Terapia m-a învățat că o problemă nu are nevoie de rezolvări, ci de lumină

Terapia m-a învățat că o problemă nu are nevoie de rezolvări, ci de lumină miruna ioani

Prima dată când ne-am întâlnit, mi-a spus cam ce o să se întâmple. Că eu o să vorbesc, foarte mult la început, după care o să mai vorbească și ea, după care unele lucruri vor căpăta sens și să am răbdare. Că, la început, terapia se va întâmpla mai des, perspectiva se va schimba mai rar, dar noi vom sădi niște lucruri prețioase cumva.

N-am înțeles nimic.

Ce perspectivă să schimb? N-am nevoia să-mi pierd vremea cu încă cineva care nu-mi dă dreptate.

Ce lucruri să sădim? Are cineva impresia că avem timp? Eu vreau ca lucrurile să se întâmple aici și acum, mă străduiesc să-mi ies din minți, cum ar veni. Poate în mintea altcuiva e mai liniște un pic.

Apoi, am vorbit. Mult. La un moment dat, simțeam că plătesc pentru atenția cuiva și asta mă făcea să mă simt și mai singură și tristă. Doar că nu-i așa. Când prietena mea îmi oferea, la telefon, o mulțime de soluții la problema pe care o expuneam (mi-a oferit până și spațiu de depozitare în casă la ea, până și să-mi dea vodcă a vrut, orice numai să pot dormi), eu combăteam vehement orice argument. Avocățește așa. De parcă făcusem un pact cu oboseala și cu nefericirea mea. Adevărul era însă altul: degeaba așteptam un cal alb să mă salveze din rahat, când singura înzestrată cu această putere eram eu.

Și asta m-a învățat terapia să fac.

Într-o zi, cam pe când a început și ea să vorbească, mi-a zis că am o putere fantastică de a observa. Și de a mă observa. Și să folosesc asta în favoarea mea. Să mă înțeleg mai întâi, apoi să mă îmbrățișez. Și a fost mare chestie, venind din partea cuiva care nu avea nicio datorie morală în fața mea, care nu avea vreun atașament de lungă durată sau ceva. Chestia asta nu e neapărat corectă, dar se întâmplă: tindem să credem mai degrabă un necunoscut când vine și ne spune despre noi ceva, decât o prietenă, o mamă, un soț.

Mi-a sugerat să țin un jurnal, n-a mers. Mi-a dat niște sugestii de chestii mici pe care să le fac, n-au mers. Mi-a și zis într-o zi că-mi place prea mult să vorbesc și prea puțin să fac. Am luat-o un pic personal și un pic în serios. Dacă mi-ar fi zis-o bărbatu-meu, aș fi luat-o doar personal. Vedeți, de asta merită să plătești să te insulte un străin. Glumesc.

Mi-am dat seama că jurnalele și astea nu-s de mintea mea, care fuge și nu vrea să stea până termin eu de pus niște litere undeva. Puterea de observație, da? Păi, hai s-o folosim pe dânsa. Iar în ziua în care mi-a spus că va veni o vreme când ne vom vedea tot mai rar, pentru că eu voi avea tot mai puțină nevoie de ea și că, singură, mintea mea tot mai mult mă va ajuta, am zis da. N-am nimerit unde trebuia. Adică, orice ziceam, nicicum nu-l puteam scoate pe altul vinovat. Pe ai mei că m-au crescut așa, pe soț că n-a făcut cutare, pe vecini că prea le place cu bormașina și locul meu de parcare. Dar mă lăsa să vorbesc. Maaaamă, cât mai vorbeam.

Nu m-a întrebat același lucru de două ori. Nu ofta când treceam la alt subiect. Nu căsca dacă se plictisea. Și probabil că se plictisea, pentru că sincer, e viața mea, nu e chiar Prison Break.

Într-o zi, mi-a spus care e rolul terapiei. Că nu îți oferă cheițe, soluții, rețete. Deși problemele oamenilor seamănă între ele, mă gândeam. Dacă tu știi că la cutare a funcționat x, mie de ce nu poți să-mi spui și mergem fiecare la copiii noștri mai curând. E, cică nu merge așa. Am înțeles cu adevărat, abia în ziua în care mi-a zis-o pe asta cu perspectiva. Care s-a pupat excelent cu aia cu observarea și cred că au trăit fericite până la adânci bătrâneți.

Că terapia nu îți rezolvă problema, ci ți-o arată în altă lumină. Că nu îți dă idei, ci te mută de unde stai acum, mai la dreapta sau mai la stânga. Că nu soluția o face să dispară, ci felul în care o poți înțelege.

