Te iubesc la infinit, dar când îți spun ție NU, îmi spun mie DA

Te iubesc la infinit, dar când îți spun ție NU, îmi spun mie DA

Aseară. Cu o mână țin bebelușul în poală, cu cealaltă îl hrănesc. De trei ori pe el, o dată pe mine. Imaginați-vă scena. Era cu iaurt.

Băiețelul cel mare (4,5 ani) termină de mestecat, se ridică de la masă, se transportă spre baie, în timp ce rostește:

-Mami, fac pipi.

Șocat că nu mă ridic să o servesc pe domnia sa, se întoarce la bucătărie și insistă ca un cavaler:

-Ar putea, te rog, cineva să vină cu mine la baie?

Cred că e indicat să menționez că singurele două cinevauri din casă la acest moment eram bebelușul și eu. Ghiciți la care se referea.

-Știu că vrei să vin cu tine, dar uită-te aici. Ce fac eu în acest moment?

Făceam iaurt prin toată bucătăria, dar să zicem că hrăneam două persoane.

-Bine, îmi aprinzi măcar lumina?

Nu se lasă ușor micuțul meu. Când nu merge emoționalul, bagă raționalul la înaintare. Doar se descurcă și fără lumină aprinsă, cu ușa deschisă, nu e ca și când nu s-a mai descurcat. Însă acum era și obosit, iar eu eram și cu frate-său în brațe.

-Iubitule. Știi că vin cu tine când pot. Nu am terminat însă de mâncare. Te rog să respecți asta.

Aaaa, i-am dat-o pe aia cu respectul. Asta sigur îl convinge pe micuț!

-Dar de ce nu zici da????

Și atunci mi-a ieșit titlul ăsta din gură:

Te iubesc la infinit, dar când îți spun ție nu, îmi spun mie da.

Am dreptul să mănânc șezând.

Am dreptul să termin ce am început.

Am dreptul la un timp cu tatăl tău.

Am dreptul la timp cu celălalt copil al meu.

Am dreptul să comand la restaurant și ce vreau eu.

Am dreptul să dorm cât are nevoie corpul meu.

Am dreptul să mă întâlnesc cu prietena mea.

Am dreptul să plec de acasă doar eu.

Să închid ușa când fac pipi, dacă asta-mi doresc.

Am dreptul să mă gândesc și la mine.

Pentru că atunci când am grijă de mine, am grijă și de tine un pic.

O mamă sacrificată e primul exemplu prost pe care i-l poți da puiului tău. Știți, nu vorbim de nevoi de bază. Iubirea, siguranța, apartenența. Nici nu vorbim de un copil mic, de un bebeluș. Vorbim de niște copii mari, care știu deja multe lucruri să facă.

De fiecare dată când faci ceva pentru el și copilul te întreabă ”dar te superi, mami”, ce exemplu îi dai? Că te lași pe tine pentru el. Că renunți la ce e important pentru tine. Doar îl iubești, e logic. Nu vrei să îl dezamăgești.

 

Copiii știu. Dacă faci ceva din suflet, cu bucurie, pentru că îți dorești. Sau dacă te sacrifici, faci din obligație sau plătești un preț pentru o liniște de mai târziu. Știți la ce mă refer.

În viața de părinte, vine un moment, când ai impresia că orice clipă de liniște se plătește într-un anumit fel.

Îți dau să ronțăi această caisă, deși o să te supermurdărești și va trebui eu să curăț mâini, gură și tricou, iar ție nici măcar foame nu îți e. Dar am atât de multă nevoie de un minut de liniște în capul meu.

Când ești obosită, presimți un tantrum și ai face orice să-l eviți. Chiar dacă așa ceva nu există și o știi. Să eviți un tantrum, auzi. Dar e instinctul ăla. Ești pe o linie de tren și trenul se apropie șuierând. Sari în prăpastie doar ca să câștigi niște timp. Vezi tu apoi cum te descurci. Un tantrum e un tren care te calcă, pe cuvânt. Ești atât de obosită, încât te temi că n-o să supraviețuiești.

 

Știi ce mesaj îi transmiți? Că iubirea înseamnă sacrificiu. Îl înveți să se lase pe sine și să-l pună pe celălalt mai presus. Că așa se face în iubire.

Îl înveți să îi pese mai mult de ce crede lumea. Cu prețul de a-și bate joc de el. 

Îl înveți să fumeze, ca să nu râdă gașca de el.

Îl înveți să bea bere, deși preferă limonada la gust.

Îl înveți s-o calce pe șosele, ca să nu creadă gagică-sa că-i vreun timid.

Îl înveți să meargă la cercul de mate, deși lui îi place la fotbal mai mult.

Îl înveți să poarte pantofii la modă, deși abia merge în ei.

Să mănânce tortul cu ciocolată, deși lui îi place vanilia mereu.

Să meargă la mare, când e omul muntelui el.

Mai bine îl dezamăgești pe celălalt decât pe tine

O bloggeriță din SUA (mă rog, între timp e mai multe lucruri) a fost întrebată care e cel mai valoros sfat de parenting pe care îl poate da. A răspuns așa: ”Învață-ți copilul să te dezamăgească.”

Când i-am spus nu băiatului meu cel mare, i-am spus da mamei băiatului cel mic.

Când am zis nu mersului la baie, am spus DA nevoii mele de a termina ce am început.

Le spun lor atât de rar NU, încât am uitat cum e să îmi spun mie DA.

Acea parte din mine care și-a repetat încontinuu ”iubire necondiționată” și ”iubire nelimitată” are nevoie să fie convinsă un pic. Că asta e calea. Pentru toți. Că nu e egoism. Acea parte din mine care a făcut TOT pentru copilul ei fără să-i fie greu vreun pic a cam obosit. Are nevoie de o pauză, știți. Are nevoie de acea parte care nu îi mai iubește doar pe alții, ci și pe sine un pic. Există?

