Cum am făcut un drum prin România şi m-am simţit ca din Viena

Din punct de vedere al distanţelor şi Occidentului, pentru mine domiciliul ideal ar fi în Viena. Iar asta nu are legătură cu pasiunea mea pentru Sissi ori pentru prietena mea, Raluca :p Aşa mi se pare mie. În nici 10 ore eşti la Sibiu, poţi merge cu maşina, adică poţi duce cam câtă prăjitură încape pe 4 roţi. Nu te caută nimeni la cuţite, nu te stresezi că pleacă avionul. Plus că acolo au cea mai bună turtă dulce care se produce în lume.

Şi acum, să explic titlul: De când ne-am mutat în România şi la Bucureşti, am fost acasă la SIbiu cam tot a doua săptămână. Vreo 3 zile aşa, doar-doar cât să ni se facă dor de agitaţia Bucureştiului (mie de meşteri, lui -de pacienţi) şi doar-doar cât să nu ni se ia de liniştea Sibiului (e minunat la Sibiu, e soare şi iarba e verde în curte, iar iubirea e… aşa cumva, peste tot). E bine tare la Sibiu.

Bun. Joi, făcut peste 8 ore Bucureşti -Sibiu. 8 ore, da, aţi citit bine. Fiindcă Valea Oltului a fost inundată, drumul era gâtuit într-o porţiune (circulaţia nu închisă, dar ca şi cum), de am făcut 10 km în 2 ceasuri jumătate!!! Cu copil mic în maşină, cu mamă însetată, vă imaginaţi. În România, Imprevizibilul e prieten cu Ridicolul. Ăştia doi parcă şi-au dat mâna şi ne-au urat bine-aţi venit acasă. Nu ne-am enervat, nu de alta, dar nu mai aveam loc de chirăitul pruncului, care, săracul, şi-a încheiat ziua în poziţia scaun de maşină. Ciuciu băiţă, ciuciu, ciuciu. Când mă pregătisem şi eu cu biberon şi speranţe de un drum cel puţin normal, ce să vezi? Ciuciu.

Din Viena până-n Sibiu, Raluca face 10 ore.

zece.

zece ore.

Din Viena!!! până în Sibiu.

Noi -din Manchester până în SIbiu, făceam vreo 5, dar implica un avion, deci nu e bună comparaţia.

În fine.

M-am întâlnit cu o amică şi soţul ei. Le-am povestit ce am păţit, cum am povestit şi altor oameni şi dv vă povestesc, că nu-mi revin, încă nu-mi revin. Evident, mi-a trebuit România, poftim, o servesc în porţii de câte 270 km în 8 ore. Lasă că m-obişnuiesc, le-am zis. La care soţul amicăi a completat: nu, dragă, în România nu te-obişnuieşti, în România te resemnezi.

Şi, ca să nu vă faceţi griji şi să închei acest post într-un ton optimist, aflaţi că drumul de întoarcere a durat 4 ore, cu opriri cu tot! 😉 Secretul? 2 biberoane şi nici o inundaţie! Vedeţi cum autorităţile române te fac să apreciezi şi ceea ce (nu) ai? Mă refer la drumuri, că la capitolul lapte de mamă stăm bine.

imagine via Shutterstock, autostrăzi, pistol la tâmplă

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.