Ăla a fost click-ul meu din cap. Momentul meu de reset. Când mi-am dat seama că o problemă nu are nevoie de rezolvări, ci de lumină. Și că la butoane nu e nimeni altcineva, așa că e păcat să stai în întuneric. Să-ți ieși din minți nu e tocmai o prostie. Să poți pleca din mintea ta, ajungi prin terapie. Pentru că abia atunci te dezbraci de toate prejudecățile și mecanismele de gândire care te-au adus în acel loc și abia atunci poți începe să coși straie noi pentru împărăție. Prima dată, o să stai plecat o secundă. Dar ce secundă o să fie! Apoi, o să stai plecat vreo două, până când ajungi să pui afiș cu ”plecat cu sorcova”. Nu e o glumă. Sorcova e bună. Și, combinat cu puterea de observare, îți dai seama că te enervezi mai rar și pe mai puțini oameni. Că îți place tot mai mult de tine. Că parcă spui mai puține prostii senine. Că și copilul s-a schimbat în bine. Că soțul vorbește mai mult, pentru că are, în sfârșit, loc de tine.

Vă recomand să mergeți la terapie. Dar să fie cu cine trebuie, nu cu vreun tiriplici care învață el de la tine.

Image by Free-Photos from Pixabay

Articolul anterior

După cazul Caracal și acum Galați, îmi e frică de durerea pe care nu o simțim încă

Articolul următor

Când mama arde și copilul se piaptănă

27 Comentarii

  1. Gabriela F.

    Pffff…. Îmi doresc mult să merg… Persoana cea mai recomandata in baia mare e super ocupata,deci nu știu…și am nevoie și e necesar! Știu asta…
    Mi.a plăcut tare mult sa citesc articolul și îmi place cum ai expus tot.

    2+
    • Doar la Baia Mare exista terapeuti? Poti face si online, si la telefon. Doar sa gasesti omul potrivit.

      1+
      • Gabriela F.

        Nu e ciudat?…adică…mă gândesc ac e important și contactul acela interpersonal…interuman…sau mă înșel?

        0
        • Eliza

          Gabriela F., o sa fiu tăioasa si o sa zic că dacă îți dorești cu adevărat, faci orice terapie găsești, cu oricine găsești, si dacă nu merge, schimbi terapeutul. Dacă spui “vreau sa merg la terapie, dar…” vei observa ca ce urmează după “dar” este mai important pentru tine decât mersul la terapie.

          Si la mine a fost ca la Miruna, ba chiar eu timp de vreo 6 luni nici nu am avut rezultate pentru ca tot depănam din copilărie, scoteam răni la.lumina. ma ajuta pentru ca spuneam cu voce tare ce am in cap, si ajungeam sa le fac altfel. Ma ajuta pentru era un cadru sigur, fără judecată, fără falsă compasiune, fără sa ma mint pe.mine (pentru dacă ma mințeam, îmi punea câte o întrebare). Am avut noroc de o terapeută genială, dar au fost cei mai bine investiți bani din viața mea (in timpul facultății, in timp ce mă întrețineam singură).

          2+
          • Gabriela, e mult mai comod, ca nu pierzi vremea pe drumuri. Apoi, e foarte interesant ca se pierde toata partea de bodylanguage. Singurul feedback pe care il ai de la celalalt e in voce si nu te mai tot gandesti “oare ce crede acum, oare la ce se gandeste, oare de ce se uita la ceas”. A fost o surpriza placuta si pt mine.

            1+
          • Gabriela F.

            Am priceput. Mulțumesc. Mă gândeam că face parte tot din terapie și relaționarea directa cu terapeutul. E ceva de care știu că am nevoie ca sa pot să trăiesc viața pe care am ales.o…si am nevoie sa înțeleg de ce am făcut o alegere sau alta la un moment dat… Alegeri care au dus la acumulări de frustrări…și care mă fac să fiu persoana pe care nu prea o plac. Am citit acum ceva vreme un articol pe blogul prințesei despre efectele secundare ale compromisurilor… Și suma tuturor întâmplărilor mă trimit direct in fata unui terapeut…

            0
    • Ana

      Gabriela,
      Și eu sunt din Baia Mare. Inițial m-am lovit de problema asta, că nu găseam aici un psiholog cu care să rezonez, iar online / telefonic mi se părea ,,ciudat” (deși nu am încercat ca să știu dacă e ciudat).
      După câteva încercări eșuate în BM am încercat online, am rezonat, am evoluat și spre surpriza mea am descoperit că ,,au apărut” și local psihologi și coachi faini.
      Am ajuns la concluzia că nu eram pregătită, de aceea am și nimerit inițial unde nu trebuia. Când am fost pregătită deja existau opțiuni atât local cât și online.
      Vezi și online unde găsești pe cineva care aprinde niște beculețe în mintea ta, acordă-i niște șanse, s-ar putea să fie ceea ce ai nevoie.

      1+
  2. Dana

    Ne-ar ajuta recomandari pentru Bucuresti. Intentionez sa merg dar nu am gasit persoana potrivita inca.

    1+
  3. Liliana

    Eu fac terapie de aproape un an. La început m-am dus chitită pe 5-6 ședințe, gândindu-mă că îmi dă rețete scrise frumos, eu vin acasă și aplic și gata, ce fericire pe mine. Am făcut terapie. Doar că… socoteala mea de acasă nu s-a potrivit cu cea de la terapie. Terapia nu e pe rețete și soluții, ci e pe descoperire. Și cel mai mult muncești tu, ca “pacient” decât terapeutul. E o muncă lungă și grea, dar merită. Ne face mai bine pe toți.

