Ăsta mic își dorește un cățel, o pisică și un miel. Bărbatu-meu, o terasă cu copăcei, unde să-și bea cafeaua în aer liber.
Eu visez la o canapea galbenă într-o sufragerie goală de mobile obositoare, pe care s-o umplem de lumina noastră și când afară-i noapte. Și-mi mai doresc un dulap în care să-ncap ca într-o cameră, cu toate. Un loc în care să nu mai fiu deloc vinovată, ci doar dezordonată.
I-am putea spune prăjitura de pandemie, că am mâncat cam la 3 zile. Problema principală la prăjitura asta cu cremă galbenă e că nu ține. Adică, mănânci o tavă întreagă odată.
Asta e prăjitura mea preferată, pe care o face mama de când eram mică. E mai bună și decât cea mai bună înghețată. Nu am poze din timpul facerii ei, pentru că atunci când mama o face, eu dorm, iar asta nu pentru că aș dormi prea mult, ci pentru că se trezește ea prea de dimineață.
Am multe concluzii după această pandemie petrecută la Sibiu. Una dintre cele mai importante e legată de cât de prost mâncăm la București. Ca să vă explic. Dacă avem garnitură la friptură, socotim două feluri la prânz. În pandemie, la bunici, masa a fost servită zilnic de zicea-i că-i de Paști.
Permiteți-mi să fac un rezumat, ca să vă enervați rapid și la obiect. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, din Brașov a avut o postare pe facebook, prin care cerea înțelegerea publică pentru faptul că nu permite mamelor să se interneze alături de copii și a întors-o din condei, auzi, că preferă să interneze copii bolnavi în locul mamelor însoțitoare. De parcă mamele ar fi mers la spital ca la spa.
-Zi un cuvânt cu litera L.