Legătura dintre burtă și creier nu e ceva inventat de fiul sau fiica ta. Nu e o formă de șantaj emoțional, nu e o manifestare de răsfăț, nu e ceva ce trebuie etichetat și analizat.
Pe mine, copil, mama m-a luat în serios. Pentru că un copil nu minte când îl doare burta de la ceva. Iar când tu știi că n-a mâncat stricat, că n-a amestecat lapte cu bere, cred că e normal să te îngrijoreze situația. Și uite-așa, m-am trezit investigată până-n dinți, dusă la analize și la ecograf. Unde nu s-a găsit nimic concret, doar un -citez- ficat ușor mărit. Acum, ce să zic, o fi fost de la vinul pe care îl beam la 9 ani. Probabil mama s-a prins. Nu mi-a dat niciun medicament, habar n-am ce tratament s-ar fi potrivit pentru boala asta a mea. Culmea, că durerea de burtă venea doar seara. Așa ceva. Când trebuia să mă culc! Nu eram genul mâncăcios, ci mai degrabă jucăuș, iar somnul mi se părea o pierdere de timp. Doar mâncatul îl bătea la ”lucruri inutile din viața mea”.