    4+
  4. Iulia D.

    A venit articolul ăsta așa, ca un argument în plus. Mă tot gândesc de ceva vreme că aș încerca terapia, să fac puțină ordine la mine în cap, dar mereu găsesc câte un motiv să nu. Ba cu cine las copilul, ba că dacă mă duc și mă duc degeaba, ultima chestie găsită…nu știu la cine să merg😄. Dacă până la urmă mă urnesc, să știi că te caut să întreb la cine ai mers

    1+
    • Vezi ca exista si variante f bune online sau telefonice, de poti programa sedintele cat doarme copilul sau asa. Let me know.

      0
  5. SR

    Ma gandeam de curand la terapie de cuplu, dar la fel, nu stiam la cine. Intre timp, am mai analizat problema si cred ca nu ar strica intai niste terapie doar pt mine. Asa ca, daca imi poti recomanda pe cineva, e bine venit sfatul

    0
    • Sunt chestii diferite, cred, terapie de cuplu nu prea stiu… Domnica Petrovai e super, dar e foarte ocupata. Am auzit-o vorbind de doua ori, imi place de ea.
      Daca vrei nr terapeutei mele, care e coach, de fapt, scrie-mi si ti-l dau cu drag.

      0
  6. Nu cred in terapie. Trebuie sa gasesti in tine insuti resurse sa-ti revii. Cred totusi in oameni cu talent deosebit de a ajuta. Unii dintre acestia ca prin minune imbratiseaza meseria de terapeut. Adica exact cea care trebuie. Si atunci totul devine minunat!

    1+
    • Eliza

      Pai la terapie tot în tine găsești resurse, ce-i diferit este că te pui de acord cu un om specializat ca sa ye folosești de resurse in prezența lui, cu asistare si cu certitudinea ca timpul acela cu tine este sfânt (pt ca ai programare si pt ca dai bani), pt ca altfel o sa tot amâni. Spune sincer, stai tu cel puțin o dată pe săptămână, timp de o ora, sa scrii gânduri și situații din viața ta? Cum reușești tu să menții obiectivitatea (vs sa crezi poveștile pe care ți le spui despre altii).

      P.S. Când zic “tu” nu ma refer in mod specific la cine a scris comentariul, ci la oricine crede la fel cu comentariul.

      0
      • Si mai e ceva. Cand vine o autoritate in care ai incredere (doar ii dai bani) si iti zice niste lucruri, le iei altfel. Le dai alta greutate. Cam asta e efectul.

        1+
      • Stefy

        articolul asta a venit ca o motivație în plus. De mult simt ca ar trebui sa fac asta pentru mine dar tot amân și îmi găsesc scuze, mai ales ca toată terapia de pana acum m-a făcut sa ma simt nepotrivita, ca și cum mi se încerca încadrarea într-un tipar. Mulțumesc pentru articol ❤️

        0
      • Stai și îți scrii gândurile dacă vrei să lupți. Dacă ai bani și nu ai prieteni decât online atunci te duci să decartezi la psiholog.
        Eliza, ai o exprimare neglijentă. Vezi: “Cine crede la fel cu comentariul”.
        Sănătate maximă!

        0
  7. Ana

    … ,,de asta merită să plătești să te insulte un străin. ” :))
    Mi-a plăcut asta!
    Da. E incomod, te enervează, dar după ce trece faza asta dacă ajungi să analizezi oglinda (,,insulta) sau adevărul deranjator e un mare pas spre evoluție.
    Sunt chestii pe care le-am rumegat multă vreme și le-am înțeles mai târziu, și mă bucur că cineva a avut curaj să mi le expună analitic, obiectiv și într-o manieră care m-ar enerva și mai mult de la cineva din familie/prieteni.

    1+
  8. Liliana

    Si pentru mine terapia a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. Mai am de lucrat cu mine, clar, dar acum sunt mult mai constienta de sentimentele si nelinistile mele, si mai ales de originea lor. Merg de aproape 3 ani la terapie si acum am rarit la 1 sedinta pe luna. Este ca o gura de aer aceasta sedinta 🙂 Am mers si la terapie de cuplu, iar sotul merge si el de 6 luni individual, si lucrurile s-au schimbat foarte mult in bine.
    Acum in schimb as avea nevoie de un terapeut in constanta pentru cineva drag mie. Ceva recomandari?
    Thanks!

    0
  9. Alina

    Draga Miruna, sunt o mama singura cu doi copii. De ceva timp incerc sa imi fac curaj sa imi infrunt cele mai ascunse frici… nu simt ca sunt in stare critica, sunt pe linia de plutire, dar…nu e suficient! Viata poate fi mai buna, noi putem deveni mai buni!
    Imi poti recomanda un terapeut bun si rezonabil dpdv financiar? Locuiesc in afara Romaniei, deci pentru mine ar fi nevoie de varianta online…Multumesc.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 210 queries in 0.443 s