La un eco doppler de carotidă, bunicul primește o veste nu prea bună: la bifurcația arterei, lumenul e blocat 75%. Operație, scurt pe doi. Sângele care-i merge spre creier mai avea doar un sfert de loc prin care să ajungă unde trebuie. El avea momente când abia își putea ține capul sus, nu e ca și când putea aștepta ”să-i treacă”.
Niște prieteni se plângeau că fetița lor adolescentă nu își mai dorește păpuși sau nici măcar rujuri, ci tot felul de muțunache digitali. Nu știu să le zic pe nume, nici ei nu știau, deși au dat pe astfel de creaturi imaginare, mașini, rochii și papuci o groază de bani.
Prima zi de școală, și internetul e împărțit în două: poze cu elevi ducând flori și postări revoltate de la oameni care nu dau șpagă, domnule, cu semnul exclamării. Nu dau șpagă, na! Trei fire de frezii sunt împotriva demnității lor.
Subiectul gândaci e unul foarte delicat. Roșesc oamenii de parcă ai vorbi de vagin. Glumesc.
Nu e nicio rușine să ai gândaci la bloc. Rușine e să minți și să furi.
Mai întâi, a fost Tudor cel indiferent ce haine are pe el. Asta a durat până pe la vreo 4 ani.
Apoi, a apărut Tudor cel iubitor de sacouri și cămăși. Music to my ears! Chocolate for my heart! Asta a început când l-a văzut pe Clark Kent cum își rupe cămașa și se transformă în Superman. De ce nu l-am lăsat la desene mai devreme, mă gândeam. A fost fascinat.
