Luna: August 2012 (Pagina 2 din 3)

Blondele nu împarte mâncarea

De fiecare dată când ne luăm îngheţată: eu îmi iau la cornet şi el îşi ia prăjitură. De fiecare dată îl întreb: VREI ŞI TU ÎNGHEŢATĂ? El niciodată nu vrea.

Până când vede bunătatea îngheţatei tradusă prin plăcerea evidentă de pe figura mea. Şi îi trebuie şi lui! Nu , doamnelor şi domnilor. Există suficientă îngheţată pe lumea asta, cât să-şi cumpere fiecare pentru el şi să nu se întindă peste masă şi peste limite. Fiindcă, da, îngheţata reprezintă O LIMITĂ!

Apropo de asta, ştiu că şi hoinaru zicea la un moment dat :II Şi bărbaţii aleg să ne pedepsească regulat, la fiecare îngheţată. Nu numai Joey doesn’t share food! Deci, ca să fim înţeleşi: nici blondele nu împarte mâncarea.

foto

Şcoala de vară începe în Bucureşti

Astăzi se deschid porţile școalii internaţionale de vară “Bucharest Summer University”, un eveniment organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti, prin intermediul Senatului Studenţilor, cu mentoratul Facultăţii de Comerţ, în parteneriat cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Din câte înţeleg, e un eveniment de proporţii. Prea multe detalii nu vă pot da eu însămi, dar vă pot trimite aici să vedeţi comunicatul de presă şi aici, pe site-ul oficial. Lista de speakeri o găsiţi aici.

Ediţia din acest an abordează tema „Creativity and innovation for the future businesses” şi îşi propune să familiarizeze cei 55 participanţi cu conceptele fundamentale din domeniu (inovare şi dezvoltare durabilă,

comportament organizaţional şi creativitate, antropologie culturală şi schimbare organizaţională),

inovarea pot

fi abordate în diferite industrii, prin intermediul studiilor de caz ce vizează domeniul IT, consultanţa în afaceri, creativitatea pe piaţa bunurilor de lux şi inovarea în industria ospitalieră, sistemele de distribuţie în transporturi şi turism, dar şi managementul artelor.

Mie mi-a fost oferită o invitaţie, pe care cu drag o ofer pe blog. Daţi-mi de veste.

O vară fără pepene roşu

În sistemul meu de valori, vara e cald şi iarna e frig, primăvara plouă şi toamna mă îndrăgostesc. În sistemul meu digestiv, vara e cu multe caise, cireşe şi pepene roşu, iarna e cu zacuscă la pachet, primăvara aştepţi să se facă ridichiile şi ceapa verde, iar toamna te rogi de ultimele tanti uitate cu pepeni prin piaţă…să vină şi a doua zi.

Vara asta. Cea mai atipică din toată viaţa mea. Încă mai port geacă; pot număra pe degetele de la o mână zilele în care am lăsat-o acasă. N-am văzut pepene roşu decât în pozele dumneavoastră de facebook,iar burţile de cireşe din lădiţe sunt amintiri din copilărie. Am savurat firicele de cireşe, că aici se vând la 200g şi costă 2 lire. De căpşuni am abuzat când le-am nimerit la reduceri o dată, de era 50 pence cutia. Tot 200g. La fel şi cu zmeura, dar n-am mai găsit şi a doua oară.

Viaţa departe de casă nu e aşa uşoară precum şi-o imaginează cei care numără doar zilele de leafă. Aici brânza are alt gust, ceapa verde e parcă mereu veche şi castraveţii sunt întotdeauna drepţi. Salata n-are pic de pământ pe ea, de zici că se creşte-n copaci. Restaurantele sunt întotdeauna fast şi food-ul niciodată fără grăsimi.

La anul, oriunde m-ar prinde el, o să am maşină şi munţi de pepeni în portbagaj.

foto

Acesta nu e un post cu iubire

🙂

Aceasta e o

detoxifiere. Cã dumneavoastrã n-aveti nici o vinã cã blonda a înnebunit.

Iar aici nu sunt poze cu turnuri, olimpiade ori gecute roz.

Revin dupã ce-mi revin.

Londra şi ce noroc că te iubesc

Aşa-i că uneori simţi că laşi nişte gânduri într-un loc, un fel de a simţi, pe care-l regăseşti atunci când te întorci. Mi se întâmplă des deşi nu înţeleg cum se explică.

Londra m-a primit la fel de îndrăgostită cum m-a lăsat ultima dată. M-a întâmpinat istorică şi mi-a arătat cerul albastru cum nici nu bănuiam să-l pot vedea vreodată. Ştiţi, copila asta mereu s-a ferit de vise cu corespondent imediat şi a înfundat orice răsuflare de speranţă. Fiindcă naivitatea se acceptă la 15 ani, dar la 20 deja îi zice altfel. Iar prostia doare foarte tare, mai ales atunci când pricepi cât să te bănuieşti.

Continuare

Connecting the dots

Niciodată nu am crezut în coincidenţe. Iar cele mai multe lucruri în viaţa mea au avut un sens, chiar dacă nu evident din primul moment. Până şi durerile explicate cu eliberare îndelungată şi-au găsit rostul, iar eu am căutat să ţin minte ce am învăţat.

Ştiu, tind să vă plictisesc. Însă viaţa mea n-a fost niciodată liniară, deşi mult mai simplă decât realizez. E minunat să cunoşti oameni în drumul tău, oameni care te inspiră şi care-ţi reamintesc ce preţioasă e simplitatea copilăriei tale cu doi părinţi, patru bunici şi vreo 3 câini. Consecutivi, nu toţi deodată.

În sistemul meu de mişcare, nu există oameni care să se certe şi apoi să nu-şi mai vorbească, nu există fraţi care să se supere de la bani, în lumea mea imediată nu avem abuzuri, minciuni şi nici ură. De asta, fiecare privire pe care o arunci afară te înspăimântă în felul acela care-ţi ridică părul pe mâini şi te face să nu-ţi mai doreşti să ieşi niciodată din cutie.

Sunt într-un moment de incertitudine, în care am mai multe întrebări decât răspunsuri. Dar mă scald într-un sentiment anormal de “aşa e bine”. Mi se-ntâmplă lucruri pe care nu le înţeleg şi mi se îndeplinesc dorinţe pe care nu ştiu dacă le merit. Lucrurile se aşază, asta voiam să vă spun. E bine să avem încredere că se aşează în cea mai potrivită ordine pentru noi.

Singurul lucru de care trebuie să ne îngrijim e întrebarea corectă. Şi răspunsurile nu vor întârzia.
foto 1, 2

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 159 queries in 0.222 s