Niciodată nu am crezut în coincidenţe. Iar cele mai multe lucruri în viaţa mea au avut un sens, chiar dacă nu evident din primul moment. Până şi durerile explicate cu eliberare îndelungată şi-au găsit rostul, iar eu am căutat să ţin minte ce am învăţat.

Ştiu, tind să vă plictisesc. Însă viaţa mea n-a fost niciodată liniară, deşi mult mai simplă decât realizez. E minunat să cunoşti oameni în drumul tău, oameni care te inspiră şi care-ţi reamintesc ce preţioasă e simplitatea copilăriei tale cu doi părinţi, patru bunici şi vreo 3 câini. Consecutivi, nu toţi deodată.

În sistemul meu de mişcare, nu există oameni care să se certe şi apoi să nu-şi mai vorbească, nu există fraţi care să se supere de la bani, în lumea mea imediată nu avem abuzuri, minciuni şi nici ură. De asta, fiecare privire pe care o arunci afară te înspăimântă în felul acela care-ţi ridică părul pe mâini şi te face să nu-ţi mai doreşti să ieşi niciodată din cutie.

Sunt într-un moment de incertitudine, în care am mai multe întrebări decât răspunsuri. Dar mă scald într-un sentiment anormal de “aşa e bine”. Mi se-ntâmplă lucruri pe care nu le înţeleg şi mi se îndeplinesc dorinţe pe care nu ştiu dacă le merit. Lucrurile se aşază, asta voiam să vă spun. E bine să avem încredere că se aşează în cea mai potrivită ordine pentru noi.