Luna: August 2012 (Pagina 1 din 3)

#priNeamţ aduce blonda în România

E primul eveniment blogăristic şi onlainic, la care sunt invitată de când m-am apucat de reparat gurile străinilor. Iar invitaţia a venit cu tot tacâmul, adică biletul de avion şi voia bună sunt incluse.

Astăzi mi-am luat şi liber de la cabinet, ca o blondă responsabilă ce sunt. Fiindcă e clar, în septembrie vin acasă! Planul e în felul următor: vineri are loc o conferinţă pe tema marketingului online în turism (la care vreau tare muuult să particip, tocmai fiindcă am propus eu însămi un proiect tare fain către 2 companii, dar am fost refuzată silenţios într-un caz şi politicos, în celălalt. De vreun portar probabil. Nu vreau să cred că ajunsesem la director!). Aşa că o să fie interesant. Atât pentru bloggeri, cât şi (sau mai ales) pentru industria turismului, care poate prinde aripi din online. Toată figura va avea loc în Piatra Neamţ, vineri, 14 septembrie. Cine vrea să participe, se poate înscrie aici, recomand călduros.

Iar de sâmbătă dimineaţa pornim în excursie ca-n clasa a 3-a #priNeamt. Asta-i gaşca, abia aştept să-i văd şi revăd! Sâmbătă seara ne petrecem româneşte, blogăriceşte, dar fără laptopuri, vă rog! Că io mi-s nevorbită şi nesocializată de aproape-un an. De laptop am fost nedespărţită. Deci nu-mi scăpaţi cu doar un schimb de link-uri! :))

Mulţumesc lui Toma Nicolau şi lui Alex Filip pentru această invitaţie. Aţi făcut o mamă fericită. Şi un tată. Vreo 3 bunici, o verişoară şi-o finuţă. Dar, înainte de toţi, aţi bucurat o copilă, că ea a fost prima care a aflat!

Iar, cu puţin noroc, mai iau pe cineva cu mine, de-o s-avem două mame fericite.

 

*priNeamț este un eveniment susținut de Primăria Piatra Neamț, Consiliul Județean Neamț, Central Plaza Hotel, Petrom, Cosmote, Noroc și Autonom.

foto

În Anglia, “burta dictează minţii”. ?!?

“The belly rules the mind” era sloganul ce se derula non-stop pe un ecran oarecare dintr-un pub oarecare. Apropo, urăsc pub-urile. Mâncarea servită jigneşte ideea de “mâncare”, mesele lipesc de la chestii vărsate şi peste tot miroase de zici că au spălat cu bere pe jos. Dacă rogi pe careva să-ţi şteargă resturile lăsate de cei de dinainte se uită cu o sprânceană ridicată, fiindcă nici conceptul de “cârpă” nu le e tuturor prea clar. În fine…

The belly rules the mind

Norocul face ca în oraşul în care locuim oferta de restaurante non-pubeşti să fie variată, adică să existe chiar şi un loc unde pot spune că există salata mea preferată. Cu avocado şi un soi de vinete marinate, o bunăciune rară. Dar weekend-ul ăsta ne-am nimerit în alt oraş, mai puţin norocoşi, într-un pub fără lipiceală din aia pe jos. Fără mese cu margini dezlipite şi cu nişte ferestre chiar luminoase, de aproape mi se făcea foame! Când să deschid meniul, doar “monster-sizes”: monster chicken selection, monster chicken and ribs, monster de toate pentru un monster-stomac. Unde mai puneai că pentru monster, primeai şi băutura gratuit, ce mai, parcă făceai afacerea vieţii tale. M-am uitat vreo 10 minute la meniu… Salate nu existau. Afară ploua cu cinci găleţi, deci era exclus să mă ridic într-o fiţă. Am comandat ce ştiam mai puţin ce-nseamnă, măcar aşa mai învăţam ceva. Am luat “spuds” cu ceva creveţi într-un sos maionos, care s-a dovedit un cartof copt cu aceşti creveţi uleioşi şi vreo 3 cubuleţe de unt. Rezonabil. Plus apa mea plată, în total cât o porţie şi jumătate de monstru.

Dar cel mai tare m-am enervat când am văzut mesajul burtos lăfăindu-se cu nesimţire în faţa ochişorilor mei! Ştii, în ţara lui Foamete Vodă aş mai fi zis. În Somalia, hai, să-i îngrăşăm pe Maţe-Goale ăia, că-i oricum vai de capul lor. Dar ăştia de aici de monştri au nevoie?!?! Că, de te uiţi la pruncii lor, îs mai urâţi decât balenele procreatoare. Copiii sunt uriaşi. Oamenii la fel. Măsura medie la femei în Marea Britanie e 14-16, adică 42-44!!! Pruncii sunt plini de diabet şi hipertensiune arterială. Iar mai nou se încurajează şi modelele XXL, în căutarea de a linişti conştiinţa înecată în colesteroale ori sugrumată de pantaloni. În curând, vom reinventa şi imaginea prinţeselor din clasicele desene animate, ca nu cumva să distorsioneze imaginea fetiţelor vulnerabile. Deşi părerea mea e că ar trebui să ne preocupe mai mult vulnerabilitatea lor în faţa unei porţii de cartofi prăjiţi decât în faţa taliei de Cenuşăreasă.

