo mi s-a parut cel mai greu, la partea de finisaje, pentru ca esti pe final si cu banii si cu rabdarea) am inceput sa ne uitam pe Netflix la Grand Designs si m-a super amuzat ca problemele erau cam aceleasi -bugetul oricat de mare tot era depasit, mesterii si acolo isi lasau clientii balta sau faceau magarii, etc.
Ilinca
Sunt arhitect și am renovat apartamentul personal acum 3 ani. Am angajat firma de execuție ca sa nu stau sa dădăcesc meșterii diverși si am mers zilnic sa evaluez evoluția lucrărilor. Prima echipa ne-a lăsat balta – eram prea pretențioși 😂 și stateam cu gura le ei; a doua echipa a făcut și desfăcut pereți de gips și finisaje pt ca nu ascultau sa facă ce trebuie. Am stat sa trasez pereți de gips carton cu burta la gura și sa așez placi de parchet. A costat mult, dar cam cât ma așteptăm de la început -eram conștientă de toate posibilele probleme apărute. Contractul l-am semnat la mp de lucrări executate, au greșit refac pe timpul și bugetul lor. Sfaturi nu prea ma hazardez sa dau, dar cred ca un șef de șantier/diriginte/project manager care sa urmărească non stop lucrările, sa țină legătura cu toți cei implicați (proiectanți pe toate specialitățile, executanți pe toate specialitățile, comenzi, buget, timp si autoritati) ar scuti de mult stres beneficiarii.
De ieșit a ieșit bine amenajarea, cu puține compromisuri la calitate și aspect și multe la capitolul timp și stres.
Cristina
Am inceput constructia in 2005, de la 0. Ne-am mutat in 2010, cand inca nu era totul terminat si aveam 5 credite. Acum, in 2021, mai am de mobilat dressingul, de placat terasa si de amenajat gradina. Si eventual, de refacut ceea ce in timp se deterioreaza 🙂 Am avut doua echipe, prima pana la rosu, asupra careia nu am avut eu controlul (se ocupa tata), si una de la rosu pana in zilele noastre, cu care am colaborat minunat si careia nu am ce sa ii reprosez. Cu toate acestea, nici daca as avea toti banii gramada, nu as mai face o casa.
Va doresc rabdare. Multa, infinita. Candva, se vor termina toate lucrarile si veti fi acolo unde acum doar visati.
Cristina
Miruna, cea mai dificila perioada din viata noastra de familie a fost cand am facut casa. Practic 2 ani de zile am fost furati, mintiti si amagiti de mai multe echipe de muncitori. 2 ani de zile in care cum intra salariul primeam devizul de la caramida/cuie/acoperis/parchet etc si il plateam. Adio concedii in perioada asta. Toti banii erau pt casa si nu te gandi la vreo vila cu piscina pe 3 nivele.
Dupa 2 ani, ne-am mutat in casa cu 1 baie gata, 1 bucatarie mobilata si o canapea veche. Nu uit ca atunci cand proiectam bucataria la o firma medie (pe sistemul mai schimbi un pat, o canapea, dar mobila de bucatarie nu), cei de acolo mi-au zis: “haide doamna, la asa casa, va zgarciti sa va puneti sau nu un jolly in bucatarie. E doar 3 milioane”. 3 milioane pe care nu ii aveam si deci nu am pus. Nu ca regret, dar asa ca situatie iti spun ca am economisit la sange. La fel cu termopanele, aceleasi geamuri erau cu 4,000 de lei mai mult daca le faceam maro sau 8,000 gri. Le-am facut albe si a avut grija un “mester” sa ne zica ca am stricat casa ca ne-am pus termopane albe ca la bloc…
Ideea e ca per total ne bucuram ca ne-am mutat la casa, ne-am revenit si cu banii, desi nici acum nu avem lustre in camere, dar inca resimtim stresul din perioada aia.
Catalina
Cred ca cel mai mult conteaza mindsetul. Muncitorii fac cum vor ei de multe ori, oricat i-ai controla. Cand ne-am mutat la apartamentul nostru, am simtit cum jumatate din bucurie a fost “rapita” de problemele care tot apareau sau care au fost descoperite dupa. Dat fiind faptul ca procesul e atat de lung si greoi, cafeaua aceea din bucataria noua si spatioasa conteaza mai mult decat nervii intinsi.
eu
Am tot visat la perdele 7 ani…dupa ce ne-am mutat am stat fara perdele si fara corpuri de iluminat (adica da cu becuri atarnate din tavan) 1 an de zile pentru ca efectiv creierul meu a refuzat sa se mai implice si nu mai puteam sa ma concentrez pe nici un fel de proiect….
