
Într-un episod din Anatomia lui Grey, să-mi cadă plombele când văd, unul dintre actorii musculoși și frumușei, marele chirurg și familist Link, n-are un premolar. Stânga, jos. Am reluat scena, sperând că mi s-o fi părut. Dar nu, omul chiar nu avea premolar, posibil să fi fost în lucru la dentist sau ceva.
Era o seară friguroasă de Cluj, cam cum erau toate serile din acest oraș. Era o studentă la stomatologie în anul 3, cam cum nu prea mai erau studentele la stomatologie din niciun an. Ușor fără un loc pe lume, deși dormea în același pat din același cămin, cu aproximativ aceleași colege de la început.