Va trebui s-o găsim și s-o creștem.

Te iubesc la infinit, dar o să îți spun uneori NU, pentru că am și eu nevoie de DA.

foto Pixabay

Articolul anterior

Am testat un tratament împotriva căderii părului, împreună cu alte 5 cititoare. Părerea mea și a lor, exact așa cum au scris-o (p)

Articolul următor

8 greșeli în limba română, pe care să nu le faci când vrei să-i dai cuiva șah mat în scris

19 Comentarii

  1. Ioana

    Mamă, ce mi-a amintit asta de întrebările frecvente ale piciului meu cel Mare “Dar poate să mă ajute cineva?”
    Preferabil, când sunt multe persoane în jur, parcă testează cine-i mai rapid.
    Sau, când sunt cu bebe, moment identic cu cel povestit mai sus.
    Da, multa dreptate ai.

    1+
    • Iar daca cineva-ul e altcineva in afara de mama, zice: ai putea totusi sa ma ajuti tu? Nu? De ce? Ai altceva de facut?

      2+
  2. dia

    Ma bucura articolul asta. E principiul pe care îl aplic și eu când e nevoie. Si cred ca multe mame au nevoie neapărată sa aplice asta. Sunt mama calma de care are nevoie copilul meu mai ales când nevoile mele sunt împlinite.

    0
  3. Zina7

    Pe acest principiu o cresc si eu pe fetița mea. Sunt total deacord cu ce ai scris. Ff fain articolul !!!

    1+
  4. Aura

    Ioiii Doamne ce la fix ai scris…de fiecare data mie frica sa nu il dezamagesc pe cel mare( 2a9l) cand ii mai spun nu, sau chiar sunt momente cand nu pot din cauza bebelușului (4l) si ma simt vinovata, dar in acelasi timp constat ca daca tot insist cu NU isi face singurel ce ii treba.Cred ca asa am si fost crescute…nu cumva sa dezamagesti pe cineva…dar la noi nu prea ne mai gandim.

    0
    • Asta am vazut in jur.

      0
      • Ana

        Mi-ai arătat “aprinsul luminii la baie” și dintr-un alt unghi. Aceeași scenă ca la voi. Eu am uitat demult de mine și simt nevoia să mă regăsesc .
        Faza cu dezamagitul, am început să o aplic cu persoanele din jur de ceva timp , mă simt mai eliberată. Cu copii mai puțin , dar presimt că va urma. Mersi de articol.

        3+
  5. Silvia R.

    Ce bine ai pus tu puncul pe i. Dar ce bine ar fi daca, atunci cand imi spun mie da, nu m-as mai simti vinovata.
    Si da, cel mare la fel face. “Vreau sa ma ia cineva in brate”. Se ofera tatal. “Nuuu, vreau la mami!”. Sau: “am si eu nevoie de atentie!” Vine tatal sa il ia in brate. “Nuuu, tu nu ai atentie! Doar mami are atentie!”.

    2+
  6. Intervine rutina în relația părinte-copil. S-a dus magia. Dar magia e și în afara rutinei. Totul se rezolvă cu timpul…

    1+
    • Nu s-a dus magia. E doar o noua etapa. Oamenii nu raman la fel, ci se transforma. Si parintii cresc, chiar daca la copii se vede mai bine.

      1+
  7. Am inceput si eu de ceva vreme sa practic asta si cand uneori scap si de sentimentul de vinovatie( da, se intampla si asta!) hop ma trezesc ca vine sotul: haide mai, ca vrea si el atentie, ca stai doar cu cel mic. Si se duce zenul!
    Dar si eu vreau atentie! Si niciodata nu voi fi mama care se sacrifica ca sa ii scoata ochii copilului cand creste!
    Dar avem nevoie de sprijinul exterior mereu, si nu de critici!

    2+
    • Mihaela

      Pfoaaai, la fix articolul….. Copilul meu de 4 ani e într-o faza de genul asta cam de vreo lună…. Nuuuu maaai pooot….. Cu interdicții pentru mine gen nu lua pastila ca asa vreau eu, nu mergi la doctor ca asa vreau eu, nu te așezi, nu te ridici, nu bei apa, nu….whatever ca asa vreau eu….
      Whaaaat? Hai cu explicații, hai cu blândețea, pana se termina naibii și mama și tata blândeții…. Si baga tantrumuri întrucât evident ca eu nu fac ce dorește baby zeul…. Si nuuu maaai pooot…. Mai durează mult? Un sfat sau vreo 3 grame de extra răbdare?

      1+
  8. Ana

    Și? Cum a rămas? Tudor ce a zis?
    La noi, după “nu”, urmează o furtună pe care eu nu sunt tot timpul în stare să o înfrunt și cedez.
    Știu că pentru viitor nu mă ajută cu nimic să cedez, dar pe moment e liniște.

    0
    • Inteleg perfect si asta. Tu stii in fiecare moment care e alegerea mai usoara.

      Tudor n-a inteles ce am zis cu ba da ba nu asta. Si i-am explicat. Ce sa vezi, la final, nici pipi nu il mai scapa 🙈

      1+
  9. Oh, desi am doar unul, inteleg asa de bine! Am vrut totdeauna sa ii ofer timpul meu, sa fiu acolo pentru el oricand are nevoie. Foarte recent am inceput sa aplic asta cu: intai termin de mancat si apoi vin sa ma joc cu tine (sau ce mai cere si nu e urgent). Mai am de lucru.

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 186 queries in 0.265 s