Taina
Saluty! Si rezistă, ca merită 😍
Noi ne-am facut Fertighaus, ca sa nu avem stres. In 15 martie au venit muncitorii (placa era turnata deja din decembrie), iar la 1 august ne-am mutat la cheie, totul curat. Am avut noroc. Te pup! 😊
Cami
NEAPARAT stai cu ei. Noi aveam teava de la bucatarie oprita brusc in pamant… dupa un an s-a infundat… “da, am uitat”. Izolatia nu e buna, iarna se umezesc in anumite locuri peretii ;-(
Elena
Cunosc 2 ingulineri structuristi diriginti de santier care au avut parul pe bigudiuri si nervi intisnsi la constructia propriei case. Apar multe, dar in mare neseriozitatea si lipsa de profesionalism a echipelor de constructii te termina
Irina Maria
Sunt arhitect si am urmarit atent subiectul si mai ales comentariile. Din pacate profesia noastra este calacata in picioare birocratic si nu exista o recunoastere a importantei proiectului dus la capat care sa justifice un buget de proiectare de 3x peste pretul pietii.
“Proiect dus la capat” inseamna desenat ultimul surub chiar si detaliul de galerie a perdelelor, facut un buget cu un devizist si apoi discutat cu constructorul care va avea foarte putin spatiu de manevrea. Hidroizolatia aia trebuia sa apara in proiect si sa o discutati inainte de prima groapa din curte.
Acest proces determina un buget realist, din experienta avem depasiri de max. 5-7%, dar va construi in imaginarul vostru toate etapele construirii unei case, care dureaza destul de mult, inspre deosebire de o masina care are un lifespam de max.15 de ani, la case se ajunge pana la 100…
Problema este ca legea pentru autorizatie cere un proiect foarte putin detaliat, e ca si cum eu ti-as cere sa imi faci o coronita, iti trimit poza cu telefonul a danturii mele si tu dai comanda tehnicianului. O sa iasa un dinte dar fara nicio legatura cu gura mea :)))) Nu este nicio exagerare, exact asta inseamna un DTAC pentru o viitoare casa.
Sfatul meu pentru cei care vor sa isi construiasca o casa este sa caute arhitecti care desi cer un pret mai mare la inceput pot garanta un proiect de detaliu si un buget realizat de un devizist specializat. Numarul 2 daca nu vreti sa aveti un control al bugetului si al santierului fara sa invatati cuvinte noi din dictionar angajati un project manager.
Nimeni nu face asta pentru ca se porneste cu un pret poate de 3x mai mare fata de estimarea de pe piata, dar in final nu ajungi la “ne-a costat de 10x mai mult”.
Miruna
foarte prețioase sfaturile tale, mulțumim.
Între timp, mai am și eu unul. Faceți o ridicare topo de la început. Posibil să fie decalaje față de cadastru.
Irina Maria
Nu stiu cu ce echipa de proiectare ati lucrat, dar ridicarea topo este obligatorie in prima faza de proiectarea, in general inginerii de structuri nu lucreaza fara un astfel de document actualizat.
E ca o radiografie panoramica a terenului, un instrument obligatoriu pentru interventiile pe teren, ca sa continui paralela cu stomatologia 🙂
Miruna
Vai, Irina, dar e fantastic ce îmi spui! Suprarealist așa.
Irina Maria
Hahaha, îmi pare rău pentru comentariul de tip ”dvs. cine v-a lucrat aici?”, din păcate prețurile pe piata pentru proiectul de arhitectură sunt atât de mici pentru munca care trebuie depusă, așa că încerc să nu judec compromisurile făcute de colegii mei.
Andreea
Sunt total deacord cu ce a zis Irina Maria. Și eu sunt arhitect și pot sa confirm. Din păcate la noi in tara mai durează până lumea se educa și înțelege că trebuie să apeleze la specialist și sa fie dispus să plătească serviciile. Deocamdată în proiectare (nu vb de excepții) se cer oferte de preț și întotdeauna este aleasă cea mai ieftina. Discuția este foarte lungă și complexă. Din păcate ești/ai fost victima unui context social și cultural…in care suferim și noi arhitecții ( nu toti).
Daca te interesează te invit la o discuție despre cum ar trebui sa fie făcut corect acest proces . Toate cele bune!
Miruna
Pfua, iti multumesc pt interventie si oferta.