Să vă arăt ceva, dați click:

-Chiar vrei să facem asta?
-Da, mami. De ce întrebi?

Viața cu băieții. Viața bate filmul. La început, eram convinsă că eu voi putea să fiu altfel, să fiu mama aia cool, care se cațără și se luptă și știe toate numele de camioane și basculante de la orizont. Între timp, să vedeți…

Jocurile cu lupte mă sperie.
Mai fugăresc și eu câte un lup imaginar, dar obosesc repede.
Nu-mi place gălăgia. Doamne, cât iubesc liniștea!
Cât să și poată doi oameni împinge o minge între ei?
Tampona mașinuțe? De ce, de ce, Doamne-sfinte!

Și tot mai des e următoarea scenă, am putea-o numi ”băieții cu băieții”. Am observat-o mai ales acum în izolare: Tudor face ceva cu bunicu-său, iar eu rămân cu mama și cu bunica și cu încă bebelușul (scena ”bebelușul în brațe” o cunoașteți). 

De exemplu: au urcat în pod. De 3 ori în aceeași zi! Au făcut planul casei. Au studiat hornurile. I-a arătat cum trece lumina prin ele cu o oglină. Au dat drumul unei mingi ca să vadă cum cade. Au reluat planul casei. Au lipit jucării stricate. Au îmbrăcat roțile motocicletelor cu ceva cabluri ca să nu mai huruie prin curte. 

Ce pot face eu cu copilul? Floricele pe asfalt. Picnic în curte. Ziua în care-am pus o pătură și-am făcut cort din ea în sufragerie, m-am simțit aproape rebelă. Mă pricep la citit povești, la colorat pagini. Jocuri mai statice, mai liniștite, poate ceva cu iubire?  

Și ca să vă dați seama de gradul de compatibilitate al băieților cu băieții, prima data după izolare când tata s-a scăpat la magazine, a venit cu plasele de jucării pline. I-a cumpărat inclusiv un autobuz, fix modelul pe care și-l dorea de dinainte de pandemie. Cum ai știut, l-am întrebat, că fix ăsta îi place?
-Păi n-ai văzut cum e autobuzul ăla? Fain. Normal că-i place.

Jur că, pentru mine, toate autobuzele-s autobuze și toate mașinile roșii sunt roșii. Sau mașini. 

Nu știu cum să fac să țin pasul. Așa că nu-mi veți lua în nume de rău entuziasmul de a descoperi chestii pe care încă le putem face împreună. Care să ne placă amândurora în aceeași măsură:

Mâncăm înghețată. (no bine, la asta chiar nu v-ați fi așteptat!)
Ne uităm la filme (vă spun și povestea asta)
Ne jucăm de-a Frumoasa și Bestia (suntem în filmul ăla, deși ne lipsesc niște figurine)
Ne spălăm pe dinți 

(Nu, asta de ce nu se pune?)

Fiți atenți, că vă arăt o jucărie care o să vă placă. Dacă nu vreți să vedeți jucării, închideți televizorul acum. Cred că acesta e viitorul; cum vorbesc mamele de băieți despre ce jucării să le cumpere fiilor: Dragă, vezi jucăria asta. E bestială! M-am jucat și eu cu el și nu s-a spart nicio vază 🙂 n-am împușcat nicio rață. Din astea, înțelegeți dv.

Jocul e inventat de un profesor de design și tehnologie, cu multe premii câștigate: cel mai bun joc educaţional, de la Dr. Toy din SUA, cea mai inovatoare jucărie, de la organizația Toy Russia, cea mai bună distracție creativă de la organizația Tillywig, cel mai bun produs ecologic și altele. În plus, firma ENGINO a primit premiu pentru cele mai bune IMM-uri din partea Comisiei Europene și premiul pentru inovație de la Asociația Industrială din Cipru.

Doar că lucrurile astea nu-s așa de importante pentru copii, care au criteriu simplu după care se orientează: dacă le place.

Doar că le place. Vă zic de ce: pentru că pot construi ce vedeți singuri.

Cu mine lângă el, desigur, dar Tudor a reușit.

Manualul e foarte bine făcut. Sincer, Ikea, ia exemplu!
Mai întâi e poza cu piesele de care ai nevoie.
Urmează poza cu săgețile care indică unde să le așezi.
Și poza finală, cum ar trebui să arate asamblate.

Pașii sunt mici și pe rând, nu faci multe deodată. 

Totul e logic și excelent explicat fără cuvinte.

Jocul ăsta e pentru copii peste 3 ani, iar Tudor (4 ani 3 luni) s-a descurcat excelent.
Am mai zis-o și repet: cred că, la vârsta asta, dincolo de dezvoltarea motricității și dexterității și etc, e foarte important să le antrenăm răbdarea și să prindă gustul lucrului terminat de ei. Să simtă satisfacția aia: uite un ceva bine făcut de mine! Asta e o senzație de care vor avea nevoie toată viața lor ca să persevereze când dau de greutăți și ca să ajungă acolo unde își doresc. Să cunoască satisfacția AIA.

Jocul vine cu multe piese colorate diferit, care se asamblează în vreo 30 de variante de modele. Două sunt disponibile în manualul printat, restul sunt online, foarte ușor de accesat. Plasticul e de calitate, îmbinările rezistă și se realizează ușor. Tudor a reușit singur, fără ajutor, doar asistat, ce vedeți mai jos:

Ce avem noi e acest joc, care are momentan o reducere de 35% și transport gratuit. 

Și dacă aveți copii mai mari, peste 8 ani, vă recomand o jucărie-bijuterie. E un curs de robotică într-o cutie. Cărticica din primul video e de la el. L-am montat împreună cu TataBu (bine, mai mult el, dar rămâne între noi) și ne-am distrat. Îți pune mintea la contribuție chiar și la treijde ani. Are panoul solar și un motoraș, e un mecansim întreg, prin care poți face un robot adevărat, care se transformă într-o mașină, un tractor, un elicopter, etc. 

Vine și cu un fel de manual care te învață despre energia electrică, sunt multe poze și explicații de citit împreună. La final, există o zonă ca de recapitulare interactivă, apoi câteva activități. E pentru copiii mai mari, inclusiv cei de treizeci și șaizeci de ani 🙂 E inclusv un panou solar de 3V care alimentează un motor electric. Se pot construi 16 modele diferite. STEM vine de la Știință, Tehnologie, Inginerie (Engineering) și Matematică.

Sunt mai multe seturi care merg pe același sistem și explică arhitectură, fizică, mecanică legile lui Newton. Cel cu energie solară e aici. 

Mă bucur de aceste momente cât mai durează ele, presimt că nu mult. Mă bucur și de vazele care rămân întregi și rațele care supraviețuiesc neîmpușcate. Nu-i nimic rău sau bun într-un joc, el se întâmplă așa cum simte copilul în momentul ăla, dar io o dau cu iubirea cât mai ține.

Și după ce ne-am uitat de două ori, e adevărat, la Frumoasa și Bestia (filmul), Tudor mi-a cerut foarte serios:
-Pune-mi și niște Scufița Roșie. Parcă aș vedea ceva cu lupi.