Fix acum 2 ani, ne întorceam acasă, în România. Am ajuns pe la 5 și ceva în aeroportul din Sibiu, după un drum cu peripeții și un bebeluș de 1 lună și 1 zi. Eram storși, dar fericiți, cu o oboseală din aia bună în oase, când știi că ai luat-o pe drumul cel bun, chiar dacă nu știi exact cum o să fie.
Zici că eu sunt reîncarnarea lui Mihai Eminescu de fac un asemenea anunț. Știu că puteți foarte bine trăi și fără bazaconiile mele, dar, în cazul în care vă face puțină plăcere când veniți pe aici, cred că e bine să știți de noile chestii administrative.
După un articol anti-violența împotriva femeilor, țin minte că am pierdut 5 like-uri pe facebook. Cele mai dureroase pierderi de like-uri din istoria blogului meu și probabil singurele pe care o să mi le amintesc vreodată. Numărul ăsta de like-uri oscilează, se mai întâmplă să pierd câteva, uneori pe rând, alteori într-o grămadă mică, explicația e că facebook mai dezactivează conturi abandonate din când în când (puține cazuri, câteva pe lună, să zic) sau se mai întâmplă ca oamenii să își ia like-ul înapoi, cam cea mai probabilă explicație pentru cele 5 plecate dintr-o dată, toate în această zi. Ziua antiviolenței în familie.
Nu știu dacă e o coincidență sau nu, dar după ce ieri am văzut niște poze de-ale doamnei primar Firea pe facebook cu copiii dânsei pe bancheta din spate, ținuți în brațe de două doamne care nu păreau a fi scaune auto cu centuri de siguranță, azi mi-a apărut acest articol în feed, despre o fetiță de doi ani, aproape decapitată într-un accident de mașină, deși se afla într-un scaun auto instalat corect.
Nu există zi să ies în parc, să nu simt că aș putea scrie de-acolo un blog întreg ori cel puțin un celebru roman. Să vedeți.
O să vă spun un secret. Mi-e frică de primăvară anul ăsta. Deși mi-era dor de ea, dar mai ales de tricourile de sub sacou, de balerinii pe pielea goală și de ochelarii de soare pe nas. Dar mai tare mi-e frică decât orice.
