Peste 10 ani, ți se va părea că ai fost o zână azi

Ce ai schimba la tine, dacă ai putea? Era o întrebare dintr-un interviu luat unei instagrammerițe celebre, unde se vorbea mai mult despre trup, mai puțin despre suflet. Fată frumoasă ea, de asta îți dai seama, oricât de chior sau de invidios te-ai uita. Mi-a rămas în minte răspunsul:

”Nimic.”

Pooooftim? O femeie a vorbit așa! Cum ar fi să îmi hrănesc și eu mintea cu asta. Bineînțeles, eu nu sunt vreo fotomodelă, am un metru și-un zâmbet, când mă urc într-o mașină și cineva mă întreabă dacă am loc, e un compliment. Pielea mea nu e ca în reviste, niciodată n-a fost, oricât aș fi uns-o cu loțiuni. Părul meu nu stă dimineața când mă trezesc, mai degrabă zici că vrea s-o ia la goană de pe capul meu. Și aș putea continua un eseu întreg cu motive pentru care, noroc, că m-am făcut dentist.

Unei femei îi e greu și să accepte un compliment:

-Ce bluză frumoasă ai!
-Vechitura asta? E din liceu!

-Te prinde super freza nouă, să știi.
-A, mi-am prins părul, că-i nespălat.

-Verdele asta îți stă grozav!
-E de la mașina de spălat, s-a cam decolorat.

-Arăți excelent după doi copii! (asta e din viitorul meu :p)
-Pfua, cred că n-ai văzut pungile de sub ochi.

Și-acum, să schimbăm perspectiva. Tu, cea de acum 10 ani. Ce făceai? Tocmai terminai facultatea? Munceai în primii ani? Era perioada aia în care nu ieșeai nici după pâine fără să te uiți în oglindă mai întâi. Când purtai tocuri și la metrou. Nu îți prindeai părul, pentru că mereu era foarte spălat. Țineai dietă, normal, asta e ca o obligație femeiască la un moment dat. Zici că intră în tolba cu responsabilități: nu mai mănânc seara, să încap în rochia de bal. Țin minte că, la festivitatea de absolvire, am purtat roba aia sinistră până-n ultimul moment, că mi se părea așa mișto cum poți acoperi orice formă cu ea.

Acum, am câteva poze pe frigider, din acea zi. Îmi atârnă un ciucure destul de ciudat pe jumătate din față, dar eu sunt acolo, precis. M-ați recunoaște și voi. Sunt mai tânără cu aproape 10 ani. Se vede asta. Ochii mei n-au cearcănele pe care le poartă astăzi, oricât aș dormi. Pielea mea e mai întinsă decât își pot oglinzile de-acum imagina. Ce zână cu ciucure eram! Doar că atunci, nu mi se părea. Țineam o cură fără carne, pentru că aveam colesterolul dat peste cap. Veneam după o vară cumplită, în care o profesoară m-a hărțuit ca-n filmele cu proști. Mă simțeam cea mai urâtă versiune a mea. Nu înțelegeam de ce mă iubește un băiat, de ce părinții mei se bucură c-am absolvit, în sfârșit. Mi se părea că nu merit nimic.

Acum, mă uit în poza aia și văd o zână cu un ciucure, să știți. O învingătoare, care a trecut peste câteva greutăți. Care a avut două job-uri, o facultate și-un blog. Care a renunțat la primele două, ca să nu renunțe ultimele două la ea. Care a făcut alegeri mature când abia împlinise douăjde ani. Care și-a petrecut toată săptămâna de concediu cu iubitul ei, învățând. Imaginea cu el dormind și ea citind clasificări alături o urmărește și acum. Mă uit la poza aia și văd o fată blondă și sănătoasă. Se vede după strălucirea din ochi. Și din păr. Și din piele. Se vede de sub roba aia sinistră și de după ciucurele strident. Și nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost viața ei, dac-ar fi văzut și ea zâna fără să aștepte atâția ani.

Schimbăm perspectiva. Derulați 10 ani înainte. Start. Vă uitați la o poză cu voi, din acest moment. Poate o aveți pe frigider, poate v-o amintește facebook, poate o găsiți rătăcită printr-un telefon vechi. Wow. Ce tânără erai. 10 ani se cunosc. Ce siluetă grozavă aveai! Nechinuită de ciorbă de varză, nedusă pe la saloanele de masaj. Pur și simplu, așa cum erai. Abia ți se vede fața, nu de după ciucuri, ci de după copii. Ce mici erau, cât de mult te căutau. Ce fericită erai, chiar dacă nu prea dormeai. Chiar dacă părul ți-l prindeai. Nu mai lăsa să treacă alți prea mulți ani. Repetă după mine: Ce ai schimba la tine acum?

Nimic. Sunt grozavă cu tot ce am.

Image by Pera Detlic from Pixabay