“The belly rules the mind” era sloganul ce se derula non-stop pe un ecran oarecare dintr-un pub oarecare. Apropo, urăsc pub-urile. Mâncarea servită jigneşte ideea de “mâncare”, mesele lipesc de la chestii vărsate şi peste tot miroase de zici că au spălat cu bere pe jos. Dacă rogi pe careva să-ţi şteargă resturile lăsate de cei de dinainte se uită cu o sprânceană ridicată, fiindcă nici conceptul de “cârpă” nu le e tuturor prea clar. În fine…

The belly rules the mind

Norocul face ca în oraşul în care locuim oferta de restaurante non-pubeşti să fie variată, adică să existe chiar şi un loc unde pot spune că există salata mea preferată. Cu avocado şi un soi de vinete marinate, o bunăciune rară. Dar weekend-ul ăsta ne-am nimerit în alt oraş, mai puţin norocoşi, într-un pub fără lipiceală din aia pe jos. Fără mese cu margini dezlipite şi cu nişte ferestre chiar luminoase, de aproape mi se făcea foame! Când să deschid meniul, doar “monster-sizes”: monster chicken selection, monster chicken and ribs, monster de toate pentru un monster-stomac. Unde mai puneai că pentru monster, primeai şi băutura gratuit, ce mai, parcă făceai afacerea vieţii tale. M-am uitat vreo 10 minute la meniu… Salate nu existau. Afară ploua cu cinci găleţi, deci era exclus să mă ridic într-o fiţă. Am comandat ce ştiam mai puţin ce-nseamnă, măcar aşa mai învăţam ceva. Am luat “spuds” cu ceva creveţi într-un sos maionos, care s-a dovedit un cartof copt cu aceşti creveţi uleioşi şi vreo 3 cubuleţe de unt. Rezonabil. Plus apa mea plată, în total cât o porţie şi jumătate de monstru.

Dar cel mai tare m-am enervat când am văzut mesajul burtos lăfăindu-se cu nesimţire în faţa ochişorilor mei! Ştii, în ţara lui Foamete Vodă aş mai fi zis. În Somalia, hai, să-i îngrăşăm pe Maţe-Goale ăia, că-i oricum vai de capul lor. Dar ăştia de aici de monştri au nevoie?!?! Că, de te uiţi la pruncii lor, îs mai urâţi decât balenele procreatoare. Copiii sunt uriaşi. Oamenii la fel. Măsura medie la femei în Marea Britanie e 14-16, adică 42-44!!! Pruncii sunt plini de diabet şi hipertensiune arterială. Iar mai nou se încurajează şi modelele XXL, în căutarea de a linişti conştiinţa înecată în colesteroale ori sugrumată de pantaloni. În curând, vom reinventa şi imaginea prinţeselor din clasicele desene animate, ca nu cumva să distorsioneze imaginea fetiţelor vulnerabile. Deşi părerea mea e că ar trebui să ne preocupe mai mult vulnerabilitatea lor în faţa unei porţii de cartofi prăjiţi decât în faţa taliei de Cenuşăreasă.

“Cu ce te deranjează pe tine, vezi-ţi de cartoful tău copt şi lasă afacerile altora în pace.” mi-a zis iubitul de după monstrul din farfuria lui. Of, ce trist că are dreptate. Mai ales că şi eu aş face bani după proşti. Şi cu cât mai flămânzi, cu atât mai bine. Dar totuşi…ceva e fundamental greşit.

Eu mi-am abandonat cartoful, el a depus armele în faţa monstrului, fix invers decât în basme. Şi a fugit prinţul cu prinţesa şi-au trăit fericiţi cu multă apă plată şi salată verde. Asta până când monştrii au pus stăpânire asupra lumii şi au scos verdeaţa şi măsura 36 în afara legii omeneşti.

foto, 1, 3, 2