“Cu ce te deranjează pe tine, vezi-ţi de cartoful tău copt şi lasă afacerile altora în pace.” mi-a zis iubitul de după monstrul din farfuria lui. Of, ce trist că are dreptate. Mai ales că şi eu aş face bani după proşti. Şi cu cât mai flămânzi, cu atât mai bine. Dar totuşi…ceva e fundamental greşit.

Eu mi-am abandonat cartoful, el a depus armele în faţa monstrului, fix invers decât în basme. Şi a fugit prinţul cu prinţesa şi-au trăit fericiţi cu multă apă plată şi salată verde. Asta până când monştrii au pus stăpânire asupra lumii şi au scos verdeaţa şi măsura 36 în afara legii omeneşti.

foto, 1, 3, 2

 

Îndrăgostit de Bucureşti

de Adrian Păunescu:

Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacanţă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.

Continuare

Cu căruciorul în autobuz sau la Olimpiadă

Ştiţi cum autobuzele au acel loc special pentru persoanele cu dizabilităţi, în care să încapă un scaun cu rotile? Sau acele toalete speciale, cu diverse dispozitive, care facilitează folosirea lor de către persoanele cu dizabilităţi? Sau rampele de la trecerile de pietoni, unde bordura se pierde frumos la acelaşi nivel cu asfaltul? Ei bine, în ţările civilizate, care au autostrăzi şi legi adevărate, chestiile astea există. Peste tot.

Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat în Anglia a fost expunerea persoanelor cu dizabilităţi. Îi vezi peste tot. În supermarket, în malluri, la film, “pe centru”. Mereu cu cineva, care împinge căruciorul de care atârnă plasele de cumpărături. Şi m-am întrebat dacă or fi mai mulţi aici decât la noi. Mi-am răspuns imediat că nu neapărat. Doar că ai noştri sunt invizibili. Cât de des v-aţi întâlnit cu cineva în scaunul cu rotile la un festival în aer liber? Sau la cinema? Sau chiar la una dintre acele toalete special amenajate. În România, şi să te plimbi cu bebeluşul în cărucior clasic e o aventură şi un slalom printre maşinile parcate pe trotuar.

Săptămâna trecută, în autobuz, am văzut pentru prima dată o tipă în scaun cu rotile, FĂRĂ însoţitor. Dada, singură. Într-un scaun electric, ceva foarte deştept. Şoferul autobuzului s-a dat jos să-i deschidă rampa specială, s-a urcat şi apoi a făcut o parcare laterală cu spatele de-ar fi dat multora clasă. Se vedea că e o tipă tânără, spălată, genul intelectual. Cu părul prins în coadă şi ochelari cu rame groase. Fără tencuială pe faţă, cum se poartă pe aici. În poală avea o tabletă, la care-a butonat tot drumul. Nu şi-a ridicat nici o clipă privirea. Nu ştiu dacă era chiar interesant ce citea acolo sau ceilalţi o dureau prea mult. Apoi, când să se dea jos, şoferul a repetat schema cu rampa, şi a plecat. Tot singură. Tot descurcăreaţă.

Doamne. M-am uitat după ea cum s-a dus pe o străduţă, după colţ. Şi am admirat, încremenită, curajul acelei femei de a privi lumea din mai multe puncte de vedere, nu numai din casă. Că în scaun era oricum.

Apropo, uitaţi-vă şi la clipul de promovare al jocurilor paralimpice. (L-am văzut şi pe ecran de cinema, e superb, dacă poate fi în vreun fel spus aşa.) Va fi şi România reprezentată şi sper ca susţinerea sportivilor noştri să fie cel puţin la fel de expresivă măcar pe twitter şi facebook.

Sally Wood-Lamont, presedintele Comitetului Paralimpic Roman, impreuna cu membrii Lotului Paralimpic Roman

foto

Cum am tratat un dentofob (II)

Începutul aici. Acum, continuarea.

Rămăsesem singură în cabinet cu namila isterică, după ce colega mea dentistă pusese toate armele jos, ba îmi mai şi insultase pacienta şi pe mă-sa. Aici sunt foarte sensibiloşi oamenii și mintenaș te dau în judecată, deci e bine să nu spui tot timpul ce gândeşti.

M-am apropiat de ea şi i-am zis aşa: Eşti o persoană raţională. Trebuie să îţi învingi teama cu mintea. Eu te-am primit peste programări şi am doi pacienţi care aşteaptă. Vreau doar să-mi spui dacă mai are rost să “keep trying”. Durerea asta a ta o ştii pe de rost, durerea de la ac doar ţi-o imaginezi.

Continuare

Cum am tratat un dentofob (I)

Pentru cei care nu ştiu ce-i ăla dentofob, să afle că nu e atunci când ţi-e frică de dentist şi nu-ţi plac injecţiile. Fobia asta e o boală psihică, ce te poate aduce în pragul septicemiei, de la infecţii repetate şi netratate. (Apropo, recent iubitul meu mi-a povestit de un pacient ajuns la ei cu abces cerebral de la o infecţie dentară netratată. Na bravo.) Este o frică ce paralizează şi creşte pe măsură ce persoana vine în contact cu dentistul. Oricum, situaţia e mult mai gravă decât v-o puteţi imagina. Informaţiile mele referitoare la asta erau exclusiv de pe net, la şcoală nu mi-a zis nimeni nimic, ori am lipsit eu de la ora aia.

Povestea e aşa. O fetiţă de 17 ani jumătate

Continuare

Pagina 1 din 3

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 149 queries in 0.542 s