Ieri am trecut pentru prima oară pe strada unde încă scrie pe o clădire parcă scoasă din filmele de groază, cu litere mici, C lectiv. Lipsește un o, dar ce mai contează. E piața Bucur, din București. Lângă, chiar lângă e un panou cu pozele unor copii, alături e o clădire nouă, modernă, unde mi se pare sfidător că viața merge mai departe, probabil la standardele cele mai înalte. În părculețul de peste drum, un șantier și o mașină de vidanjare. Cam asta e imaginea României, mi-am zis: un fel de căcat și modernizare.
Am lipsit ieri după-masă de pe internet și când m-am întors, pac, a fost cu sânge pe picioare. Ce-i asta, frate? În ce țară trăim? De ce se întâmplă toate astea? Nu că nu e normal din punct de vedere profesional să reacționezi așa când vezi un om plin de sânge, dar e contraintuitiv, nene. Oricărui om, când vede alt om că suferă, că are sânge, mai ales șiroaie, îi vine să reacționeze. Nu stă și se uită ca boul la poarta nouă. Nu stă și se gândește.
Înțelegeți?
Și-acum să vă spun de ce îmi este cel mai tare frică. Știți, e o lege simplă, după care funcționează corpul nostru. Dacă ai o durere și începe ceva să te doară și mai tare, uiți de prima și o simți doar pe a doua. Că așa-i făcut creierul să funcționeze. Uiți de asta mică și o simți doar pe aia mare. Cred că nici creierul maselor nu e mult diferit de asta. Dă-i poporului multă cruzime, neomenie, crime, sânge, cu copii, ooo, și mai bine, concentrează-i ura într-o direcție (în orice poveste e nevoie de cel puțin un balaur), ca asta să-i fie a doua durere. Aia mare, aia arzătoare, aia tăietoare. Să plângă mamele de fete cu telefonul în brațe, iar tații să nu le mai lase să iasă din casă. Să curgă fețele nervoase pe site-urile de socializare. Să aibă oamenii subiect de conversație. Și să uite de orice altă durere mai mică. Pentru că nici nu-i greu să fie mai mică, atunci când comparăm cu crime, violuri și copii cu sânge pe picioare.
Sunt sigură că aceste cazuri sunt reale. Dar felul în care ele sunt orchestrate, consecutivate și telenovelizate, mă face să-mi fie mult mai frică. De durerea aia mică, pe care tot o simți după ce cortina cade.
Image by Free-Photos from Pixabay
Violeta
Frica mea e alta: ne dezumanizam si nici ca ne pasa.
Mi-e si groaza sa ma gandesc ce viitor ii asteapta pe cei care vin dupa noi… Si e numai vina adultilor. Din toate punctele de vedere.
Masha
Ii dau dreptate unei persoane care spunea ca ii este frica sa faca un copil in Romania. Trist dar adevarat.
Zina7
De cand am copil ma gandesc tot mai puțin sa ne mai intoarcem in Ro