Tot acolo locuim, în aceiași 50 metri pătrați din același apartament la bloc. Suntem patru acum, nu mai suntem trei. Uneori suntem și 5, alteori chiar mai mulți. Chiar dacă pui la socoteală și familia noastră de plușuri, tot aș putea spune, fără să greșesc, că niciodată nu s-a întâmplat să nu încăpem. Pentru că oamenii buni și plușurile lor încap oriunde.
Vă zic din start că nu știu dacă e fake news ori ba. Ce am găsit pe google: știrea a apărut în contextul deschiderii școlilor în Marea Britanie. Multe ziare de scandal de acolo au scris: metro, mirror, dailymail, the independent. Boris vrea să trimită copiii la școală, iar el nu e cel mai popular cu publicul în perioada asta.
Și dacă e fake news, e cu adevărat trist.
Ne-am întâlnit cu niște prieteni să luăm prânzul pe o terasă. Nu ne mai văzuserăm de pe vremea când niciunii nu aveam copii (și nici cea mai vagă idee ce sunt niște cărți senzoriale). Ei aveau acum doi, noi îl aveam doar pe Tudor, care era bebe mic, în scoică.
Așa vor fi și copiii mei, mi-am zis.
Și așa sunt.
Iată o poveste despre cum ASTA se poate.
Bun, ai născut bebelușul, ce se întâmplă în continuare? Apar anumite ajutoare. Cele mai grozave sunt făcătoare de supe curate și mâncare hrănitoare. Cele mai puțin grozave sunt cele care-ți iau bebelușul din brațe, să te poți odihni și tu oleacă. Și, uite-așa trece o noapte, mai trece o săptămână și, în următoarea lună, te trezești toată odihnită și stresată că bebelușul nu mai suge.
Vă spun un secret. Să te încingi într-o discuție aprigă (pe rețelele de socializare sau nu), să te cerți cu cineva cum ar veni, iar tu să nu știi literele din cuvinte e la fel de ok ca un avocat care-și ține pledoaria finală cu mâncare între dinții din față. Oricâtă dreptate ai avea, lumea o să râdă de tine. Pentru că nu poți lua în serios pe cineva care vrea să te convingă de lucruri esențiale, dar n-a trecut în clasa a doua pe la școală.
Aseară. Cu o mână țin bebelușul în poală, cu cealaltă îl hrănesc. De trei ori pe el, o dată pe mine. Imaginați-vă scena. Era cu iaurt.
