Reţeta e simplă: copilul îmbrăcat ca de săniuş, mă-sa în maieuţ cu breteluţe. Copilul înfofolit bine, tată-său în tricou alb, deschis la culoare, că negrul atrage căldura. Precis i-aţi văzut. Sunt peste tot, Sibiu, Bucureşti, am martori oculari. Îi recunoşti după gradul de rumenire al cărnii de om pe care o poartă cu grijă.
Întotdeauna mi-am certat pacienţii ai căror copii sugeau degetul ori suzeta, la vârste înaintate, adică după 3 ani. Celor cu copii mai mici, le sugeram cam indiferent de cât de mai mici erau copiii, să înceapă încet-încet demersurile pentru stoparea acestui obicei vicios. Îi sfătuiam să citească puţin despre metode de dezvăţare, încât să nu fie ceva traumatizant pentru copil. Îi avertizam că se lasă cu plâns. Dar le explicam că e în interesul copilului şi că puterea e în mâna lor. Îi speriam bine (le spuneam că pericolul nu e numai că se strâmbă dinţii, pe ăia îi putem îndrepta cu sârme, dar se strâmbă oasele, care nu se mai corectează apoi decât –Doamne fereşte- cu operaţie. Cine vrea să-i dea malformaţii copilului său?! )
He cries, it breaks your heart, you carry on.
Din punct de vedere al distanţelor şi Occidentului, pentru mine domiciliul ideal ar fi în Viena. Iar asta nu are legătură cu pasiunea mea pentru Sissi ori pentru prietena mea, Raluca :p Aşa mi se pare mie. În nici 10 ore eşti la Sibiu, poţi merge cu maşina, adică poţi duce cam câtă prăjitură încape pe 4 roţi. Nu te caută nimeni la cuţite, nu te stresezi că pleacă avionul. Plus că acolo au cea mai bună turtă dulce care se produce în lume.
Şi acum, să explic titlul:
Dacă aveați impresia că hainele de gravidă sunt oribile, stați să vedeți cum sunt cele de alăptat. Horror la puterea a 10-a! După îndelungi căutări, de-mi ardeau tălpile de cât am umblat (vorba cuiva drag), găsisem ÎN SFÂRȘIT o bluză compatibilă cu niște pantaloni de-ai mei, două țîțe și un bebeluș flămând.
Nu înţelegeam nici în ruptul capului de ce distribuţia e de 2 adulţi la un sugar, eventual chiar 3, dacă e să se pună şi un partener al mamei. Credeam că e o mega fiţă, că femeia aia e ultima leneşă de pe pământ şi că nici cu copilu-său nu prea are treabă. Adică, în capul meu isteţ, nu se legau lucrurile astea. Deşi eram conştientă că un bebeluş îţi solicită destul de mult timp, că trebuie hrănit, spălat, culcat, faza asta cu mama care totuşi stă acasă şi nu (poate) face nimic îmi dădea ceva cu virgulă.
Aşa ceva, precis n-aţi mai văzut!
Puţin context: mutarea noastră la Bucureşti a fost mai degrabă complicată decât simplă, din motivul că apartamentul-reşedinţă de capitală trebuia puţin renovat. Adică, o lucrare amplă: închis balcon, pus termopane, rulouri şi zugrăvit. Toate astea au fost făcute printr-o relaţie la distanţă, fiindcă noi credeam că merge. Meşterii au fost super de treabă, probabil şi fericiţi că nu îi bate clientul la cap. Eu mă gândeam că era ca şi cum la mine pacientul ar dormi şi n-ar mai sări la fiecare atingere, ce mai, un vis!
Mda, până într-un final, când ne-am trezit cu toţii din vis şi ne-am dat seama că rulourile nu erau unde trebuie, că geamul nu se deschide şi zugrăvitul s-a întâmplat peste nişte cabluri, în fine, nu vă mai enervez. Am zis că e bine şi-aşa rău, am plătit şi am apreciat că oamenii s-au descurcat singuri, au fost serioşi şi punctuali, chestii cică de lăudat în Bucureşti. De parcă ar fi scuzabil ori normal să fii neserios, întârziat şi ceva pui de hoţ, doar că eşti în Bucureşti. Mă rog. Vă pun în legătură, dacă aveţi nevoie.
